Rămâi conectat

Politică Administrație

Alin Ignat: Ludovic Orban reprezintă soluția de care PNL are nevoie pentru a redeveni o alternativă la politicile dezastruoase ale PSD

Ioana Oprean

Publicat

în

În acest weekend, membrii Partidului Național Liberal își stabilesc noua conducere, la nivel național. Sâmbătă, 17 iunie, va avea loc, la Romexpo, Congresul PNL, eveniment la care vor participa 5000 de delegați din toată țara și în cadrul căruia va fi ales președintele partidului, pentru un mandat de patru ani.

A doua zi, pe 18 iunie, se întrunește Consiliul Național de Coordonare al PNL, unde, peste 2000 de liberali vor alege Biroul Permanent Executiv, forul care va conduce partidul, alături de noul președinte.

Organizația municipală, PNL Alba Iulia, va participa la cele două evenimente, cu o delegație condusă de viceprimarul Paul Voicu, președintele filialei. La Congres, liberalii albaiulieni vor fi reprezentați de 35 de delegați, din care 10 de drept și 25 aleși, iar pe 18 iunie, la Consiliul Național, delegația va fi formată din 25 de membri.

Reprezentanții PNL Alba Iulia vor susține, la evenimentele din acest sfârșit de săptămână, moțiunea lui Ludovic Orban, „Partidul Național Liberal – Forța dreptei”, în urma votului covârșitor acordat acestei candidaturi, în Colegiul Director Județean.

Al doilea obiectiv esențial al organizației noastre este susținerea candidaturii președintelui PNL Alba, domnul Mircea Hava, la funcția de prim-vicepreședinte al Biroului Permanent Executiv, considerând că experiența politică și cea în administrație, îl recomandă ca fiind cel mai potrivit pentru această demnitate.

Avem convingerea că domnul Ludovic Orban, alături de echipa pe care o propune, reprezintă soluția de care PNL are nevoie pentru a redeveni o alternativă puternică și coerentă la politicile dezastruoase promovate de PSD. Credem că moțiunea pe care o susținem, la aceste alegeri interne, este cea care va confirma poziția Partidul Național Liberal ca lider al dreptei românești și va conduce partidul nostru spre recâștigarea încrederii electoratului din România.

Începând cu 19 iunie, toate forțele din PNL trebuie să vină împreună, înțelegând că misiunea noastră imediată este realizarea unei opoziții reale, solide și puternic argumentate împotriva PSD, partidul care în aceste zile aruncă România în haos.

Acesta este un prim pas, extrem de important, dar deloc suficient, în parcursul viitor al partidului. Avem nevoie de politici de dreapta autentice, pe care trebuie să le transpunem în programe propuse românilor. Suntem încrezători că, în plan intern, alegerea noii echipe de conducere va duce la desăvârșirea procesului de fuziune, la consolidarea democrației interne și la mai buna comunicare în interiorul partidului, la o nouă abordare privind resursa umană și conceptul de carieră politică pentru membrii liberali. Revitalizarea comisiilor de specialitate, dar și o conducere mereu aproape de primari, vor duce la găsirea celor mai bune soluții pentru cetățeni, in toate domeniile de activitate și raportat la nevoile comunităților în care trăiesc.

Partidul Național Liberal se află în fața unui moment crucial în existența sa, un moment hotărâtor pentru dreapta românească și fundamental pentru România și suntem convinși că parteneriatul strâns cu Președintele Klaus Iohannis și efortul noii echipe de lideri, generată de alegerile interne, vor da oamenilor alternativa reală la actuala putere.

Alin Ignat, vicepreședinte/ purtător de cuvânt al PNL Alba Iulia


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Peste 10 companii se luptă pentru a câștiga contractul de supervizare a lucrărilor a trei gări din județul Alba: Aiud, Teiuș și Războieni

Bogdan Ilea

Publicat

în

Peste 10 companii se luptă pentru a câștiga contractul de supervizare a lucrărilor a trei gări: Aiud, Teiuș și Războieni Pentru obiectivul de investiții „Modernizarea/reabilitarea a 47 de stații de cale ferată din ROMÂNIA – SRCF Brașov, 3 stații: Aiud, Teiuș și Războieni”, care prevede supervizarea lucrărilor, gărilor din Alba, au fost făcute mai multe […]

Citește mai mult

Politică Administrație

FOTO | Primăria Livezile vrea să preia în admnistrare porțiunea din intravilanul satului Poiana Aiudului dintr-un drum forestier

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Primăria Livezile vrea să preia în admnistrare porțiunea din intravilanul satului Poiana Aiudului dintr-un drum forestier Primăria Livezile face demersuri pentru a prelua în admnistrare porțiunea de pe teritoriul satului Poiana Aiudului dintr-un drum forestier.  Drumul forestier în cauză are o lungime totală de 10,6 kilometri. Primăria Livezile a solicitat preluarea unei porțiuni de 1,5 […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Primăria Alba Iulia a găsit bani pentru STP și transportul public din muncipiu: Peste 5 milioane de lei urmează să fie alocați operatorului 

Ioana Oprean

Publicat

în

Primăria Alba Iulia a găsit bani pentru STP și transportul public din muncipiu: Peste 5 milioane de lei urmează să fie alocați operatorului În ședința extraordinară de joi, 23 octombrie 2025, consilierii locali din Alba Iulia vor avea de aprobat proiectul de hotărâre privind suplimentarea compensaţiei acordată de la bugetul local al Municipiului Alba Iulia […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea