Ajutorul de stat pentru crescătorii de animale: Când se pot depune cererile și când se primesc banii
Ajutorul de stat pentru crescătorii de animale: Când se pot depune cererile și când se primesc banii
Cererile pentru susţinerea activităţii crescătorilor de animale în contextul crizei generate de pandemia de coronavirus pot fi depuse începând de marţi, într-o perioadă de 20 de zile, iar plata ajutorului de stat va fi efectuată până la 30 iunie 2022, informează Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), citat de Agerpres.
„Marţi, 26 aprilie 2022, a început sesiunea de depunere a cererilor de solicitare a ajutorului de stat pentru susţinerea activităţii crescătorilor din sectoarele bovine, suine şi avicol în contextul crizei economice generate de pandemia COVID 19. Perioada de depunere a cererilor de solicitare a ajutorului de stat este de 20 de zile. Deschiderea sesiunii de depunere a cererilor coincide cu momentul aprobării de către Comisia Europeană a schemei de ajutor de stat în valoare de 91 de milioane de euro (453,8 milioane de lei) de care vor beneficia peste 95.000 de fermieri”, precizează MADR în comunicatul transmis AGERPRES.
În data 21 aprilie 2022 a fost aprobată, la propunerea Ministerului Agriculturii, Ordonanţa de Urgenţă nr. 51/2022 prin care este instituită o schemă de ajutor de stat pentru a compensa o parte din pierderile pe care fermierii le-au înregistrat în ultimii doi ani din cauza perturbării lanţurilor de aprovizionare ca urmare a restricţiilor sanitare.
Valoarea totală maximă a schemei de ajutor de stat este de 453.899.000 lei, din care 170.250.000 lei pentru sectorul bovine, 167.649.000 lei pentru sectorul suine şi 116.000.000 lei pentru sectorul avicol.
Potrivit sursei citate, plata ajutorului de stat va fi efectuată până la data de 30 iunie 2022 de către Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură.
Comisia Europeană a aprobat, marţi, schema în valoare de 91 milioane de euro (453 milioane de lei) pentru a sprijini crescătorii de bovine, porcine şi păsări în contextul pandemiei de coronavirus, a informat un comunicat al Executivului comunitar.
Schema a fost aprobată în temeiul Cadrului temporar pentru măsuri de ajutor de stat. În cadrul schemei, ajutorul va lua forma unor subvenţii directe. Măsura este destinată să rezolve problemele de lichiditate cu care se confruntă crescătorii de animale şi să compenseze o parte din pierderile suferite din cauza pandemiei de coronavirus şi a măsurilor restrictive pe care autorităţile române au trebuit să le implementeze pentru a limita răspândirea virusului. Schema va fi deschisă tuturor companiilor active în sectorul creşterii bovinelor, porcinelor şi păsărilor.
Comisia a constatat că schema românească respectă condiţiile prevăzute în cadrul temporar. În special, ajutorul nu va depăşi limita de 290.000 de euro per beneficiar şi se acordă până la 30 iunie 2022. Comisia a concluzionat că măsura este necesară, adecvată şi proporţională pentru a remedia o perturbare gravă a economiei unui stat membru, în conformitate cu articolul 107 alineatul (3) litera (b) din TFUE şi cu condiţiile prevăzute în cadrul temporar. Pe această bază, Comisia a aprobat măsura în temeiul normelor UE privind ajutoarele de stat.
Săptămâna trecută, ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu, anunţa că peste 95.000 de crescători de animale vor beneficia de un sprijin financiar în valoare de circa 454 de milioane de lei pentru compensarea unei părţi din pierderile pe care le-au înregistrat în ultimii doi ani, cauzate de restricţiile sanitare şi perturbarea lanţurilor de aprovizionare.
„Sprijinim crescătorii de animale prin acordarea unui ajutor de stat pentru a compensa şi a contracara o parte din pierderile pe care fermierii le-au înregistrat în ultimii doi ani, cauzate de restricţiile sanitare şi perturbarea lanţurilor de aprovizionare. Prin acordarea acestui sprijin în valoare totală de aproape 454 de milioane de lei, complementar celorlalte programe de sprijin destinate sectorului zootehnic, oferim fermierilor ajutorul de care au nevoie pentru a-şi desfăşura activitatea în condiţii de normalitate”, a declarat Chesnoiu, potrivit unui comunicat al Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale transmis AGERPRES.
Valoarea totală a ajutorului acordat unui beneficiar nu poate depăşi echivalentul în lei a 290.000 euro.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Actualitate
,,Este nevoie de o reformă fiscală”. Ministrul Finanțelor avertizează cu privire la o posibilă aterizare hard a economiei
,,Este nevoie de o reformă fiscală”. Ministrul Finanțelor avertizează cu privire la o posibilă aterizare hard a economiei Ministrul Finanțelor Tanczos Barna a declarat, miercuri, 7 mai 2025 că nu se mai poate evita o corecție bruscă a economiei din România. Este posibilă o aterizare hard a economiei românești, ținând cont de înălțimea de la […]
VIDEO | Finaliștii din cursa prezidențială 2025, vechi cunoștințe: George Simion și Nicușor Dan au protestat pentru aceleași cauze
Finaliștii din cursa prezidențială 2025, vechi cunoștințe: George Simion și Nicușor Dan au protestat pentru aceleași cauze Finaliștii din cursa prezidențială 2025 sunt vechi cunoștințe. În trecut George Simion și Nicușor Dan au protestat pentru aceleași cauze. Se întâmpla în urmă cu mai bine de două decenii. Ei au luat parte la proteste legate de […]
Bombă cu ceas: Euro continuă să urce, ajungând aproape de 5,1 lei la cotația BNR anunțată miercuri, 7 mai 2025. Care sunt cotațiile euro în Alba Iulia
Bombă cu ceas: Euro continuă să urce, ajungând aproape de 5,1 lei la cotația BNR anunțată miercuri, 7 mai 2025. Care sunt cotațiile euro în Alba Iulia Banca Națională a României a anunțat, miercuri, 7 mai 2025 un curs de 5,,0991 lei pentru un euro, după ce cu o zi în urmă moneda europeană depășea […]