În perioada 12 – 17 aprilie la Cinema Dacia din Alba Iulia, ruleaza filmele ”Madagascar 3” și ”Vizita regelui la Hyde Park on Hudson”. *”Madagascar 3:...
Cea mai tare petrecere din acest sfârşit de săptămână are loc sâmbătă, în Club Allegria din Alba Iulia. Organizatorii au pus pentru tinerii albaiulieni de o...
Curtea de Apel Alba Iulia a respins, joi, 11 aprilie, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii arestaţi în ”Dosarul fraudelor cu medicamente din Hunedoara”. Prin încheierea...
În cadrul unei întâlniri pe care deputatul PP-DD Cornel Comşa a avut-o cu reprezentanţii administraţiei locale din Colegiul Aiud-Ocna Mureş, cu intenţia declarată de a prelua...
Proiectul „Sistem de management integrat al deşeurilor în judeţul Alba”, o investiție în valoare de peste 60 de milioane de euro, din care contribuţia CJ Alba...
Astăzi, la ora 17.00, în Sala Senatului a Universităţii „1 Decembrie 1918” Alba Iulia, a avut loc deschiderea forumului internaţional Danube Education Forum, Education and Skills...
Sociologii și psihologii afirmă că stunci când cetățeanului nu-i lipsete nimic, atunci când economia merge bine și în jurul lui totul este ok și liniștit, când...
Consiliul Județean Alba, în parteneriat cu Consiliul de Mediere, organizează conferința “MEDIEREA- o modalitate extrajudiciară de soluţionare a litigiilor utilă în relaţia administraţiei publice locale cu...
În primele trei luni ale acestui an, 2.137 de femei din Alba şi-au făcut analizele pentru depistarea cancerului de col uterin, prin Programul de Screening. În...
La sala de conferințe a Hotelului Parc din Alba Iulia s-a desfășurat astăzi Adunarea Generală a Filialei Alba a Asociației Comunelor din România. Au participat cei...
Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea