Cultură Educație
Arhitectura ceauşistă reînviată sau „harlemizarea” Dallasului aiudean
În anii ’80 comanda politică a dus la construirea unor cartiere de locuinţe cu blocurile „îndesate” unele în altele. Între blocurile „îndesate” au apărut după ’90 o puzderie de maşini. Locuiesc într-un asemenea cartier în Aiud şi în ultimul an s-au construit trei copertine care să adăpostească circa 40 de maşini, asta la 880 de apartamente cât are cartierul. Rezultatul este absolut inestetic. Există şi acum proteste de culise, dar spre deosebire de perioada antedecembristă nici unul care să aibă vehemenţă!! În zonă locuiesc mulţi dintre consilierii municipali pentru care se adevereşte proverbul: „cămaşa este mai aproape de trup decât haina”. În cazul de faţă cămaşa este maşina personală. Faptul că mulţi dintre factorii de decizie din cadrul Primăriei Aiud sunt foşti angajaţi ai Metalurgicii Aiud cu… nostalgia halelor industriale să fi dus la o asemenea nouă arhitectură în municipiu ?!?
Cartierului meu i se zice Dallas pentru că în perioda în care a fost construit era singurul care avea gaz metan la bucătărie, în timp ce restul locuitorilor se mai confruntau cu cozile de la butelii. Tot atunci la TV era în vogă serialul Dallas. Harlemul, un cartier newyorkez, este simbolul decadenţei. L-am egalat deja ? DEX-ul are explicaţii pentru edil-edilitate, autoritate şi aştept ca ele să devină şi la noi realitate. S-a dorit democraţie şi până una alta beneficiem de „demon-creaţie”.
Unde se pot juca copiii cu vârste între 6 şi 12 ani ? Pe când o copertină auto în faţa…. primăriei ?
Cu profunda tristeţe, Oltea MĂRGINEAN, Aiud

Cultură Educație
24 ianuarie 2022: Unirea Principatelor Române, sărbătorită de Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba în mediul online
24 ianuarie 2022: Unirea Principatelor Române, sărbătorită de Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba în mediul online
Luni, 24 ianuarie 2022, Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba propune publicului un program dedicat Unirii Principatelor Române, care poate fi urmărit online, pe pagina de socializare a instituției, începând cu ora 09.00.
Citește și: 24 ianuarie 1859: Mica Unire – Unirea Principatelor Române sub Alexandru Ioan Cuza
Pornind de la simbolistica evenimentului rămas în istorie și sub numele de Mica Unire, documentat în colecțiile bibliotecii de Ana Maria Pienar, bibliograful instituției, echipa bibliotecii a pregătit diverse momente și materiale, care vor fi postate pe tot parcursul zilei.
Recomandări de carte pentru copii și adulți, expoziții tematice, lecturi și prezentări video, informații inedite despre evenimentul care a contribuit la realizarea statului național unitar român, dar și incursiuni în memoria culturală a românilor, oferite de prof. Daniela Floroian, prin intermediul unor tablouri și fotografii celebre ce ilustrează atât portul popular la 24 ianuarie 1859, cât și hora la români, Hora Unirii, toate se regăsesc în programul Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba.
Dincolo de oferta online, vă așteptăm să ne treceți pragul și să descoperiți numeroasele titluri dedicate primului domnitor al Principatelor Unite, volume în care puteți găsi atât corespondențe, acte, scrisori și documente, cât și legende și mărturii despre Alexandru Ioan Cuza și Mica Unire.
Activitățile sunt organizate de Consiliul Județean Alba și de Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba și se derulează în cadrul proiectului 4.7 Zile Speciale.
Cultură Educație
24 ianuarie 2022: Un mini-documentar dedicat unuia dintre cele mai cunoscute tablouri despre Unirea Principatelor va fi lansat la New York
24 ianuarie 2022: Un mini-documentar dedicat unuia dintre cele mai cunoscute tablouri despre Unirea Principatelor va fi lansat la New York
Un episod special al seriei permanente „Istoria României într-un obiect”, dedicat uneia dintre cele mai cunoscute lucrări de artă asociate acestui important moment istoric, „Proclamarea Unirii Principatelor – un tablou de Theodor Aman”, va fi lansat la ICR New York pe 24 ianuarie.
Citește și: 24 ianuarie 1859: Mica Unire – Unirea Principatelor Române sub Alexandru Ioan Cuza
Luni, începând cu ora 21.00, ora României, pe canalele de social media ale Institutului (Facebook, Instagram, YouTube) va avea loc premiera mini-documentarului „Proclamarea Unirii Principatelor – un tablou de Theodor Aman”, care va explica publicului american circumstanţele unirii Moldovei şi Ţării Româneşti pornind de la viziunea plastică a unuia dintre întemeietorii picturii româneşti moderne.
Proiectul este realizat în parteneriat cu Muzeul Naţional de Istorie a României din Bucureşti (MNIR), textul şi prezentarea video aparţinându-i specialistei MNIR, dr. Cristina Păiuşan-Nuică. Conceptul filmului este semnat de Bogdan Opreanu.
Tabloul „Proclamarea Unirii Principatelor” surprinde momentul în care, la Bucureşti, în sala Adunării Elective, Alexandru Ioan Cuza este ales domn al Ţării Româneşti după ce, în prealabil, avusese loc alegerea sa în fruntea Moldovei. Potrivit Cristinei Păiuşan-Nuică, „Proclamarea Unirii Principatelor, capodoperă din patrimoniul Muzeului Naţional de Istorie a României şi simbol al naţiunii române, poate fi asemănat, ca importanţă istorică şi tehnică de a surprinde tensiunea momentului, cu lucrarea lui John Trumbull Declaration of Independence, păstrată în rotonda Capitoliului, tablou-simbol al naţiunii americane”.
Una dintre seriile cel mai bine primite ale programului nostru, „The History of Romania in One Object”/ „Istoria României într-un obiect” a fost lansată în luna mai a anului 2020 şi derulată în parteneriat cu câteva mari muzee româneşti: Muzeul Naţional de Istorie a României din Bucureşti, Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei din Cluj, Muzeul de Istorie a Moldovei din Iaşi, Muzeul Naţional al Banatului din Timişoara, Muzeul Naţional al Unirii din Alba Iulia şi Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie din Constanţa.
Prin intermediul acestui proiect au fost prezentate până acum nu mai puţin 38 de exponate, artefacte şi vestigii reprezentative pentru istoria ţării noastre.
sursa: news.ro
Cultură Educație
Bacalaureat 2022 la MATEMATICĂ: Programa pentru profilele mate-info, tehnologic, științele naturii și pedagogic a fost anunțată de Ministerul Educației
Bacalaureat 2022 la MATEMATICĂ: Programa pentru profilele mate-info, tehnologic, științele naturii și pedagogic a fost anunțată de Ministerul Educației
Oficialii de la Ministerul Educației au publicat programa pentru examenul de Bacalaureat din acest an.
Citește și: CALENDAR BACALAUREAT 2022: Programul probelor pentru sesiunile din VARĂ și din TOAMNĂ
Reprezentanții Ministerului Educației au publicat noile programe pentru examenul de Bacalaureat 2022, care sunt, în mare măsură cele ce au fost aprobate prin ordinul de ministru nr. 3.237 din 2021.
Din fiecare disciplină pentru examen, care se învață în anul terminal, ministerul a eliminat anumite conținuturi, dar diferențele sunt mici față de acum doi ani, când a fost tăiată toată materia din semestrul al II-lea.
CLICK AICI PENTRU PROGRAMA LA MATEMATICĂ LA BACALAUREATUL 2022
Citește și: ADMITERE la colegiile militare 2022: CALENDARUL probelor birourile de RECRUTARE. La Colegiul Militar Mihai Viteazul Alba Iulia, 120 de posturi sunt scoase la CONCURS
Pentru clasele terminale din învățământul liceal (clasa a XII-a zi, clasa a XIII-a seral și frecvență redusă), anul școlar are 32 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 27 mai 2022.
Perioada de înscriere pentru sesiunea de vară începe din 23 mai. În perioada 20-23 iunie sunt probele scrise, iar afișarea primelor rezultate va avea loc pe 27 iunie.
-
Actualitateacum 24 de ore
România se va îndrepta spre impozite mai mari. Adrian Vasilescu, BNR: „Veniturile din buget raportate la PIB sunt pe ultimul loc din Uniunea Europeană”
-
Actualitateacum 17 ore
Tribunalul Alba ANULEAZĂ numirile managerilor de la Spitalul Orășenesc Câmpeni și Spitalul de Boli Cronice Câmpeni
-
Curier Județeanacum 23 de ore
FOTO| Aniversarea a 30 de ani de activitate a Corului bisericii „Sfinții Trei Ierarhi” din Aiud: Ansamblul vocal a fost organizat într-o formulă extinsă
-
Curier Județeanacum 5 ore
FOTO| Mihaela Mih Dehelean, sportivă a CS Unirea Alba Iulia, evoluție foarte bună la o competiție internațională de prim rang. Progres vizibil de la un an la altul
-
Ştirea zileiacum 20 de ore
16-18 mai: Caravana mobilă pentru screeningul cancer de col uterin va ajunge zilele acestea în judeţul Alba. Programul caravanei
-
Curier Județeanacum 21 de ore
FOTO| Mii de oameni au participat, sâmbătă și duminică, la Sărbătoarea Libertății de la Blaj. Goran Bregovic a fost invitatul special al evenimentului
-
Actualitateacum 16 ore
BANI pentru 14 clădiri sau obiective istorice din Roșia Montană: Lista acestora, după includerea în UNESCO
-
Curier Județeanacum 23 de ore
AVARIE la rețeaua de alimentare cu apă din municipiul AIUD: Furnizarea apei potabile ÎNTRERUPTĂ pe mai multe străzi
-
Actualitateacum 20 de ore
Avertizare meteo: Vremea se va răci semnificativ în această săptămână. Vijelii, descărcări electrice, grindină și chiar lapoviță în zonele înalte
-
Curier Județeanacum 23 de ore
Au pus în pericol siguranța în trafic: Șoferi beți și fără permis, prinși de către polițiștii din Alba
-
Curier Județeanacum 22 de ore
SJU Alba Iulia: Activitatea centrului de evaluare medicală a pacienților cu COVID-19, sistată în perioada în care incidența e redusă
-
Actualitateacum 16 ore
Căpșunarii români refuză să mai lucreze în Italia: În ce țări aleg să meargă