În campaniile electorale, mai ales când acestea coincid cu perioade de criză economico-financiară, folosirea în interes personal şi de partid a temelor cu tentă naţionalistă...
Nu demult am fost până la Cluj Napoca, un oraş cu mult mai mare potenţă financiară decât municipiul Alba Iulia. M-a „târât” şi pe mine cineva...
Vizita ministrului Economiei, Daniel Chiţoiu, la Roşia Montană, în urmă cu câteva zile, s-a transformat într-un scandal după ce demnitarul a declarat că este convins că...
Începând de luni, 11 iunie, liceenii din anii terminali şi cei din promoţiile anterioare vor susţine primele probe ale sesiunii iunie – iulie 2012 a examenului...
Lăsând la o parte strategia naţională a PDL de a se camufla sub alte culori decât cea portocalie, în oraşul Cugir acest partid se ascunde în...
În urma articolelor apărute în ziarul Unirea, în care domnul primar Rusu Traian face un bilanţ al activităţii sale şi a echipei lui de consilieri, surprinşi...
Odată la patru ani suntem chemaţi să votăm. Este un drept al nostru, constituţional. Ziua de 10 iunie, ziua alegerilor locale este momentul culminant în care...
Nicolaie Moldovan, expertul care a adus pentru Alba Iulia peste 200 de milioane de euro din fonduri europene, îşi declară sprijinul pentru candidatura lui Nistor la...
Recenta câştigătoare a patru medalii de aur la Campionatul European de powerlifting, Carmen Bianca Pârva, urează succes primarului Silviu Ponoran în alegerile din 10...
Un accident rutier, în urma căruia cinci persoane au fost rănite uşor s-a petrecut joi dimineaţă, pe DN1, la limita juteţului nostru cu judeţul Sibiu. Victimele...
Ziarul „Unirea” este editat de SC Unirea Pres SRL, cu sediul în Alba Iulia, strada Decebal nr. 27, județul Alba, cod poștal 510093, societate comercială română înregistrată la Registrul Comerțului Alba sub nr. J 1991000336017, cod fiscal (CUI) RO 1756666