Alege viața: Peste 200 de abateri contravenționale constatate într-o SINGURĂ ZI, în Alba. Au fost reținute 7 permise
Peste 200 de abateri contravenționale de la normele legale privind circulația pe drumurile publice au fost constatate de către polițiștii din Alba. Au fost reținute 7 permise, dintre care 3 pentru consumul de alcool.
Trei conducători auto au fost depistaţi, ieri, conducând sub influenţa alcoolului. Au rămas fără permis pentru 90 de zile. Poliţia reaminteşte faptul că şofatul este incompatibil cu consumul de alcool.
La data de 9 martie 2021, poliţiştii rutieri din judeţul Alba, sprijiniți de polițiștii de ordine publică, au organizat o acțiune pentru combaterea conducerii autovehiculelor de către persoane aflate sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive.
Au fost constatat 219 abateri contravenţionale de la normele legale privind circulația pe drumurile publice, 3 dintre acestea fiind aplicate pentru consum de alcool. Au fost reținute 7 permise de conducere, din care 3 pentru conducere sub influența alcoolului.
Poliţia reaminteşte conducătorilor auto că şofatul este incompatibil cu consumul de alcool şi le readuce în atenţie câteva aspecte legate de aceasta:
• Conducerea unui autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice are efecte deosebit de periculoase, întrucât alcoolul încetineşte timpii de reacţie, creează dificultăţi în aprecierea vitezei şi a distanţelor, îngreunează mişcările şi scade capacitatea de concentrare.
• Şansele de a fi implicat într-un accident rutier cresc în mod semnificativ în cazul în care s-au consumat băuturi alcoolice.
• Potrivit prevederilor legale, persoanele care conduc sub influenţa băuturilor alcoolice, depistate în trafic cu o îmbibaţie alcoolică de peste 0,8 g/l alcool pur în sânge, riscă pedeapsa cu închisoarea de la 1 la 5 ani sau amendă. Pe timpul cercetării penale, permisul de conducere este reţinut, fără drept de circulaţie.
În cazul în care conducătorul auto prezintă o îmbibaţie alcoolică sub 0,80 g/l alcool pur în sânge, fapta constituie contravenţie şi este sancţionată cu 9 până la 20 de puncte amendă, iar ca sancţiune complementară se va dispune suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru o perioadă de 90 de zile.
• În ceea ce priveşte refuzul, împotrivirea ori sustragerea conducătorului unui autovehicul de a se supune prelevării mostrelor biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei, acestea se pedepsesc cu închisoare de la 1 la 5 ani.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
Investiție de peste 2 milioane de lei într-o centrală fotovoltaică în orașul Abrud: Licitația pentru lucrări, reluată
Investiție de peste 2 milioane de lei într-o centrală fotovoltaică în orașul Abrud: Licitația pentru lucrări, reluată Primăria Abrud a lansat, marți, 31 martie 2026, în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP), o nouă procedură de contractare prin licitație publică a lucrărilor de construire și punere în funcțiune a unei centrale fotovoltaice. La fel ca […]
FOTO | 13 clasări pe podium la Sarajevo Inter Dance Fest 2026 pentru tinerele dansatoare de la Școala de Dans Chirilă din Alba Iulia
13 clasări pe podium la Sarajevo Inter Dance Fest 2026 pentru tinerele dansatoare de la Școala de Dans Chirilă din Alba Iulia Bilanț impresionat pentru tinerele dansatoare de la Școala de Dans Chirilă din Alba Iulia la Sarajevo Inter Dance Fest 2026. Colecția bogată de clasări fruntașe cuprinde 7 locuri I, 4 locuri II, 2 […]
Prezența unui URS, semnalată la Cugir, pe strada Râul Mare: A fost emis mesaj RO-ALERT pentru locuitorii din zonă
Prezența unui URS, semnalată la Cugir, pe strada Râul Mare: A fost emis mesaj RO-ALERT pentru locuitorii din zonă În orașul Cugir (strada Râul Mare ) a fost semnalată prezența unui urs, a anunțat Jandarmeria Alba, marți, 31 martie 2026, la ora 20.05. La fața locului se deplasează de urgență echipajul de intervenție al Jandarmeriei […]