Rămâi conectat

Actualitate

Aproape jumătate dintre șoferi spun că au fost agresați verbal în trafic, însă doar 16% au recunoscut că au făcut asta: STUDIU

Ziarul Unirea

Publicat

în

Aproape jumătate dintre șoferi spun că au fost agresați verbal în trafic, însă doar 16% au recunoscut că au făcut asta: STUDIU

48% dintre conducătorii auto chestionați au spus că au fost victima unor agresiuni verbale în trafic, însă doar 16% au declarat că ei înşişi au avut un astfel de comportament.

Poliţia Română şi Ursus Breweries fac publice rezultatele studiului „Atitudini sociale privind riscul în trafic 2022” şi analiza comparativă a datelor colectate şi prelucrate în cele cinci etape ale acestui studiu, în intervalul 2008 – 2022. Studiul prezintă comportamentele şi atitudinile care favorizează încălcarea regulilor de circulaţie de către conducătorii auto, precum şi producerea accidentelor rutiere.

Cercetarea sociologică a fost realizată de Cult Market Research, în parteneriat cu Ursus Breweries şi Inspectoratul General al Poliţiei Române, prin Direcţia Rutieră şi Institutul de Cercetare şi Prevenire a Criminalităţii.

Studiul s-a desfăşurat în contextul în care ponderea ridicată a deceselor rutiere în România, aproape dublă faţă de restul Uniunii Europene, are drept cauză principală comportamentul din trafic al utilizatorilor drumului public şi influenţa unor factori conjuncturali. În perioada 2010-2020, conducătorii auto au fost responsabili pentru 66% dintre accidentele rutiere grave.

Una dintre concluziile studiului este că şoferii au tendinţa de a observa mai clar greşelile altora şi mai puţin de a-şi recunoaşte propriile erori în trafic, acest fenomen fiind cunoscut ştiinţific ca efectul Muhammad Ali, prin care oamenii îşi atribuie mai multe comportamente morale decât comportamente nedezirabile social.

Spre exemplu, 48% dintre participanţii la studiu au declarat că au fost victima agresiunilor verbale în trafic, dar numai 16% au declarat că ei înşişi au avut un astfel de comportament.

Chestionarul utilizat este o variantă modificată şi completată a chestionarului SARTRE (Social Attitudes to Road Traffic Risk in Europe), aplicat până în prezent în mai multe state europene.

Astfel, 93% dintre şoferii români îşi doresc camere fixe de monitorizare pe străzi, pentru reducerea accidentelor, 80% dintre şoferi au declarat că au fost victime ale agresiunilor în trafic sub forma flash-urilor/claxoanelor, 80% dintre cei chestionaţi consideră că şoferii mijloacelor de transport în comun sunt cei mai responsabili în trafic şi 70% consideră că cei mai puţin responsabili sunt utilizatorii de trotinete.

De asemenea, 58% dintre şoferi declară că probabil vor depăşi viteza legală dacă se angajează într-o depăşire, iar 70% consideră că cea mai gravă abatere care influenţează negativ siguranţa rutieră este consumul de băuturi alcoolice la volan.

„Studiul Atitudini sociale privind riscul în trafic, realizat cu ajutorul Ursus Breweries şi al Poliţiei Române, aduce elemente noi faţă de ediţiile anterioare. Am adaptat chestionarul la problemele traficului urban modern, măsurând şi percepţia asupra celor care conduc mijloace de transport alternative, cum ar fi trotinete sau biciclete. Au fost acoperite teme centrale pentru comportamentul în trafic precum: percepţii generale şi sentimentul de siguranţă în trafic, atitudini şi comportamente de risc în trafic, viteza în trafic sau consumul de alcool la volan”, a declarat Alex Zodieru, General Manager Cult Market Research.

„Derularea acestui studiu periodic ne ajută să avem o viziune mai clară asupra percepţiei şi nevoilor participanţilor la trafic. Spre exemplu, anul acesta studiul ne-a confirmat necesitatea instalării camerelor de monitorizare a traficului, o acţiune pe care respondenţii o încurajează şi care face parte şi din planurile noastre viitoare. Ca atare, este important să avem parteneri de încredere, precum Ursus Breweries sau Cult Market Research, pe al căror sprijin să putem conta de la o ediţie la alta a studiului”, a completat comisarul-şef George Grigore de la Direcţia Rutieră din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.

Câteva dintre rezultatele studiului relevă că aproximativ 57% dintre cei chestionaţi au declarat că se simt în siguranţă în trafic, cu 9% mai mulţi decât în 2018, ceea ce arată o îmbunătăţire a acestei percepţii. 70% consideră că cea mai gravă abatere care influenţează negativ siguranţa rutieră este consumul de băuturi alcoolice la volan, în timp ce 9% au nominalizat agresivitatea în trafic, iar 7% depăşirea limitei legale de viteză.

Comparativ cu anii trecuţi, a scăzut procentul şoferilor români care au condus sub influenţa alcoolului sub pretextul unei distanţe mici de parcurs cu maşina.

„Ne bucurăm să fim parteneri şi la această ediţie a Studiului Atitudini sociale privind riscul în trafic. Descurajarea consumului de alcool la volan este una dintre direcţiile importante ale strategiei de sustenabilitate a Ursus Breweries, iar acest studiu ne ajută să înţelegem mai bine amploarea acestui fenomen şi să dezvoltăm diverse acţiuni care îl pot combate”, a adăugat Robert Uzună, vicepreşedintele Corporate Affairs Ursus Breweries, potrivit Agerpres.

Sursa: digi24.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

România lovită de un nou val de ninsori. Temperaturile scad, iar în multe zone va fi ger

Ioana Neag

Publicat

în

România lovită de un nou val de ninsori. Temperaturile scad, iar în multe zone va fi ger Primăvara se lasă așteptată, conform specialiștilor de la Administrația Națională de Meteorologie. Se anunță ploi, vânt, vreme extrem de rece pentru această perioadă, ger și ninsori la altitudini mai mari de 1.500 de metri. Specialiștii de la Administrația […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea