Numărul căsătoriilor din Alba Iulia scade constant din 2007 până în prezent, potrivit reprezentanţilor Serviciului de Stare Civilă din cadrul Direcţiei Publice Comunitare de Evidenţă a...
Senatori și deputați UDMR și-au exprimat dorința ca preoții să poată oficia și cununia civilă, înainte de slujba religioasă, tot în biserică. Astfel, mirele, mireasa și...
Un autoturism în care se aflau două persoane – o familie de pensionari din localitatea Petrești, plecați la tratament la Ocna Sibiului, a fost implicat într-un...
Deși au trecut aproape două luni de când Klaus Iohannis a fost ales șef al statului, directorul SRI, George Maior nu și-a depus mandatul, așa cum...
În perioada 11-15 iulie, la Băişoara, în judeţul Cluj, a avut loc faza finală a Concursului Naţional „Europa de mâine”, destinat elevilor de liceu, unde judeţul...
Luni, Biroul Politic al Partidului Forța Civică a votat fuziunea prin absorbție cu Partidul Democrat Liberat, a declarat, pentru Agerpres, preşedintele organizaţiei judeţene Braşov, Dumitru Puchianu....
*Parastas pe Vârful Petreasa și masă la Căminul Cultural din Horea, în memoria celor care au murit în accidentul aviatic din Apuseni Romanița Iovan va fi...
Romanița Iovan și câțiva prieteni apropiați de la București, împreună cu zeci de localnici din Horea, au urcat sâmbătă pe Vârful Petreasa, la locul tragediei aviatice...
Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer și Societatea Română de Cancer a lansat campania despre melanom, sub genericul „Un viitor fără pată!”. Numărul persoanelor din Alba care...
Sâmbătă, 19 iulie, la şase luni de la moartea pilotului Adrian Iovan, fosta soţie a acestuia, Romaniţa Iovan organizează parastasul în comuna Horea, Munţii Apuseni, aşa...
Ziarul „Unirea” este editat de SC Unirea Pres SRL, cu sediul în Alba Iulia, strada Decebal nr. 27, județul Alba, cod poștal 510093, societate comercială română înregistrată la Registrul Comerțului Alba sub nr. J 1991000336017, cod fiscal (CUI) RO 1756666