Premierul Victor Ponta i-a transmis preşedintelui Traian Băsescu, luni dimineaţă, propunerea de numire a Ramonei Mănescu în funcţia de ministru al Transporturilor. Ponta a declarat duminică...
La sfârșitul săptămânii trecute s-a tras cortina peste ediția a XVIII-a a Taberei Internaționale de Artă Plastică Inter-Art 2013, una dintre cele mai complexe și ample...
La sfârşitul săptămânii trecute, jandarmii montani de la Postul Şugag au aplanat un scandal izbucnit în faţa unui canton forestier din zona Luncile Prigoanei. Scandalagii au...
Alba Iulia va găzdui la sfârșitul acestei săptămâni ”Turneul Cetăților” – un concurs de tir cu arcul în teren variat, în cadrul Campionatul de Field Open...
Ministrul Finanțelor Daniel Chiţoiu a decis, joi, să demisioneze. Acesta Daniel Chiţoiu a declarat că pleacă din Guvern pentru activitatea politică din PNL, fiind an electoral....
De la 1 ianuarie 2014, ministrul Finanţelor Publice, Daniel Chiţoiu doreşte modificarea Codului fiscal şi a Codului de procedură fiscală pentru ca proprietarii de imobile să...
Ministrul Finanţelor, Daniel Chiţoiu a declarat, joi, după ședința de Guvern, că modificările care vor fi operate începând cu anul viitor în cazul accizelor aplicate carburanţilor...
Duminică în jurul orei 20.00, pe Platoul cu goruni din Vinerea, locul unde se desfășura ultima parte a spectacolului din cadrul Festivalului Național de Dansuri și...
La iniţiativa consilierului local Radu Roncea, de vineri până duminică Centrul Cultural “Lucian Blaga” din Sebeş a găzduit “Maratonul Şahist”, ce a programat două probe, de...
Astăzi are loc proba scrisă la limba şi literatura română a examenului de Bacalaureat 2013, în sesiunea de toamnă. La această probă s-au înscris 848 de...
Ziarul „Unirea” este editat de SC Unirea Pres SRL, cu sediul în Alba Iulia, strada Decebal nr. 27, județul Alba, cod poștal 510093, societate comercială română înregistrată la Registrul Comerțului Alba sub nr. J 1991000336017, cod fiscal (CUI) RO 1756666