Cum ajungem la fondurile europene. Seminar naţional pe tema dezvoltării afacerilor în mediul rural
Astăzi se încheie la Alba Iulia un seminar naţional organizat de Unitatea de Sprijin a Reţelei Naţionale de Dezvoltare Rurală pe una din temele de mare actualitate şi importanţă: „Oportunităţi în dezvoltarea afacerilor în mediul rural de către tineri fermieri şi antreprenori orientaţi către activităţi non-agricole”. La dezbateril participă tineri din multe zone ale ţării, ca titulari ai unor iniţiative sau pur şi simplu dornici să înveţe de la specialişti şi din experienţa altor tineri cum pot fi accesate fonduri pentru finanţarea unor proiecte. Participanţii se bucură de o atmosferă cât se poate de prielnică pentru aşa ceva. Specialişti în comunicare prezintă aspectele teoretice, legislative şi procedurile prin care se poate ajunge la ţinta fixată de posibilii beneficiari ai fondurilor de sprijin în finanţarea proiectelor. Celor prezenţi le sunt prezentate experienţe de „bune practici” în derularea unor măsuri din cadrul PNDR pe teme cum ar fi: „Sprijin pentru crearea şi dezvoltarea de micro-intreprinderi”, „Încurajarea activităţilor turistice”, „Modernizarea exploataţiilor agricole”, sau „Instalarea tinerilor fermieri”. Printre participanţi se numără şi delegaţi ai unor GAL-uri, acele asociaţii zonale care ar trebui să joace rolul principal în stabilirea strategiilor de dezvoltare locală, care au aflat care ar fi primii paşi pentru accesarea unui proiect de acest tip şi cum trebuie condus un proiect de succes. Pe parcursul zilei de ieri participanţilor le-au fost prezentate detalii despre unele proiecte derulate în Polonia şi Ungaria. Atmosfera de lucru din primele 2 zile arată mult interes din partea celor prezenţi. Informaţiile din expuneri, precum şi răspunsurile la întrebările punctuale ale tinerilor au clarificat multe dintre probelmele neclare, sau măcar au deschis fereastra spre aflarea modalităţilor prin care tinerii pot găsi soluţia finanţării iniţiativelor de dezvoltare a zonelor rurale. Sunt prezenţi în jur de 40 tineri cursanţi. Cu siguranţă numărul celor care au nevoie de un astfel de program este mult mai mare fie şi numai la nivelul judeţului Alba. (C.B.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
23-25 decembrie 2024 | COD GALBEN și COD PORTOCALIU de ninsori, viscol și vânt puternic în Alba și alte zone din țară, până în dimineața de Crăciun
23-25 decembrie 2024 | COD GALBEN și COD PORTOCALIU de ninsori, viscol și vânt puternic în Alba și alte zone din țară, până în dimineața de Crăciun Administrația Națională de Meteorologie a emis luni, 23 decembrie 2024, noi avertizări cod galben și portocaliu de vreme severă. Până miercuri dimineață vor fi ninsori, ploi și vânt […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
MESAJE de CRACIUN 2024. URARI şi FELICITARI de Sărbători pe care le puteţi trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Povestea sau legenda lui Moș Crăciun
-
Ştirea zileiacum 2 zile
Renii lui Moș Crăciun. Povestea renilor. Care sunt numele lor și cum îi ajută aceștia pe Moșul
-
Opinii - Comentariiacum 9 ore
MESAJE de Mos CRACIUN 2024 hazlii. Idei de SMS-uri, URĂRI şi FELICITĂRI amuzante pe care le puteți trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE SMS de CRĂCIUN 2024 în limba ENGLEZĂ. Idei de URĂRI şi Felicitări în română şi engleză !
-
Curier Județeanacum 4 zile
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana