Curier Județean

FOTO. Vești bune de pe loturile 3 și 4 ale autostrăzii A1 Lugoj-Deva

Ioana Oprean

Publicat

în

Lunile aprilie și mai au însemnat un pas important, spre finalizarea loturilor 3 și 4 ale A1-Lugoj-Deva.

Vremea bună, dar și mobilizarea bună a celor 2 constructori  a dus la un avans important al lucrărilor, undeava spre 83-84 % din volumul total al lucrărilor.

Concret, pe lotul 3, decizia  înțeleaptă a beneficiarului, de a continua lucrările cu același constructor, a permis acestuia să se concentreze pe finalizarea lucrărilor, și mai puțini pe rezolvarea unor conflicte mai mult sau mai puțin reale.

Mare parte a  lotului 3 fiind terminat la nivel de asfalt de uzură, cu parapeți și panouri  antizgomot, constructorul  se concentrează , în continuare pe cele 4 puncte de lucru rămase-  nodul Holdea, parcarea de la km 59,7, umplutura de la podul nod Grind, și în final ,cea mai amplă lucrare-umplutura de la podul CFR al nodului Ilia.

La nodul  Holdea este iminentă, în următoarele zile, devierea circulației Dn 68a peste podul nou,creînd astfel cîmp liber la o zonă de săpătură cu un volum imens, de cîteva zeci de mii de mc steril, spre ecoductul 1 , de la km 57.

La parcarea km 59,7 , dar și la umplutura de la podul CFR nod Grind, lucrările sunt în fază de finalizare, rămîne marea provocare a acestui lot-umplutura de la podul Cfr , nod Ilia. Aici , se sapă în continuare, la o cotă  de 8-11 m sub cota finală a autostrăzii, urmînd , apoi, pozarea unor bucăți de rocă de mari dimensiune.Acest punct de lucru necesită  un mare efort material , tehnic și uman, fiind la urma urmei, secțiunea , care , o dată finalizată, va însemna  terminarea întregului lot.

Pe lotul 4 /Ilia Șoimuș/ m-a surprins, ca și în ultimele deplasări pe teren, ritmul alert impus de constructor-avem multe secțiuni, în fază incipient ă acum 5-6 săptămîni-complet  terminate în prezent.

De la nodul Ilia , spre km 84 se circulă pe asfalt de uzură, inclusiv cu marcaje, la km 84 se finalizează asfaltul  binder, apoi  pînă, la km 90 avem lucrări terminate, la viaductul Brănișca avem deja , pe un sens asfalt binder,  de aici pînă la Mintia avem asfalt binder.

Viaductul de la intersecția spre Brad este la nivel de pile, culei și mai multe rigle terminate, urmează montarea grinzilor din beton prefabricat.

Viaductul de la km 97 este în fază de finalizare, s-au montat ultimel grinzi.

În zona de excavație , intre viaductul km 97 și cel de la km 95,  lucrează intens, o armată de  12-14 buldozere, care  pregătesc fundația autostrăzii.

Ultimul viaduct, cel de la km 99 este în fază terminală, în zonă se mai lucrează la bretele, canal betonat și centrul de întreținere Șoimuș.

Temenul de finalizare a lotului ,așa cum  apare în spațiul public, de 3-4 luni, mi se pare realizabil.

În final, îmi permit a face o comparație, referitoare la ritmul de lucru de pe diferite loturi- viteza de lucru și calitatea lucrărilor de pe lotul 4 este asemeni unui tren de mare viteză-TGV, ICE, față de viteza de tren Regio a celorlalți constructori.

Marius Popovici

[nggallery id=5670]


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Bach, pe clapele unei orgi istorice, într-o biserică de 200 de ani. Cipriana Simărăndescu revine acasă, la Alba Iulia

Ioana Oprean

Publicat

în

Bach, pe clapele unei orgi istorice, într-o biserică de 200 de ani. Cipriana Simărăndescu revine acasă, la Alba Iulia O seară în care muzica, patrimoniul și memoria orașului se întâlnesc la Alba Iulia. Duminică, 6 septembrie 2026, de la ora 18:00, Biserica Evanghelică de pe strada I.C. Brătianu găzduiește un concert de orgă susținut de […]

Citește mai mult

Curier Județean

Un antreprenor din Alba critică administrația locală pentru lipsa de implicare în organizarea unui eveniment a cărui primă ediție a fost apreciată: „Dacă nu este o sursă de aruncat bani publici, este tras pe linie moartă”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Un antreprenor din Alba critică administrația locală pentru lipsa de implicare în organizarea unui eveniment a cărui primă ediție a fost apreciată: „Dacă nu este o sursă de aruncat bani publici, este tras pe linie moartă” Cosmin Matieș, antreprenor și proprietarul unui restaurant din Alba Iulia, a publicat un text, pe o rețea de socializare, […]

Citește mai mult

Curier Județean

Inteligență Artificială pentru Automatizarea Proceselor, program de studii de masterat în pregătire la Universitatea din Alba Iulia

Ioana Oprean

Publicat

în

Inteligență Artificială pentru Automatizarea Proceselor, program de studii de masterat în pregătire la Universitatea din Alba Iulia Senatul Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia a aprobat recent demararea procedurilor necesare pentru inițierea programului de studii universitare de masterat Artificial Intelligence for Process Automation (Inteligență Artificială pentru Automatizarea Proceselor), domeniul de master Informatică, cu durata […]

Citește mai mult