Programul de transport feroviar în sezonul estival
Un bilet întreg Alba Iulia – Mangalia şi retur costă între 226 şi 314 lei
În perioada 9 iunie – 9 septembrie, CFR Călători adaptează circulaţia trenurilor de pasageri traficului estimat pentru sezonul estival 2012, urmând să fie asigurate legături între principalele oraşe din ţară: Bucureşti, Arad, Craiova, Timişoara, Braşov, Sibiu, Cluj-Napoca, Oradea, Satu Mare, Sighetu Marmaţiei, Iaşi, Suceava, Galaţi, Călăraşi, Buzău şi litoralul românesc, a anunţat Cornel Suciu, şeful Staţiei CFR Călători Alba Iulia. De asemenea, vor fi asigurate legături, în intervalele orare cele mai solicitate, între Constanţa şi staţiunile de la malul mării: Eforie, Neptun, Costineşti, Mangalia. Şi în această vară, iubitorii Deltei vor putea călători cu două perechi de trenuri InterRegio, care vor realiza legătura către/dinspre Delta Dunării prin oraşul Tulcea. Pentru călătoriile de noapte, CFR Gevaro va efectua serviciul de transport cu vagoane de dormit şi cuşete aflate în compunerea trenurilor dintre Constanţa/Mangalia şi: Satu Mare, Oradea, Cluj-Napoca, Timişoara, Arad, Suceava-Nord şi Iaşi.
Pe de altă parte, la data de 18 iunie 2012, se vor deschide agenţiile de voiaj CFR sezoniere Mamaia, Eforie Sud şi Neptun, având programul de lucru de luni până vineri, între orele 10.00- 17.30. Începând cu data de 18 iunie, şi agenţiile de voiaj CFR permanente – Eforie Nord şi Mangalia vor fi deschise de luni până vineri, între orele 10.00 – 17.30.
Potrivit site-ului oficial www. mersultrenurilor.ro, un bilet întreg pe ruta Alba Iulia – Simeria – Mangalia costă între 113 lei pentru trenuri R şi IR, 122 de lei, pentru trenuri IR + IR şi 130 de lei pentru trenuri IC + IR, la clasa a II-a, respectiv între 157 – 175 de lei, bilet clasa a II-a combinat cu cuşetă 4 locuri. Pe aceeaşi rută, pentru un elev, biletul costă între 93 – 112 lei, la clasa a II-a, respectiv între 137 şi 157 de lei, bilet clasa a II-a combinat cu cuşetă 4 locuri. Astfel, în funcţie de combinaţiile categoriilor de tren, o familie formată din doi adulţi şi doi elevi va plăti pentru transportul dus-întors cu trenul pe ruta Alba Iulia – Mangalia între 824 – 968 lei, la clasa a II-a, respectiv între 1176 – 1328 lei, sume la care ar putea beneficia de unele reduceri promoţionale. Călătorii pot beneficia de următoarele oferte comerciale: „Minigrup 2 – 5” este destinată celor călătoresc în grupuri mici (de 2 – 5 persoane) – valabilă în toate zilele săptămânii, mai puţin în zilele de vineri şi duminică, cu reduceri între 10% şi 25 %; „Cartea VSD” (vineri, sâmbătă, duminică) – valabilă în week-end, cu reduceri între 25% şi 60%; „Călătoria dus-întors” cu o reducere de 10%; reduceri între 5 – 13% la achiziţionarea biletelor cu anticipaţie; cardul TrenPLus cu reducere de 25% la cumpărarea de la casele de bilete din staţii şi agenţii; reducere 5% la cumpărarea biletelor online + 5% la plata cu carduri MasterCard sau Maestro, abonamentul lunar 5, 10, 15 zile, cu reduceri între 15% şi 30%. Înainte de efectuarea călătoriei, CFR Călători recomandă pasagerilor să solicite informaţii despre circulaţia trenurilor în staţiile şi agenţiile CFR din Bucureşti şi din ţară, la numărul de telefon 021/9521 pentru trafic intern sau pot accesa pagina de internet a companiei www.cfrcalatori.ro.
Robert GHERGU
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Salariaţii din administraţia publică cer creșterea numărului de angajați pentru reducerea sarcinilor: Sectorul bugetar nu ar fi supradimensionat
Salariaţii din administraţia publică cer creșterea numărului de angajați pentru reducerea sarcinilor: Sectorul bugetar nu ar fi supradimensionat Salariaţii din administraţia publică reclamă „campania agresivă şi lipsită de fundament care promovează ideea că sectorul bugetar din România este supradimensionat” şi cer „creşterea numărului de angajaţi, pentru reducerea sarcinilor” Citește și: Taxe, salarii și pensii din […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum o zi
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan