Agricultură şi pârloagă

Patimile acestui pământ căruia îi aparţinem parcă s-au dizolvat în zăpada dăruită din cer şi care prin albul şi puritatea ei ne dă speranţă şi linişte. Ea, zăpada, ne face cea mai frumoasă promisiune pentru mirabila sămânţă sălăşuită sub brazdă şi pentru odihna pământului ce ni se va dărui din nou la primăvară.
Deschizând însă ochii din această magie a îmbrăţişării zăpezii cu cerul, câmpul, scăldat în lumină, îşi arată rănile. Prin mantia albă, mărăcini, ciulini, tulpini anemice de porumb nerecoltat îşi etalează biruinţa. Această privelişte sumbră ocupă şi acum, după douăzeci de ani de la meritatul an 1989, aproape jumătate din suprafaţa arabilă a ţării. În faţă cu această realitate o undă de optimism ne-a încercat ştiind că în urmă cu câteva luni la cârma Ministerului Agriculturii a fost învestit dl Valeriu Tabără. Os din osul Apusenilor care pe lângă că a călcat desculţ sau în opinci dealuri şi şesuri a îmbrăţişat şi ingineria agronomică, meserie deloc uşoară şi cu chemare spre sat şi ţăran. Cu motivaţia aceasta am apreciat că are o atitudine corectă faţă de realitatea gravă a agriculturii. De profesionalism şi competenţă a dat dovadă şi în urmă cu câţiva ani când a mai ocupat acest fotoliu. Apoi m-am bucurat şi mai mult când după învestirea sa a spus: „Prioritatea strădaniei mele ca ministru al Agriculturii, este să nu mai rămână nicio palmă de pârloagă din suprafaţa arabilă a ţării”.
Iar într-o conferinţă de presă după participarea domniei sale la Academia Agricolă pentru omagierea a 125 de ani de la naşterea marelui agronom profesor şi academician precum şi ministru al Agriculturii sub două guverne (1931-1938) G. Ionescu Siseşti a mărturisit că ideile şi opera omului de ştiinţă îi vor fi un fir călăuzitor în organizarea şi optimizarea agriculturii noastre atât de răvăşită şi la răscruce de drumuri.
Ascultându-i această mărturisire mi-am amintit de cuvintele unui mare înţelept al sec. XVIII-lea, matematician, filosof şi antropolog Hauptling Seattle care în 1886 spunea: „Nu pământul le aparţine oamenilor ci oamenii aparţin pământului”. Posibil s-a inspirat din Cartea Cărţilor cum numea Walter Scott Biblia. În lumina acestui adevăr pământul, şi ca bun naţional cel mai de preţ impune obligativitatea să-l slujim cu credinţă şi să nu se uite că pământul este un organism atât de viu şi de vulnerabil încât neîngrijindu-l se degradează într-un timp scurt iar refacerea lui este dificilă, cere timp şi e foarte costisitoare. Iată de ce nu numai ca agronom care am respectat poruncile pământului, dar şi ca simplu cetăţean român am simţit ca un flux de lumină ce m-a inundat la auzul angajamentului luat de dl ministru, şi-am urmărit fireşte transparenţa unui program strategic naţional la care să participe cele mai luminate şi mai merituoase minţi din agricultura românească. Numai aşa ne poate salva agricultura din mâna celor care nu au o altă strategie, aceea de-a o distruge împreună cu satul şi ţăranul român. Şi aş mai fi vrut să străbată din acel program naţional strigătul lui Lucian Blaga care în scrierile sale atrăgea atenţia, citez: „Nu mai puneţi la încercare pe ţăranul român, agricultura românească”, sau mai departe: „De ce profanaţi pământul ţării şi-l ştirbiţi? Nu veţi fi iertaţi”.
Toate acestea se întâmplă din nou acum când pământul ţării nu numai că e lăsat mare parte pârloagă, dar foarte dureros s-a vândut şi se vinde la străini. Şi din nou citez pe Lucian Blaga: „atâta timp cât la sate nu există o cultură minoră, nu se poate naşte o cultură majoră, ori de unde ar veni ea, dacă nu se plămădeşte în ţara ta şi din poporul tău. Iar noi ce vedem azi la sat? O cultură minoră sau nervi şi sărăcie, unde neştiinţa de carte şi prostirea iau amploare în locul unui apostolat pentru toţi care locuiesc aici. Da, ţăranului trebuie să i se dea informaţii multiple: agronomice, medicale şi culturale – poezie, muzică şi neapărat dialog, nu manele şi foarte multe birturi. Să nu se uite că încă la sat se mai frământă pâinea rugându-se la Dumnezeu, iar înainte de-a o pune pe masă, taie pe ea semnul crucii. Şi tot ţăranii se apropie cu drag de cărţi, ei şi copiii lor şi îţi arată cu mândrie că în „odaia cea bună” au şi o bibliotecă pe lângă ştergarele ţesute de pe pereţi, legate cu tricolor. Mergeţi în casele lor doamnelor şi domnilor din structurile decizionale ale ţării, nu să le daţi la poartă o sticlă de ulei şi o pungă de zahăr, căci cei mai mulţi se simt umiliţi. Mergeţi la ei şi vedeţi cum în pragul casei vă întâmpină o ţărancă curată la port şi la vorbă dar cu ochii trişti ca două viorele ofilite de necaz şi de dorul copiilor, plecaţi în Spania să lucreze în agricultură, iar bucăţile ei de pământ din deal şi din luncă au rămas pustii. Cu ce să le lucreze şi cu cine?
Domnul ministru cunoaşte această dramă dar sunt sigură că oprelişti puternice nu-l lasă să-şi ducă la bun sfârşit promisiunea. Nu, pentru că în Bucureştiul pierzaniei noastre naţionale a descălecat mereu un „Cal Troian” aducător de juguri, acel FMI care dă cu o mână şi ia cu zece de ne îngroapă în datorii cu copii şi nepoţi cu tot. Iar pe lângă acest cal troian puternic încă o puzderie de alţii mai mici dar tot nesătui, de parcă azi a scris Aron Cotruş versurile sale: „De unde Doamne atâţia hoţi / Tăbărâţi pe ţară toţi / Iau şi duc cât pot, cât vor / Şi tot tu rămâi dator”.
Dureros este acest fapt, dar tot dureros este că vin să instruiască destule capete mai puţin fortificate intelectual, ce agricultură să se facă în România: ori cu plante modificate genetic, ori tradiţional extensivă, ori bio, sau ecologică şi la care mă opresc puţin: ecologic înseamnă pentru ei să nu picure niciun gram de îngrăşământ complex că se îmbolnăvesc oamenii din cauza nitriţilor şi-a nitraţilor. Să nu se folosească niciun strop de substanţă pentru combaterea bolilor şi dăunătorilor la sol şi la plante. Să se lucreze pământul cu animalele, iar neghina şi pălămida să fie plivite cu unealta numită mână. Să-i întrebăm pe aceşti domni, care sigur nu sunt nici profesionişti, nici politicieni de sinteză ai ţării: dumnealor nu folosesc medicamente când se îmbolnăvesc? Nu se hrănesc în funcţie de recomandarea medicului? Răspunsul este unul singur: aşa se poate distruge agricultura unei ţări care a fost totuşi o agricultură performantă în Europa. Aşa se procedează când suntem mereu la dispoziţia altora târându-ne prin tot felul de convenţii sociale, de parteneriate, de programe, toate mâncătoare de mari fonduri europene. Ele sunt impuse de alţii pentru a comasa poporul spre anumite direcţii diabolic de bine coordonate şi planificate.
Iată de ce domnul ministru are nevoie de o concretă susţinere din partea elitelor din ţară şi fireşte din partea românilor trimişi în Parlamentul şi Comisia Europeană, care, chiar dacă vorbesc acolo în limbi străine, să gândească româneşte pentru ţară şi suveranitatea ei.
Să nu se uite domnule ministru, că întotdeauna în istoria noastră zbuciumată agricultura şi ţăranul român au salvat naţiunea. Iar salvarea ţăranului român este asocierea liberă, încurajarea ei despre care mulţi vorbesc pe multiplele ecrane dar real nu fac nimic.
Aşa se poate vindeca agricultura de pârloagă şi România să fie cu fruntea sus în „Europa Unită şi solidară”.
ing. Maria SUCHOV

ELIT

Email: stiri@ziarulunirea.ro
Tel: 0258.811.419