IRISH PUB EROL la Alba Iulia
Se întâmplă de multe ori ca din localurile în care mergi să-ţi rămână o amintire sau o fotografie, clipe de neuitat petrecute alături de prieteni. Un moment unic aduce cu el o vibraţie specială şi ocupă un loc important în sufletul fiecăruia dintre noi. Ne bucurăm ori de câte ori găsim un local deosebit în care atunci când îi trecem pragul simţim că se împletesc o mulţime de senzaţii plăcute care te fac să te simţi ca acasă. Aşa este şi noul IRISH PUB EROL, deschis de curând la pasajul din centrul municipiului Alba Iulia, situat în vecinătatea Pizzeriei EROL, ambele aparţinând patronului Ali TUNAN.
IRISH PUB EROL nu este un club, un local de fiţe, se adresează în special persoanelor cu vârsta cuprinsă între 25 şi…100 de ani. La IRISH PUB găsim atât eleganţă, cât şi rafinament, care pot satisface cele mai rafinate gusturi. Corpuri de iluminat elegante, mobilier ales cu atenţie, muzică bună, toate creează o atmosferă caldă, plăcută pentru ochi şi suflet, unde cei care trec pragul PUB-ului pot să găsească relaxare, departe de zgomotul cotidianului.
IRISH PUB EROL înseamnă un loc în care te simţi bine atât ziua – la o cafea, dar şi seara – împreună cu prietenii sau persoana dragă alături, în fiecare zi a săptămânii. IRISH PUB e deschis până la ora 2 noaptea, iar joi, vineri şi sâmbătă până la ora 4 dimineaţa. Clienţii pot alege între un pahar de bere, de vin, de whisky, alte băuturi alcoolice sau sucuri. Oaspeţii mai au parte de muzică bună – de la cea a anilor 70, 80, 90 până la cea de-acum. Sonorizarea este una de excepţie deoarece localul dispune de aparatură profesională care face ca muzica să fie una de o calitate foarte bună. Se vor organiza seri de muzică live pentru toate vârstele, cu participarea unor trupe şi solişti. Cei care iubesc fotbalul pot urmări alături de prieteni meciurile echipelor autohtone şi străine.
La IRISH PUB EROL găsiţi o echipă special pregătită pentru a oferi servicii de calitate. Este un loc cald, prietenos, ideal pentru petrecerea unor momente plăcute, dar şi pentru organizarea majoratelor, a banchetelor şi a petrecerilor private.
Adriana DURIGĂ
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Societate
FOTO ȘTIREA TA | Pericol de accidente rutiere pe drumul județean 750C, ce traversează comuna Ponor din Alba: „Atenție!”
FOTO ȘTIREA TA | Pericol de accidente rutiere pe drumul județean 750C, ce traversează comuna Ponor din Alba: „Atenție!” Drumul județean 750C, ce traversează comuna Ponor din județul Alba, este înzăpezit și plin de gheață. Un pericol pentru participanții la traficul rutier, se arată într-un avertisment public lansat pe „Comuna Ponor, județul Alba”. Citește și: […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Sportacum 3 zile
Sâmbătă, CIL Blaj – Metalurgistul Cugir, ultimul derby „de Alba” al anului | Vineri, pe „Cetate”, CSM Unirea – meci în nocturnă, CSU Alba Iulia, deplasare la Dej
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
23 noiembrie 1940: România a semnat aderarea la Pactul Tripartit, alături de Germania, Italia și Japonia. Ce se urmărea prin acest act
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918