Valoarea tichetelor de masă ar putea fi majorată la valoarea de 20 de lei dacă Parlamentul va adopta proiectul legislativ. Cei care au propus proiectul motivează...
Două baze sportive noi la Sebeş. Proiectele au fost depuse la Compania Naţională de Investiţii Echipa de consultanţi a primarului Dorin Nistor a depus la Compania...
Anul revoluţionar 1848 a consacrat pentru totdeauna virtuţile patriotice şi jertfa de sine pentru idealurile democraţiei şi independenţei, ale pompierilor militari. Nici nu se vindecaseră rănile...
De sâmbătă, se schimbă radical regulile de plată cu cardul bancar. Tot mai mulţi români au carduri bancare, fie de credit, fie de debit, pe care...
Un accident rutier a avut loc joi, în jurul orei 23.30, în zona intersecției de la stadionul Cetate din Alba Iulia, din cauza unei neacordări de...
Două proiecte pe fonduri europene, „Sistem informatic de management al şcolarităţii – SIMS” și „Platformă digitală cu resurse educaţionale deschise – Biblioteca virtuală”, ce totalizează 100...
Autostrada A1 Lugoj-Deva, ministrul Cuc, plângere penală împotriva constructorilor lotului 3. Replica directorului de la Construcții Internaționale Ministrul Cuc a decis să facă plângere penală împotriva...
Potrivit EUROSTAT, România a înregistrat în iulie 2019 cea mai mare scădere a producţiei industriale din Uniunea Europeană, comparativ cu luna iunie (-3,3%), în timp ce...
Concedieri în masă la o companie din România. Circa 700 de angajați își vor pierde slujbele Veşti proaste pentru angajaţii unei importante companii din România. În...
De aproape cinci ani de zile Guvernul României prin secretariatul de stat pentru problemele revoluționarilor (fostul SSPR) nu reușește să încheie reanalizarea dosarelor beneficiarilor Legii 341/2004...
Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea