Rămâi conectat

Editorial

Alegeri „altoite”

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Când văd insistenţa tâmpă cu care politicienii susţin comasarea alegerilor, nici nu ştiu ce să fac, să râd sau să plâng. Şi totodată mă întreb ce-o să priceapă nana Ană de la Limba, când o vedea la poarta ogrăzii sale, ce abia se mai ţine în balamale, cum se aliniază într-o formaţie ordonată candidaţii de primar, cei pentru consiliul local, cei care râvnesc la fotoliul de preşedinte al Consiliului Judeţean, cot la cot cu aspiranţii la câte un mandat de consilier judeţean, plus candidaţii pentru Camera Deputaţilor şi Senat? Oare i-am enumerat pe toţi sau mai sunt? Şi vă spun cu mâna pe inimă, la cât o ştiu pe nana Ană, toată adunătura asta care prin octombrie, noiembrie 2012 va alerga după votul bietei femei, nici măcar nu va încăpea în tinda casei, unde patul mâncat de carii îşi odihneşte piciorul proptit cu o cărămidă, lângă soba afumată şi mai veche…
Dincolo de imaginea nostimă pe care o creează, dacă faceţi un exerciţiu de imaginaţie şi îi aliniaţi la poarta fiecărui ţăran pe toţi cei care se luptă pentru un mandat de ales, gândiţi-vă că, totuşi, acest filmuleţ poate rula. Într-un astfel de scenariu, mă întreb şi eu care ar fi justificarea, tâlcul pentru candidaturile uninominale? Cum care? Păi în primul rând a primarului pentru că e verificat, votul la primar este 95 la sută uninominal, mai ales în mediul rural, acolo unde oamenii se cunosc bine şi cel mai vrednic este votat, indiferent de formaţiunea politică ce-l susţine. Apoi candidatura preşedintelui Consiliului Judeţean, dar şi cele ale parlamentarilor. Dacă tot va fi o mare brambureală, iar candidaţii vor merge pâlcuri – pâlcuri pe la casele oamenilor, ca la colinde de Crăciun, la ce le mai trebuie să se repete alegătorilor numele? Nu mai bine ar fi să se treacă pe buletinele de vot doar partidele? Ştim foarte bine că şi în condiţiile alegerilor locale şi parlamentare de până acum, electoratul nu a reuşit niciodată să reţină numele tuturor candidaţilor… Am auzit de nenumărate ori că nea cutărică a votat cu cei de la PSD sau PDL, deşi era vorba de votul uninominal. Şi repet, asta numai în cazul primarilor. Aşa că eu aş face o propunere: dacă tot amestecăm la grămadă merele cu perele, măcar să dăm impresia că toate au picat din acelaşi… plop!
Pe urmă este discuţia referitoare la mesajele electorale. În cazul unor alegeri comasate, se va găsi vreun alegător care să reţină programele tuturor partidelor? Săracul de el ar trebui să ştie şi străzile pe care candidatul de primar vrea să le asfalteze şi investiţiile pe care candidaţii la Consiliul Local le vor susţine şi proiectele finanţate cu fonduri europene pe care aspirantul la preşedinţia CJ vrea să le acceseze şi bugetele primăriilor pe care le vor vota consilierii judeţeni, başca pachete-pachete de legi pe care fiecare candidat la Parlament va promite că le va susţine. Asta pentru că noi ştim din experienţă, la fiecare confruntare electorală, candidaţii nu promit niciodată principii sau strategii generale, pe termen lung, ci fac promisiuni punctuale. Mereu aceleaşi: străzi asfaltate, canalizări, apă potabilă, reparaţii la şcoli etc, etc…
Pe lângă cele două motive pe care le-am expus mai sus, mai sunt grămezi de argumente pentru care alegerile nu ar trebui organizate… la grămadă! Dar cel mai important motiv dintre toate rezidă din însăşi esenţa democraţiei în care doar pretindem că trăim. Alegeri locale, „altoite” cu cele parlamentare şi de ce nu, poate şi un referendum pentru reîmpărţirea administrativ-teritorială a României ori modificarea Constituţiei, toate votate în aceeaşi zi. Vi se pare că numărul de buletine de vot sunt suficiente pentru câtă democraţie avem? Sau trebuie să mai adăugăm ceva?
Dumitru HENEGAR


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Editorial

Editorial

FOTO ȘTIREA TA| „Trafic” restricționat pe podul de lemn din latura vestică a Cetății Alba Carolina. Lucrări de înlocuire a lemnului

Ziarul Unirea

Publicat

în

FOTO ȘTIREA TA| „Trafic” restricționat pe podul de lemn din latura vestică a Cetății Alba Carolina. Lucrări de schimbare a lemnului „Traficul” este restricționat pietonilor pe podul de lemn al laturii vestice a Cetății Alba Carolina, în vedere unor lucrări de înlocuire a lemnului. Un cititor al ziarulunirea.ro a trimis pe adresa redacției câteva imagini […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea