Alba neagra cu voucherele sociale: Ce pensionari ar putea să dea înapoi cardurile sociale de 250 de lei
Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a început la 10 iunie distribuirea primelor carduri pe care sunt încărcate voucherele sociale în valoare de 250 de lei, pe care 2,5 milioane de români le primesc prin programul „Sprijin pentru România”.
Unii dintre pensionarii care au primit cardurile sociale vor trebui să le returneze. Este vorba despre pensionarii care sunt instituţionalizaţi şi care nu au anunţat casele de pensii că se află în astfel de centre, transmite România TV.
Potrivit sursei citate, Ministerul Muncii a transmis că pensionarii care nu au transmis la casele de pensii faptul că sunt internaţi în aziluri primesc aceste carduri însă sunt obligaţi să le restituie, pentru că, aflându-se instituţionalizaţi, nu au voie să folosească aceste vouchere de 50 de euro.
„Vorbim din luna aprilie despre acele carduri. Un card care înseamnă 125 de lei pe lună. Să fim serioşi, ce poţi să-ţi iei cu 125 de lei? S-au bâlbâit atât de mult guvernanţii ca să acorde aceste carduri şi au vrut să se acopere de o prevedere din Legea pensiilor despre care nici cei care lucrează în domeniu nu ştiu, darămite un pensionar?
Statul acesta nu are o bază de date şi ce a zis: hai să ne acoperim de o lege. Şi cum se face: să trecem în lege că dacă pensionarul primeşte din greşeală un voucher trebuie să anunţe şi să-l dea înapoi. Ce să facă acum? Să se ducă să dea din pensie banii înapoi pe aceste vouchere?”, a declarat, luni seara, la România TV, Elena Cristian.
Până în prezent, Compania Națională Poșta Română a reușit să livreze peste 350.000 de carduri, iar pragul pe care îl va atinge la acest final de săptămână va fi de 500.000. De asemenea, până la finalul săptămânii viitoare, reprezentanții Poștei anunță livrarea altor 400.000 de carduri. Precizăm că la sediul MIPE au loc ședințe săptămânale alături de reprezentanții emitenților de carduri și reprezentanții Poștei Române, pentru coordonarea și verificarea distribuirilor, precum și pentru identificare de potențiale probleme ce pot provoca întârzieri în proces.
Reamintim că mecanismul de distribuire a cardurilor prevede trei etape: 1) producția cardurilor de către unitățile emitente (imprimarea datelor beneficiarilor și inserarea CIP-ului), 2) împlicuirea și distribuirea la nivel național de către Poșta Română și 3) încărcarea valorică a cardurilor pe măsură ce acestea intră în posesia beneficiarilor.
Dacă, din motive obiective ce țin de mecanismul etapizat de producție și distribuire, apar mici decalaje, MIPE asigură că nu există riscul ca vreunul dintre potențialii beneficiari să nu primească ajutorul.
„Mă bucur că acest proces, care contribuie la siguranța alimentară a românilor, funcționează conform planului. Logistic, înseamnă eforturi uriașe, atât la nivelul emitenților de carduri, care trebuie să realizeze cardurile, cât și din partea întregii structuri a Poștei, pentru ca fiecare cetățean eligibil să își primească ajutorul. Sigur că mai apar și probleme în proces, de la întârzieri la livrarea cipurilor care se pun pe carduri și până la defectarea mașinilor care le livrează. Dar mobilizarea este exemplară, pentru ca problemele să se rezolve din pripă. După ce se va finaliza distribuirea cardurilor, ne va fi mult mai ușor, iar încărcarea se va face cursiv pentru toți cei eligibili”, a transmis ministru Marcel Boloș.
Potrivit procedurii, listele cu beneficiari sunt stabilite de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale (MMSS), iar de împlicuirea și livrarea cardurilor se realizează de către angajații Poștei Române, fără să fie nevoie ca beneficiarii să depună vreo cerere în acest sens.
Sursa: dcbusiness.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Aproape 400 de milioane de euro din Fondul de rezervă bugetară pentru plata serviciilor medicale şi a medicamentelor
Aproape 400 de milioane de euro din Fondul de rezervă bugetară pentru plata serviciilor medicale şi a medicamentelor Casa Naţională Asigurări de Sănătate (CNAS) va putea plăti toate medicamentele, cu şi fără contribuţie personală, şi toate serviciile medicale la zi, în urma suplimentării Fondului Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate cu 1,9 miliarde de […]
Plățile cash, limitate de la 1 ianuarie 2027: Cât vor mai putea plăti românii cu numerar
Plățile cash, limitate de la 1 ianuarie 2027: Cât vor mai putea plăti românii cu numerar Românii vor mai putea plăti cu bani lichizi, dar nu oricât și nu oricum, după ce Uniunea Europeană a decis introducerea unei limite maximale pentru plățile în numerar. Țara noastră trebuie să aplice noile reguli începând cu 1 ianuarie […]
Crește salariul minim în 2026, tăieri de 10% în administrația centrală și subvenții reduse pentru partide. Decizie în Coaliție
Crește salariul minim în 2026, tăieri de 10% în administrația centrală și subvenții reduse pentru partide. Decizie în Coaliție Coaliția de guvernare, reunită miercuri, 17 decembrie 2025, în prezența liderilor PSD, PNL, USR, UDMR și ai minorităților naționale, a ajuns la un acord asupra mai multor măsuri economice și administrative, care vizează reducerea cheltuielilor publice […]