Rămâi conectat

Actualitate

Angajaţii fabricii de la Penitenciarul Aiud invocă, disperaţi, „soluţia Sobaru”!

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Întreprinderea de Metalurgie Prelucrătoare Aiud este o sucursală a Regiei Autonome Multiproduct Bucureşti, care lucrează atât cu angajaţi civili, din localitate, cât şi cu deţinuţi din Penitenciarul de Maximă Siguranţă din Aiud, într-o proporţie cam de 50%. Astfel de „fabrici ale deţinuţilor”, aparţinând tot de Multiproduct Bucureşti, mai există în ţară şi pe lângă alte penitenciare: Gherla, Târgşor, Poarta Albă etc. Având în vedere că fiecare dintre acestea lucrează, pe jumătate, cu cea mai ieftină mână de lucru din ţară, deţinuţii, ai crede că ar trebui să înregistreze profituri extraordinare. Poate şi înregistrează, dar acestea nu au fost şi nu sunt gestionate nici acum în mod eficient. Pentru a vă face o idee cu privire la aceste profituri, aflaţi că pentru serviciile deţinuţilor aceste fabrici virează o sumă oarecare către penitenciare, care la rândul lor o distribuie deţinuţilor, sumele pe care le primesc aceştia fiind foarte mici: în jur de 20-25 de lei lunar. Desigur, nici sumele primite de penitenciare nu sunt prea mari… Culmea, dacă penitenciarele şi deţinuţii primesc sume mai mult simbolice, ai zice că măcar angajaţii civili sunt plătiţi împărăteşte. Ei bine, nu-i aşa. Aceştia nu şi-au mai primit salariile din februarie 2010! De aproape… un an de zile!
lNici reorganizare şi funcţionare, nici faliment
Fabrica a aparţinut până în anul 2008 de Ministerul Justiţiei, când a fost predată ca o măsea stricată AVAS-ului, datorită situaţiei dificile în care se afla încă din anul 2005. Aceasta după ce a trecut prin „furcile caudine” ale unui audit financiar-contabil, comandat în anul 2006 de Corpul de Control al primului ministru. AVAS-ul, care are printre alte atribuţii şi administrarea eficientă, precum şi restructurarea operatorilor economici aflaţi în administrarea sa, ca primă măsură şi-a trimis un reprezentant la şedinţele (lunare!) ale Consiliului de Administraţie al Regiei Multiproduct. Acolo, în urma a nenumărate discuţii (duse pe bani frumoşi) şi după „investigaţii amănunţite”, reprezentantul AVAS a formulat următoarea rezoluţie: „Din cauza complexităţii situaţiilor şi a unor limitări legislative, implementarea tuturor măsurilor de reorganizare, restructurare, nu ar conduce la crearea condiţiilor pentru o activitate rentabilă şi a plăţii datoriilor acumulate”. Cu toate acestea, activitatea continuă şi în zi de azi, iar bilanţurile financiar-contabile dovedesc o situaţie din ce în ce mai dezastruoasă a Regiei şi, implicit, a ÎMP Aiud. Interesant este faptul că, deşi declinul Regiei Multiproduct şi al sucursalelor sale era evident încă din anul 2002, în anii 2003 şi 2004 Regia a achiziţionat un sediu somptuos în Bucureşti, başca un VW Touareg şi un Audi A6 care, imediat după achiziţionare… au fost date în comodat la Ministerul Justiţiei. Mai mult decât atât, din anul 2007 Regia nu şi-a mai plătit contribuţiile la bugetul de stat.

lJoaca de-a ordonanţa
de urgenţă
În anul 2009 AVAS a luat prima măsură vizibilă: schimbarea din funcţie a directorului Ana Maria Filipescu, cu fostul director tehnic, Elena Eremia. Dar lucrurile au mers tot prost şi în anul 2010, deci abia după doi ani de la preluare (timp în care Consiliul de Administraţie, directorii şi reprezentantul AVAS şi-au luat banii frumoşi pentru „eforturile” lor) AVAS a iniţiat o propunere de ordonanţă de urgenţă, în care a prezentat situaţia Regiei şi s-a propus iniţierea unei legi care să permită declararea stării de insolvenţă. Proiectul a fost avizat favorabil de Secretariatul General al Guvernului, a parcurs toate procedurile legale iar la începutul lunii iulie 2010 proiectul de act normativ a fost înaintat Ministerului Finanţelor Publice, de unde a fost returnat către AVAS, iar de atunci… linişte şi pace. Fabricile lucrează, oamenii nu sunt plătiţi, iar nicio măsură nu se întrevede: nici reorganizare, nici restructurare, nici insolvenţă, nici falimentare…
Interesant de precizat în acest context este faptul că una dintre persoanele responsabile de această lipsă de acţiune în ceea ce priveşte soarta Regiei Multiproduct şi a sucursalelor sale este Cristina Chiriac, care, potrivit constatării unui control guvernamental, în calitatea sa de şefă a Direcţiei Administrare Societăţi Comerciale din cadrul AVAS „nu a propus măsuri concrete pentru restructurarea Regiei”. De ce? Păi şi domniei sale, ca şi directorilor Regiei le-a convenit să încaseze sume de zeci de mii lunar, fără a face nimic, şi fără a-i păsa că angajaţii civili ai sucursalelor nu-şi luau salariile şi nici nu aveau plătite contribuţiile la bugetul de stat. Dar cine este doamna Cristina Chiriac? Este fina lui Siviu Prigoană, influentul „gunoier şef”, şi cu asta am spus totul.
lNimănui nu-i pasă de angajaţii ÎMP Aiud
Aşadar, în timp ce asupra soartei Regiei Multiproduct se „dezbate”, în timp ce directorii şi membrii Consiliului de Administraţie al acesteia se îmbuibă, angajaţii lucrează pe gratis, ca nişte deţinuţi sau, mai rău, ca nişte sclavi. Despre situaţia lor am discutat cu liderul de sindicat, dl. Vasile Bordean care ne-a declarat: „Am sesizat toate autorităţile competente, conducerea, Prefectura Alba, ministerele, primul ministru etc., dar nu am primit nici măcar sfaturi sau încurajări, darămite soluţii. Am vrea măcar să ne lămurească cineva cum e posibil ca o societate cu capital de stat, care S-A AUTOFINANŢAT ÎN PERMANENŢĂ, nu poate fi nici rentabilizată, nici reorganizată, nici declarată falimentară, dar cu toate acestea… funcţionează? Trăim cu speranţa că o minte luminoasă va găsi o soluţie de ieşire din impasul în care ne aflăm, altfel nu ne mai rămâne decât… soluţia lui Sobaru!”
Menţionăm, în încheiere, că angajaţii IMP Aiud au acţionat în instanţă împotriva Regiei Multiproduct Bucureşti, primul termen de prezentare în instanţă fiind mâine, 19 ianuarie 2011. Ce se va întâmpla? Vom vedea şi vom reveni…

Ioan HĂNŢULESCU


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

ADMITERE școli militare 2024: Sute de locuri disponibile pentru învățământul postliceal maiștri militari și subofițeri. Condiții de recrutare și calendar

Ziarul Unirea

Publicat

în

ADMITERE școli militare 2024: Sute de locuri disponibile pentru învățământul postliceal maiștri militari și subofițeri. Condiții de recrutare și calendar Centrul Militar Judeţean Alba, prin Biroul Informare Recrutare, desfășoară activități de recrutare a candidaților pentru admiterea în instituţiile militare de învăţământ postliceal. Citește și: FOTO: Povestea Mariei Cioruță, o femeie din Alba, mama a 4 […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea