Rămâi conectat

Actualitate

Alimentele se vor scumpi cu 6-8% ca urmare a deprecierii leului și creșterii costurilor la nivelul producţiei

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Dragoş Frumosu, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Industria Alimentară – FSIA a declarat că deprecierea leului ți creşterea tuturor elementelor de cost la nivelul producţiei vor determina scumpiri cu 6-8% la alimentele de bază.

„S-a scumpit energia, s-au scumpit gazele şi celelalte utilităţi. Sigur, acestea nu reprezintă mult în costurile de producţie, dar au o influenţă. S-a mai scumpit, însă, şi transportul, fiind majorate preţurile la carburanţi, odată cu creşterea accizelor. Toate acestea vor determina majorarea cu 6-8% a preţurilor alimentelor la raft, şi să ştiţi că 6% nu e deloc puţin”, a spus Dragoş Frumosu.

Liderul sindical a mai arătat că „70% din carnea folosită ca materie primă vine din import, la fel şi 20% din laptele folosit ca materie primă sau 5% din produsele de panificaţie-patiserie, care vin congelate. În aceste condiţii, deprecierea leului se va vedea în preţurile de la raft”.

Dragoş Frumosu estimează că majorările de preţuri la alimente se vor manifesta începând din luna martie, pentru că „până atunci mai sunt încă stocuri şi consumul e mai mic”.

Preşedintele FSIA a mai spus că producătorii de alimente nu vor putea absorbi aceste creşteri de costuri, astfel încât să atenueze scumpirile, majoritatea fiind la limita supravieţuirii. „Pentru a evita scumpirile, firmele mici – cum sunt cele de patiserie sau carmangerie – ar trebui să se închidă efectiv, iar firmele mari, care lucrează pe schimburi, să renunţe la producţia de pe un schimb”.

În fine, liderul sindical a mai arătat că „taxele de raft pe care le percep marii retaileri adaugă 25-30% la preţul cu care produsele ies de pe poarta fabricilor”.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

23-30 aprilie: Restricții de circulație pe Autostrada A10 Sebeș-Turda. Se efectuează lucrări de reparații

Ziarul Unirea

Publicat

în

23-30 aprilie: Restricții de circulație pe Autostrada A10 Sebeș-Turda. Se efectuează lucrări de reparații În perioada 23-30 aprilie sunt instituite restricții de circulație pe banda 2 a Autostrăzii A10 Sebeș-Turda, între kilometrii 45+500 și 45+800 de metri, calea 2 (sens Turda-Sebeș). Citește și: FOTO Drumul național DN 74A, surpat în urma ploilor, la Cărpiniș: Trafic […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea