Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Monden-Clubbing

Albaiulianca Mădălina Buftea participă joi la finala concursului Miss World 2013 România

Dragoş Suciu

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Madalina BufteaReprezentanta României la competiţia internaţională de frumuseţe, Miss World 2013, va fi aleasă joi, 1 august. 13 finaliste alături de albaiulianca Mădălina Buftea se luptă pentru câştigarea titlului de cea mai frumoasă româncă.

În urma preselecţiilor Miss World 2013 România, ExclusivEvent, agenţia deţinătoare în sistem de exclusivitate a licenţei Miss World în Romania, a selectat 14 finaliste care se vor lupta, joi, la Club Ambasad’Or Otopeni, pentru titlul de cea mai frumoasă româncă din lume şi onoarea de a reprezenta România în cadrul celei mai importante competiţii internaţionale de frumuseţe – Miss World 2013 – care se va desfăşura în Indonezia în perioada 2-30 septembrie 2013.

Frumoasa albaiuliancă este pentru prima dată la un concurs de frumuseţe şi spune că are foarte mari emoţii la fel ca şi toate colegele ei. „Suntem 14 fete în cantonament la Bucureşti care am devenit bune prietene. Sunt foarte emoţionată şi în acelaşi timp încântată că am ajuns până aici. Juriul va decide care este cea mai bună, iar cea mai bună va câştiga. Vreau să mulţumesc pe această cale părinţilor care m-au susţinut”, a declarat Mădălina cu o zi înainte de concurs.

După cum relatează Mădălina se înţelege foarte bine cu celelalte 13 fete ajunse în finală. Absolventa Colegiului Naţional „Dionisie Pop Marţian” din Alba Iulia este acum studentă la Universitatea Hyperion din Bucureşti la Facultatea de Jurnalism. În timpul liber, frumoasa albaiuliancă se relaxează în oraş, la terase, dar una dintre pasiunile ei este sportul, care a ajutat-o să se menţină în formă.

Cele 14 finaliste au început de duminică cantonamentul şi pregătirile în Bucureşti, iar după marea finală, începând de luni ele vor fi prezentate publicului şi presei în diverse apariţii publice şi prezentări de moda în câteva locaţii din capitală.

Din juriul Miss World 2013 România va face parte Nicoleta Luciu şi alte persoane publice din ţară, reprezentanţi ai sponsorilor şi ai organizatorilor.

De asemenea, începând de luni, pe pagina oficială de Facebook Miss World România se va desfăşura un voting online, finalista care va acumula cele mai multe like-uri până în momentul jurizării din seara de joi, va primi din partea juriului premiul de popularitate „Miss Internet World 2013 România”.

Miss World Romania, licenţă a agenţiei ExclusivEvent, este competiţia care desemnează reprezentanta României în finala mondială Miss World. Accesul în spaţiul evenimentului pentru invitaţi, public şi presă, în seara marii finale Miss World 2013 România, din data de 1 august este liber şi se va face începând cu ora 19.00, evenimentul fiind preconizat să se desfăşoare între orele 20.00 – 23.00.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Monden-Clubbing

Monden-Clubbing

Programul Inspire Cinema Alba Iulia, pentru perioada 26 aprilie – 2 mai 2024. Ce filme vor rula la cinematograful din centrul comercial Alba Mall

Ziarul Unirea

Publicat

în

Programul Inspire Cinema Alba Iulia, pentru perioada 26 aprilie – 2 mai 2024. Ce filme vor rula la cinematograful din centrul comercial Alba Mall Punguta cu doi bani Regia: Gabriela Dumitru Cu: Ciprian Niculae, Voicu Hetel, Marius Nanau, Oana Banuta, Liliana Donici Gen Film: Teatru Durată: 39 min Rating: AG „Punguta cu doi bani” este […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea