Adunarea Generală Ordinară a AJF Alba, stabilită în 14 martie, după ce a fost amânată din cauza pandemiei
Fixată inițial în 15 noiembrie 2020, dar amânată prin decizia Comitetului de Urgență a AJF Alba din 11 noiembrie, din pricina situației sanitare cauzată de pandemia de coronavirus, Adunarea Generală Ordinară
a Asociației Județene de Fotbal Alba a fost stabilită pentru duminică, 14 martie 2021, începând cu ora 10.00, la Universitatea “1 Decembrie 1918” din Alba Iulia (Sala A 9).
Joi, 11 martie, se va decide dacă ședința se va putea desfășura fizic, în funcție de condițiile impuse de autorități la momentul respectiv, până la acea dată, la ora 15.00, urmând ca membrii afiliați din fotbalul județean să transmită numele reprezentanului și funcția pe care o deține în cadrul structurii sportive.
“În continuare așteptăm reglementări referitoare modificării actualului protocol medical, în privința acceptării testelor rapide, pentru a decide dacă și cum vom demara campionatele în aceastră primăvară”, a precizat Cristian Petropulos, președintele AJF Alba.
Pe ordinea de zi a întâlnirii fotbalului amator din Alba figurează următoarele puncte: constatarea întrunirii cvorumului; aprobarea ordinii de zi; alocuțiunea președintelui AJF Alba; desemnarea scrutatorilor (3 persoane); desemnarea a trei persoane pentru întocmirea procesului verbal oficial al Adunării Generale; prezentarea raportului Biroului Executiv și a raportului administrației AJF Alba; prezentarea bilanțului contabil pe anul 2019, aprobarea prin vot a acestuia și descărcarea de gestiune a Biroului Executiv; prezentarea bilanțului contabil pe anul 2020, aprobarea prin vot a acestuia și descărcarea de gestiune a Biroului Executiv; prezentarea raportului Comisiei de Cenzori aferent anului 2019 și aprobarea acestuia prin vot; prezentarea raportului Comisiei de Cenzori aferent anului 2020 și aprobarea acestuia prin vot; prezentarea și aprobarea planului anual de activitate și al bugetului anual de venituri și cheltuieli pentru anul 2021; afilieri; dezafilieri; adoptarea Hotărârii Adunării Generale Ordinare a AJF Alba din 14 martie 2021.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
Nicolae Stanciu, aproape de o despărțire de Genoa. Presa din Italia a făcut anunțul Nicolae Stanciu ar urma să se despartă de Genoa, echipa patronată de Dan Șucu, care se pregătește să intre în perioada de transferuri cu planuri mari. Genoa traversează un început de sezon dezamăgitor, cu rezultate mult sub așteptările suporterilor, iar modificările […]
Volei Alba Blaj Love și Like, meci spectacol în familie, în „Alba Blaj” Arena, în 3 ianuarie | Componența echipelor, decisă de fani!
Volei Alba Blaj Love și Like, meci spectacol în familie, în „Alba Blaj” Arena, în 3 ianuarie | Componența echipelor va fi decisă de fani! Campioana Volei Alba Blaj va începe anul 2026 cu un meci spectacol în familie, sâmbătă, 3 ianuarie, de la ora 18.00, în „Alba Blaj” Arena. Citește și: Volei Alba Blaj, un […]
Volei Alba Blaj, un nou transfer: coordonatoarea Marija Miljevic, internațională din Serbia, sezonul trecut la CSM Lugoj
Volei Alba Blaj a anunțat un nou transfer: coordonatoarea Marija Miljevic, internațională din Serbia, sezonul trecut la CSM Lugoj Volei Alba Blaj a realizat un nou transfer, coordonatoarea Marija Miljevic, componentă a naționalei Serbiei, ultima dată în Grecia, iar sezonul trecut la CSM Lugoj. Este a doua achiziție din pauza competițională reușită de campioana României, […]