ANM: Nor de praf saharian, de Paști, deasupra întregului teritoriu al României
Administrația Națională de Meteorologie : nor de praf saharian, de Paști, deasupra întregului teritoriu al României.
Reprezentanții A.N.M. anunță prezența unui nor de praf saharian în vest, urmând ca acesta să se deplaseze deasupra întregului teritoriu al țării.
În perioada 01 – 03 mai circulația aerului, cu preponderență din sectorul sud-vestic, favorizează avansul dinspre nordul Africii a unei mase de aer tropical încărcate cu particule de praf de origine sahariană, îndeosebi către sud-estul Europei, inclusiv deasupra României, spun meteorologii.
În comparație cu zona Peninsulei Italice și sudul Peninsulei Balcanice concentraţiile particulelor de praf ce urmează să ajungă deasupra României vor fi mult mai reduse.
Citește și : Informare meteo: Vânt puternic și instabilitate atmosferică, în cea mai mare parte a țării, până duminică seara
La început depunerile de praf în Romania vor putea fi observate în regiunile vestice şi sudice, apoi şi în restul ţării. Ploile anunţate de sâmbătă seara, în noaptea de Înviere, în toată România, vor îndepărta însă aceste depuneri.
Citește și : Cum va fi VREMEA în luna MAI 2021. Prognoza METEO pentru următoarele 4 săptămâni
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
DEER a semnat un contract de finanțare de aproape 98 milioane lei pentru modernizarea sistemului de teleconducere și implementarea ADMS. Consumatorii din județul Alba, printre beneficiari
DEER a semnat un contract de finanțare de aproape 98 milioane lei pentru modernizarea sistemului de teleconducere și implementarea ADMS. Consumatorii din județul Alba, printre beneficiari Distribuție Energie Electrică Romania S.A. (DEER) a semnat marti, 31 martie, un important contract de finanțare din fonduri europene, în valoare totală de 97.896.051,52 lei, pentru implementarea proiectului „Modernizare […]
România, condamnată să plătească vaccinurile anti-COVID Pfizer comandate și anulate: Are de achitat 600 de milioane de euro
România, condamnată să plătească vaccinurile anti-COVID Pfizer comandate și anulate: Are de achitat 600 de milioane de euro Un tribunal din Bruxelles a condamnat miercuri, 1 aprilie 2026, în primă instanţă, Polonia şi România să plătească un sold restant pentru vaccinurile anti-COVID comandate de la grupul farmaceutic Pfizer/BioNTech. Comanda este în valoare de 1,3 miliarde […]
2-4 aprilie 2026 | Început de Prier cu ninsori la munte: Vânt și ploi în toată România. Anunțul meteorologilor
Început de Prier cu ninsori la munte: Vânt și ploi în toată România Meteorologii au emis, miercuri, 1 aprilie 2026 o informare meteo privind vânt puternic și ploi pentru toată țara, iar pentru zona de munte, la peste 1.800 de metri, sunt prognozate ninsori și strat de zăpadă. Informarea meteo este valabilă în intervalul 2 […]