Ştirea zilei

 Administrația unui oraș din județul Alba este pe cale de a investi în confortul cetățenilor peste 42 de milioane de lei

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

 Administrația unui oraș din județul Alba este pe cale de a investi în confortul cetățenilor peste 42 de milioane de lei.

În aproximativ 6 ani, administrația locală a orașului Teiuș are de gând să cheltuiască peste 42 de milioane de lei pentru a ridica gradul de confort al cetățenilor.

Potrivit conceptului „confortul cetățenilor ocupă primul punct pe ordinea de zi a oricărui edil”, deviza după care se ghidează Mirel Vasile Hălălai, primarul orașului Teius, acesta se face „luntre și punte” pentru a obține fondurile necesare în atingerea acestui scop. Așa se explică suma mare de care se vorbește în titlu și faptul că în ultimii ani primarul a demarat lucrările de reabilitare a clădirilor învăţământului din orașul pe care-l gospodăreşte, obținând pentru acestea și fiind pe cale să cheltuiască suma de aproximativ 10,1 milioane de lei.

Pe lângă aceasta, primarul Mirel Vasile Hălălăi ne-a informat că sunt într-o fază avansată lucrările de construcție a podului rutier care va lega peste râul Mureș localitatea Căpud de centrul administrativ Teiuș, care beneficiază de o finanțare PNDL 3.255.154 de lei.

Totodată, în continuare se lucrează pentru modernizarea străzilor pentru care, tot prin același program, a obținut o finanțare de peste 12 milioane de lei, mai precis 12.185.088 de lei.

Și, pentru că niciodată un edil nu poate și mulţumit, Mirel Vasile Hălălai ne-a mărturisit că are de gând să pornească cel mai mare plan de regenerare urbană pentru care este pe cale de a obține impresionanta sumă de 17,1 milioane de lei.

Potrivit lui Mirel Hălălai, „Regenerarea urbană reprezintă aducerea la viață a zonelor urbane cu fortul cooperativ al municipalităților, proprietarilor și al altor actori implicați în vederea îmbunătățirii condiţiilor de trai, a creșterii calității mediului și a climatului social și întărirea economiei locale. Încercăm prin acest program să reconvertim unele zone cu clădiri dezafectate, amenajarea zonelor verzi și de agrement, ecologizarea și refuncționalizarea acestora.

Proiectul se adresează în mod direct cetățeanului, care într-o democrație trebuie pus pe primul loc”.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

VIDEO | INCENDIU la o casă de copii din Aiud: Șase copii au fost evacuați

Ioana Oprean

Publicat

în

INCENDIU la o casă de copii din Aiud: Șase copii au fost evacuați Un incendiu a izbucnit luni după-masa la o casă de copii din Aiud. Focul ar fi cuprins Așezământul Social “Ilie Tesviteanul”, unde locuiesc aproximativ 18 copii. Secția de pompieri Aiud intervine pentru stingerea unui incendiu izbucnit în municipiul Aiud, pe strada Progresului. […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Impozite locale 2026 | Reducerile de impozite pentru persoanele cu dizabilități și în cazul clădirilor vechi, aplicabile pentru întreg anul 2026. Modificări urgente, la aprobare în Consiliul Local Alba Iulia

Ioana Oprean

Publicat

în

Impozite locale 2026 | Reducerile de impozite pentru persoanele cu dizabilități și în cazul clădirilor vechi, aplicabile pentru întreg anul 2026. Modificări urgente, la aprobare în Consiliul Local Alba Iulia Consiliul Local Alba Iulia se întrunește, luni, 16 martie 2026, de la ora 14.00, în ședință extraordinară cu convocare de îndată pentru a aviza modificarea […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

SUBIECTE SIMULARE Evaluarea Națională 2026: Ce au avut de rezolvat elevii de clasa a VIII-a la limba și literatura română

Ioana Oprean

Publicat

în

SUBIECTE SIMULARE Evaluarea Națională 2026: Ce au avut de rezolvat elevii de clasa a VIII-a la limba și literatura română Simularea examenului de Evaluare Națională a început luni, 16 martie 2026, cu proba la limba și literatura română. Probele s-au desfășoarat în condiții de examen, iar evaluarea lucrărilor va fi realizată folosindu-se platforma digitală. Profesorii […]

Citește mai mult