Rămâi conectat
MA-RA-MU

Actualitate

Soluţiile miniştrilor USL pentru relansarea economică a judeţului Alba

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Vizita de azi în Alba a  ministrului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, Daniel Chiţoiu, şi a ministrului Dezvoltării Regionale şi  Turismului, Eduard Hellvig, la invitaţia liberalilor Teodor Atanasiu şi Călin Potor nu a fost doar una pur electorală (aceştia afirmând franc suportul pentru cei doi candidaţi ai USL Alba la CJ Alba şi Primăria Alba Iulia) ci se va concretiza  săptămâna viitoare în câteva ordonanţe  de guvern şi decizii menite să impulsioneze activitatea economică  din judeţ.

 Ministrul Daniel Chiţoiu s-a arătat extrem de optimist vizavi de demararea proiectului minier de la Roşia Montană – susţinând că, potrivit planului de guvernare al USL, până la sfârşitul anului 2012 acest lucru se va materializa. Chiţoiu a insistat asupra faptului că prezenţa sa în zonă este o garanţie a faptului că exploatarea minieră va fi demarată. Acesta a afirmat că peste două săptămâni va reveni la Roşia Montană unde se va întâlni cu reprezentanţii RMGC şi ai Ministerului Mediului pentru analiza garanţiilor materiale colaterale privind respectarea protecţiei mediului (în speţă, RMGC-ul trebuie să-i ofere Ministerului Mediului garanţii financiare în cazul extrem în care statul român ar trebui să se ocupe de ecologizarea zonei).

Chiţoiu a considerat că împărţirea României în două, pro sau contra exploatării aurului de la Roşia Montană a fost cauzată de  “probleme de comunicare”. Optimist, ministrul Chiţoiu a declarat că populaţia din Roşia Montană, anti-proiect, va fi informată mai clar asupra avantajelor dezvoltării economice a zonei în condiţiile în care garanţiile de mediu le vor înlătura temerile în legătură cu poluarea Munţilor Apuseni.  “Am fost la Roşia Montană şi la Abrud pentru că în acest an Guvernul Ponta va rezolva problema exploatărilor miniere” a reafirmat Chiţoiu. Ministrul a mai dezvăluit că, după ce primeşte avizul Ministerului Mediului, Ministerul Economiei va relua privatizarea Cupru Min Abrud. “În maxim o lună şi jumătate vom relua managementul profesionist, nu o scurgere de bani către clientela PDL ca acum” a afirmat Chiţoiu. În condiţiile în care nu vor fi găsiţi investitori cu garanţii de mediu, până la finele lui 2012, “Cupru Min Abrud va fi preluat de Consiliul Judeţean Alba, prin preşedintele Teodor Atanasiu, pentru eficientizarea activităţii acestei societăţi prin atragerea de fonduri europene” a concluzionat Chiţoiu.

Veşti bune au venit de la ministrul Economiei şi de la Teodor Atanasiu şi pentru foştii şi actualii angajaţi de la fabricile de arme din Cugir. Săptămâna viitoare, în şedinţa Guvernului Ponta, prin ordonanţă iniţiată de ministrul Daniel Chiţoiu, se va corecta Ordonanţa 95 din 2004, urmând a fi introduşi şi angajaţii de la fabricile de arme din Cugir în grila specială de salarizare (ca cei de la Sadu, Plopeni etc).

 De asemenea, pentru cetăţenii şi administraţia locală din Ocna Mureş, păgubiţi deopotrivă de masivele alunecări de teren, ministrul Daniel Chiţoiu a declarat că va solicita explicaţiile şi despăgubirile necesare de la CN a Sării.

Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Eduard Hellvig, a scos în evidenţă faptul că la nivelul judeţului Alba au fost atrase până acum doar patru proiecte prin Programul Operaţional Regional, “ratându-se şansa de a atrage fonduri pentru dezvoltarea judeţului”.  Ministru Helvig a precizat că priorităţile sale pentru judeţul Alba sunt “dezvoltarea infrastructurii pentru parcurile industriale care “creează şi generează economie reală cu contribuţii reale la bugetul de stat şi finanţarea pentru reabiltarea clădirilor istorice”. De asemenea, Hellvig a mai spus că judeţul Alba va fi cuprins într-un program naţional de finanţare prin POR pentru reabilitarea şi izolarea termică a locuinţelor.

Nicoleta IDITA-TOMUŢA

 


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Schengen 2025: Bulgaria va introduce controlul la frontiera cu România pentru șase luni, începând cu 1 ianuarie

Bera Larisa

Publicat

în

Schengen 2025: Bulgaria va introduce controlul la frontiera cu România pentru șase luni, începând cu 1 ianuarie Guvernul de Sofia a hotărât miercuri, 18 decembrie 2024, că va introduce controale la granița cu România, începând din 1 ianuarie 2025. Decizia este una temporară și a fost luată cu scopul de a preveni potenţialele ameninţări la […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea