ALEGERI PREZIDENȚIALE 2019: S-au deschis secțiile de votare. 310.304 de cetățeni sunt așteptați la vot în județul Alba
Startul pentru ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2019 s-a dat astăzi, în toată țara, începând cu ora 7.00, un număr de 18.263.098 români fiind așteptați la vot. În Alba 439 de secții de votare și-au deschis porțile. Conform ultimelor informații de la Autoritatea Electorală Permanentă, sunt așteptați la urne 310.304 de cetățeni înscriși pe listele electorale permanente din județ. Aceștia pot să-și exercite votul până la ora 21.00.
Alegătorii care la ora 21.00 se află la sediul secției de votare, precum și cei care se află la rând în afara sediului secției de votare pentru a intra în localul de vot își pot să exercita dreptul de vot până cel mult la ora 23.59.
Biroul Electoral Central a validat candidaturile a 14 persoane la alegerile prezidențiale din 2019, două dintre ele fiind candidaturi independente.
Potrivit Legii, sistemul electoral folosit pentru alegerea Presedintelui Romaniei este sistemul electoral majoritar, iar modul de scrutin este cel uninominal. Astfel, este ales candidatul care a intrunit, in primul tur de scrutin, majoritatea de voturi ale alegatorilor inscrisi pe listele electorale. In cazul in care nici unul dintre candidati nu a intrunit aceasta majoritate, se organizeaza al doilea tur de scrutin, intre primii doi candidati stabiliti in ordinea numarului de voturi obtinute in primul tur. Este declarat ales candidatul care a obtinut cel mai mare numar de voturi.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Ce taxe locale și tarife datorate bugetului general al județului Alba se vor aplica în 2027: Lista
Ce taxe locale și tarife datorate bugetului general al județului Alba se vor aplica în 2027: Lista Consiliul Judeţean Alba a pus în consultare publică proiectul de hotărâre nr. 258/29 octombrie 2026 privind stabilirea de taxe locale şi tarife datorate bugetului general al judeţului Alba în anul 2027. Consiliul Județean Alba stabilește taxele și tarifele […]
De pe băncile Facultății de Drept în Senatul ULBS: Tudor Lodroman, tânărul din Alba Iulia care dă o nouă greutate cuvântului „reprezentant”
De pe băncile Facultății de Drept în Senatul ULBS: Tudor Lodroman, tânărul din Alba Iulia care dă o nouă greutate cuvântului „reprezentant” De la amfiteatrele Facultății de Drept la masa deciziilor universitare, Tudor Lodroman demonstrează că adevărata performanță nu se măsoară doar în rezultate academice, ci și în curajul de a-i reprezenta pe ceilalți. Originar […]
Corneliu Mureșan (PSD Alba) a fost numit prefect al județului: Aproape 30 de prefecți și 15 subprefecți numiți în ședința de guvern de astăzi
Corneliu Mureșan (PSD Alba) a fost numit prefect al județului Alba: Aproape 30 de prefecți și 15 subprefecți numiți în ședința de guvern de astăzi În ședința de Guvern de vineri, 30 octombrie, președintele PSD Alba, Corneliu Mureșan, a fost numit prefect al județului Alba. Urmează ca hotărârea de numire în funcții la conducerea Instituției […]
