Administrarea medicamentelor pentru animale nu se va putea realiza fără implicarea veterinarului. Proiect al ordonanței de urgență, aflat în dezbatere publică
Un proiect al unei ordonanțe de urgență, publicată în data de 19 ianuarie, care se află în dezbatere publică la Autoritatea Sanitară Veterinară, arată că cei care dețin animale nu le vor mai putea administra medicamente fără a fi implicat un medic veterinar. Implicarea acestuia presupune, neapărat, ca medicul veterinar să supravegheze administrarea medicamentelor întotdeauna, dar și că își va asuma responsabilitatea.
Potrivit proiectului de ordonanță de urgență, cei cu animale vor avea nevoie de permisiunea medicului veterinar pentru a le da medicamente acestora. „Administrarea produselor medicinale veterinare la animale fără supravegherea sau responsabilitatea, după caz, a medicului veterinar cu drept de liberă practică este interzisă”, apare în propunerea de act normativ, care ar modifica Ordonanța de urgență nr. 42/2004.
Dacă ar fi să ne limităm doar la această regulă, ar putea părea că cine are un animal și vrea să îi administreze el însuși un medicament o va putea face, atât timp cât medicul veterinar își va asuma responsabilitatea pentru acest lucru. Dar proiectul mai conține și o excepție de la regula de mai sus: „proprietarii de animale pot administra doar acele produse medicinale prescrise de către un medic veterinar de liberă practică, care se pot administra pe cale orală, prin inhalații și instilații, sau se aplică local, în cazul în care acestea nu trebuie să fie administrate exclusiv de către medicul veterinar”.
Din interpretarea ambelor norme reiese clar că cei cu animale vor putea să le dea, direct, animalelor doar acele:
- medicamente prescrise, deja, de către un medic veterinar de liberă practică;
- care se pot administra pe cale orală, prin inhalații (administrarea unor medicamente prin inspirația unor vapori, gaze etc.) și instilații (administrarea unor picături), sau se aplică local și
- care nu trebuie să fie administrate exclusiv de către medicul veterinar.
Prin urmare, vor fi rare situațiile în care persoanele care au animale le vor trata ele însele. Și, oricum, medicul veterinar va fi puternic implicat inclusiv în aceste activități de administrare a medicamentelor (pentru că administrarea va avea loc doar după ce veterinarul va elibera o prescripție).
Potrivit notei de fundamentare atașate proiectului, motivele principale pentru care se dorește stabilirea interdicției de mai sus țin de sănătatea animalelor – evitarea folosirii excesive și necontrolate a produselor farmaceutice.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Actualitate
PENSII 2025: Cât pierd pensionarii români prin plata CASS, în funcție de valoarea pensiei
PENSII 2025: Cât pierd pensionarii români prin plata CASS, în funcție de valoarea pensiei Pensionarii care au venituri de peste 3.000 de lei sunt obligaţi să plătească contribuții la asigurări sociale și de sănătate. Cât vor pierde însă la pensie a încercat să explice ministrul Muncii, Florin Manole. Pensionarii care au pensie care depășește 3.000 […]
De vineri, 4 iulie 2025, donatorii de sânge pot cumpăra titluri de stat Fidelis şi în euro, nu doar în lei, ca până acum
De vineri, 4 iulie 2025, donatorii de sânge pot cumpăra titluri de stat Fidelis şi în euro, nu doar în lei, ca până acum Ministerul Finanţelor a anunţat începerea unei noi emisiuni de titluri de stat Fidelis în perioada 4-11 iulie. Instrumentele sunt neimpozitabile atât la tranzacţionare, cât şi la câştigul din dobânzi. Valoarea nominală […]
Radu Georgescu: Zeci de măsuri fiscale, nimeni nu mai înțelege nimic. Politicienii au reușit să enerveze pe toată lumea: mediul privat, antreprenori, bugetari și pensionari
Radu Georgescu: Zeci de măsuri fiscale, nimeni nu mai înțelege nimic. Politicienii au reușit să enerveze pe toată lumea: mediul privat, antreprenori, bugetari și pensionari Economistul Radu Georgescu a făcut o comparație între momentul anunțării măsurilor fiscale de către Traian Băsescu în 2010 și cel de miercuri, 2 iulie 2025. Diferența, sublinează acesta, este că […]