Actualitate
Luni începe examenul de bacalaureat
Începând de luni, 11 iunie, liceenii din anii terminali şi cei din promoţiile anterioare vor susţine primele probe ale sesiunii iunie – iulie 2012 a examenului de bacalaureat. Prof. Dorin Sandea, inspector şcolar general al IŞJ Alba, a declarat că în evidenţele inspectoratului sunt 3463 de absolvenţi ai claselor a XII-a şi a XIII-a din promoţia curentă şi 1019 absolvenţi ai seriilor anterioare. Numărul total estimat al elevilor care ar putea participa la bacalaureat este de 4482 de persoane, dar cifra îi include şi pe elevii corigenţi, care nu vor putea susţine probele de la BAC decât după ce vor da examenul de corigenţă. Prof. Dorin Sandea a spus că atât cele 13 centre de examen din judeţ şi 3 centre de evaluare, cât şi numărul sălilor de clasă supravegheate video au fost stabilite raportându-se la efectivele de absolvenţi menţionate.
Iată care este graficul primei sesiuni a examenului de bacalaureat: l11 – 13 iunie: evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A, l13 – 15 iunie: evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B, l18 – 22 iunie: evaluarea competenţelor digitale – proba D, l25 – 27 iunie: evaluarea competenţelor lingvistice într-o limba de circulaţie internaţională – proba C, l2 iulie: limba şi literatura română – proba E a) – probă scrisă, l3 iulie: limba şi literatura maternă – proba E b) – probă scrisă, l4 iulie: proba obligatorie a profilului – proba E c) – probă scrisă, l6 iulie: proba la alegere a profilului şi specializării – proba E d) – probă scrisă, l8 iulie: afişarea rezultatelor, l9 iulie: depunerea contestaţiilor (orele 8.00 – 12.00), l10 – 12 iulie: rezolvarea contestaţiilor, l13 iulie: afişarea rezultatelor finale. Robert GHERGU

Actualitate
Vânătoarea cocoșilor de munte, oprită de instanță: Recoltarea cotelor a fost suspendată
Vânătoarea cocoșilor de munte, oprită de instanță: Recoltarea cotelor a fost suspendată
În cursul zilei de joi, 10 noiembrie, magistrații Curții de Apel Brașov au decis suspendarea Ordinului Ministrului Mediului privind aprobarea cotelor de recoltă pentru specia cocoş de munte.
Printr-un ordin de ministru publicat pe 10 octombrie în Monitorul Oficial s-a decis ca în perioada septembrie – noiembrie 2022 să fie vânate 239 de exemplare pe teritoriul României. Cea mai mare cotă de recoltare a fost stabilită pentru județul Harghita, locul de baștină al ministrului Tanczos Barna.
Asociațiile ornitologice sau de mediu se opun categoric vânătorii de cocoș de munte. Ordinul de ministru este semnat de secretarul general al Ministerului Mediului. Practic, ordinul a redeschis vânătoarea pentru cocoșul de munte, după 10 ani de interdicție. În 2011, ultimul an în care s-au mai alocat cote de vânat, prețul pe care îl plătea un vânător pentru un singur exemplar ajungea și la 1.000 de euro.
Cocoșul de munte este o specie extrem de rară și greu de capturat. Potrivit unor estimări realizate la nivel național cu privire la efectivele de cocoși de munte din România, numărul exemplarelor din această specie a ajuns la 11.957.
Sursa: digi24.ro
Actualitate
Pensii speciale 2023. Ciolacu și Ciucă îi liniștesc pe pensionarii speciali din magistratură, armată, poliție și jandarmerie
Pensii speciale 2023. Ciolacu și Ciucă îi liniștesc pe pensionarii speciali din magistratură, armată, poliție și jandarmerie
Premierul Nicolae Ciucă a susținut în această săptpmână că Banca Mondială propune Guvernului să păstreze pensiile militare în forma actuală şi că doreşte să reitereze acest mesaj, deoarece „zvonurile” au produs „o serie întreagă de atitudini şi decizii” care nu sunt potrivite cu realitatea.
Citește și: Pensii 2023: Ajutor pentru pensionari. Pensionarii cu pensie mică ar putea primi un total de 4.000 de lei în luna ianuarie
Premierul a luat în discuție, în acest context și pensiile magistraților. În ultimele zile, zeci de magistrați au depus cereri de pensionare, în contextul discuțiilor privind pensiile speciale.
Ciolacu, mesaj liniștitor pentru militari, jandarmi și polițiști
„Nu va exista o ordonanță de urgență dată peste noapte în ce privește pensiile speciale sau modificări speciale la armată, Jandarmerie sau magistrați. Nimeni nu își va permite să dea peste noapte o astfel de ordonanță. Obligativitatea guvernului prin jalon PNRR este să vină în Guvern cu un proiect avizat de toți miniștrii și care apoi va intra în dezbatere la Parlament.
Îmi asum în totalitate cele declarate, că nu va exista peste noapte o Ordonanță de urgență astfel încât magistrați, militari, polițiști, jandarmi să se trezească cu regulile jocului schimbate de către politicieni fără să fie o dezbatere și o claritate a legii”, a spus Marcel Ciolacu.
Actualitate
FOTO | Fenomen extrem de rar, surprins în Munții Rodnei
FOTO | Fenomen extrem de rar, surprins în Munții Rodnei
Romsilva a publicat, vineri, imagini spectaculoase din Munţii Rodnei, unde a fost surprins un fenomen rar, Efectul Gloria.
Potrivit specialiştilor, Efectul Gloria mai poarta numele de „Spectru montan” ori „Spectru Brocken”.
”În condiţii propice, umbra observatorului este proiectată pe ceaţă. Picăturile minuscule de apă reflectă lumina soarelui înapoi către acesta, formând un nimb colorat în jurul umbrei.
Condiţiile rare se referă la refracţia şi dispersia luminii atunci când soarele, situat în spatele celui care observă, îi proiectează umbra pe un nor sau pe ceaţa situată mai jos decât poziţia acestuia, iar norul respectiv este format din picături de apă cu diametrul de dimensiune situată într-un interval bine precizat”, a transmis Romsilva, alături de mai multe fotografii care înfăţişează fenomenul.
sursa: stiripesurse.ro
-
Opinii - Comentariiacum 21 de ore
În 11 noiembrie, creștinii ortodocși îl pomenesc pe Sfântul Mina, ocrotitorul celor păgubiţi
-
Actualitateacum 15 ore
Doctoriță arestată pentru luare de mită: Nu este la prima faptă de acest fel
-
Ştirea zileiacum 24 de ore
11 noiembrie| Ziua Veteranilor: Cum a ajuns să fie marcată această zi
-
Ştirea zileiacum 12 ore
VIDEO OFICIAL| S-A DESCHIS Târgul de Crăciun de la Sibiu: SURPRIZE la ediția cu cel mai mare număr de căsuțe
-
Actualitateacum 13 ore
Un elev de 16 ani și-a bătut dirigintele, tatăl și un coleg, cu un baston telescopic. Tânărul ar fi consumat droguri
-
Sportacum 10 ore
FOTO: Industria Galda, campioana turului în Liga a 4-a, după victoria de la Zlatna, în nocturnă
-
Ştirea zileiacum 19 ore
VIDEO| 1 Decembrie 2022, la Alba Iulia: Paradă militară, concerte pentru toate vârstele, masă populară și foc de artificii
-
Ştirea zileiacum 19 ore
Tânăr, DROGAT la volan, pe străzile din Alba Iulia: Șofer de 25 de ani, prins sub influența substanțelor psihoactive