Actualitate

Acces gratuit pentru cetățeni la apă potabilă în spitale, aeroporturi, stații de metrou și instituții publice. Dozatoare amplasate în spaţiile de aşteptare, holurile de acces şi zonele de tranzit intens circulate

Ioana Oprean

Publicat

în

Acces gratuit pentru cetățeni la apă potabilă în spitale, aeroporturi, stații de metrou și instituții publice. Dozatoare amplasate în spaţiile de aşteptare, holurile de acces şi zonele de tranzit intens circulate

Instituţiile publice, şcolile, unităţile sanitare, operatorii economici care administrează gări, aeroporturi, staţii de metrou vor avea obligaia de a asigura accesul gratuit la apă potabilă pentru cetăţeni, prin amplasarea de dozatoare de apă, se arată într-un proiect de lege adoptat tacit de Senatul României luni, 23 martie 2026.

În data de 19 martie, termenul de dezbatere şi vot s-a împlinit. Luni, termenul fiind depăşit, proiectul se consideră adoptat, urmând să fie trimis la Camera Deputaţilor care este for decizional.

Prin această propunere legislativă se completează Ordonanţa Guvernului nr.7/2023 privind calitatea apei destinate consumului uman.

Instituţiile şi autorităţile publice, unităţile sanitare publice, unităţile de învăţământ, precum şi operatorii economici care administrează staţii de metrou, gări feroviare, autogări şi aeroporturi au, potrivit proiectului, obligaţia de a asigura accesul gratuit la apă potabilă pentru publicul vizitator, călători, pacienţi sau beneficiari ai serviciilor publice.

Astlel, vor fi amplasate dozatoare de apă potabilă în spaţiile de aşteptare, holurile de acces şi zonele de tranzit intens circulate, indiferent dacă locaţia permite sau nu racordarea directă la reţeaua publică de distribuţie a apei.

„În vederea protejării sănătăţii umane, funcţionarea dozatoarelor de apă, indiferent de tipul acestora (racordate la reţea sau cu alimentare prin recipiente), este condiţionată de respectarea cumulativă a următoarelor măsuri:

a) dotarea cu pahare de unică folosinţă, confecţionate din materiale biodegradabile sau reciclabile;

b) existenţa unui contract de prestări servicii cu o unitate de profil autorizată, care să asigure furnizarea apei, mentenanţa şi igienizarea periodică a aparatelor”, mai prevede actul normativ.

Buletinul de analiză, la vedere

Totodată, în cazul dozatoarelor alimentate cu apă îmbuteliată, furnizorul are obligaţia de a pune la dispoziţia instituţiei sau unităţii contractante, la fiecare aprovizionare realizată, o copie a celui mai recent buletin de analiză pentru lotul de apă furnizat. Buletinul de analiză trebuie să fie disponibil pentru consultare la solicitarea oricărei persoane interesate sau a organelor de control, mai stabileşte actul normativ.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Abandonul de familie 2026 | Acțiunea penală, pusă în mișcare din oficiu: Neplata cu rea-credinţă a pensiei de întreţinere, una dintre cele mai grave forme de violenţă economică

Ioana Oprean

Publicat

în

Abandonul de familie 2026 | Acțiunea penală, pusă în mișcare din oficiu: Neplata cu rea-credinţă a pensiei de întreţinere, una dintre cele mai grave forme de violenţă economică Obligația plângerii prealabile în cazul infracțiunii de abandon de familie a fost eliminată, potrivit unei propuneri legislative adoptate de Senat tacit, ceea ce înseamnă că acțiunea penală […]

Citește mai mult

Actualitate

Codul rutier 2026 | Sancțiuni pentru ocuparea abuzivă a locurilor destinate încărcării vehiculelor electrice – proiect

Ioana Oprean

Publicat

în

Sancțiuni pentru ocuparea abuzivă a locurilor destinate încărcării vehiculelor electrice – proiect Staţionarea unui vehicul pe un loc destinat încărcării maşinilor electrice, cu excepţia celor aflate în proces de încărcare, constituie contravenţie, prevede un proiect USR de modificare a Codului rutier, transmite Agerpres. Menit să sprijine posesorii de maşini electrice prin eliminarea ocupării abuzive a […]

Citește mai mult

Actualitate

România, la limita inferioară a categoriei recomandate investițiilor. Standard and Poor’s: „Riscurile legate de implementarea consolidării finanţelor publice vor rămâne ridicate în următorii ani”

Ioana Oprean

Publicat

în

România, la limita inferioară a categoriei recomandate investițiilor. Standard and Poor’s: „Riscurile legate de implementarea consolidării finanţelor publice vor rămâne ridicate în următorii ani” S&P Global Ratings a confirmat, vineri, 3 aprilie 2026 ratingurile de credit suveran pe termen lung şi scurt, în valută străină şi locală, ale României, la nivelul ”BBB-/A-3”, anunțând că perspectiva […]

Citește mai mult