Peste 500 de competitori, din 10 judeţe ale ţării şi municipiul Bucureşti au participat la ediţia din acest an a Crosului Unirii, întrecere tradiţională desfăşurată la...
În baza acordului semnat între Centrul Cultural Francez Cluj Napoca, Inspectoratul Şcolar Judeţean Alba şi Universitatea ”1 Decembrie 1918” Alba Iulia, luni, 29 noiembrie, şi joi,...
Pentru că îl reprezintă pe Hristos, pentru Arhiereu, slujirea lui Dumnezeu şi a oamenilor înseamnă: „începutul şi sfârşitul a toate câte sunt”. Arhiereul de vocaţie, Arhiereul...
În perioada 26 – 27 noiembrie 2010, la Iaşi au avut loc ample manifestări reunite sub genericul „Galele Iaşiului universitar”, proiect aflat la cea de a...
Inspectorul şef adjunct (SSM) al ITM Alba, ing. Vasile Suciu, a precizat în cadrul unei conferinţe de presă că totalul accidentele de muncă la nivelul judeţului...
Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Alba a prezentat Colegiului Prefectural situaţia privind reclamaţiile înregistrate la capitolul lucrări de reabilitate termică a locuinţelor, care presupun atât lucrările...
Proiectul de lege iniţiat de senatorul PDL de Alba, Nicolae Dobra, care propune desfiinţarea comunelor şi oraşelor cu mai puţin de 5.000, respectiv 10.000 de locuitori,...
Un număr de 50 de elevi ai claselor IV – VIII reprezentând cele patru şcoli generale din Cugir, au luat startul sâmbătă, 27 noiembrie, la cea...
În cursul zilei de ieri, la Universitatea „1 Decembrie 1918”, a avut loc lansarea primului număr al ziarului universitar „Cetatea Studenţească”. Ideea de a realiza un...
După ce a fost inaugurată şi a fost imediat închisă, iată că Şcoala generală din Petreşti a fost, în sfârşit, deschisă ieri dimineaţă, după ce părintele...
Ziarul „Unirea” este editat de SC Unirea Pres SRL, cu sediul în Alba Iulia, strada Decebal nr. 27, județul Alba, cod poștal 510093, societate comercială română înregistrată la Registrul Comerțului Alba sub nr. J 1991000336017, cod fiscal (CUI) RO 1756666