FOTO: Reprezentanții TC Sun Alba Iulia, rezultate remarcabile în acest final de an | Brândușa Dumitru, Vicențiu Stoica, Ana Maria Horșa și Mircea Plopeanu, pe podium la turnee interne și internaționale
Reprezentanții TC Sun Alba Iulia, rezultate remarcabile în acest final de an | Brândușa Dumitru, Vicențiu Stoica, Ana Maria Horșa și Mircea Plopeanu, pe podium la turnee interne și internaționale
Reprezentanții TC Sun Alba Iulia au reușit noi performanțe de apeciat în acest final de an, confirmând, dacă mai era nevoie statutul important al acestui club pe harta „sportului alb” autohton, la nivel juvenil. Astfel, Brândușa Dumitru, Vicențiu Stoica, Ana Maria Horșa și Mircea Plopeanu au urcat pe podium la diverse competiții interne și internaționale.
Talentele din Cetatea Marii Uniri continuă să impresioneze, demonstrând un nivel ridicat de pregătire, materializat în performante deosebite. În plus, TC Sun Alba Iulia se mândrește cu proiectul „Născuți pentru Tenis”. În cele ce urmează vă prezentăm rezultatele înregistrate:
*Brândușa Dumitru, victorie la dublu în Austria
La turneul internațional „Kottingbrunn Open 2024”, parte din circuitul Tennis Europe, Brândușa Dumitru a avut o prestație remarcabilă. În proba de dublu, alături de partenera sa Anastacyia Kotovska (SUA), a urcat pe podium, ocupând locul secund, o realizare ce reflectă chimia excelentă dintre cele două jucătoare și strategia lor impecabilă. La simplu, Brândușa a ajuns până în sferturile de finală, confirmând progresul său constant la nivel internațional.
*Vicențiu Stoica, pe podim la competițiile Tennis10
Vicențiu Stoica a demonstrat încă o dată că pasiunea și munca asiduă aduc rezultate impresionante. La Turneul Campionilor 2024, desfășurat la Cluj-Napoca, Vicențiu s-a clasat pe locul secund – un rezultat ce subliniază consistența și dedicația sa. De asemenea, la competiția „Platinum Muntenia – Salix Cup by DEI Sports Club” din Pitești, Vicențiu a urcat din nou pe podium, ocupând tot locul doi.
*Anamaria Horșa – campioană la „Cupa Hoia” Under 14
Anamaria Horșa a reușit o performanță de excepție, adjudecându-și prima poziție în proba de simplu Under 14 la turneul „Cupa Hoia – Trofeul Clujana”, desfășurat în Cluj-Napoca. Cu un parcurs impecabil într-o competiție ce a reunit 11 concurente pe tabloul principal, Anamaria a demonstrat că perseverența și talentul sunt cheia succesului.
*Mircea Plopeanu, triumf la „Cupa Aceline”
Un alt tânăr talent care a făcut senzație pe terenurile de tenis este Mircea Plopeanu. La competiția „Cupa Aceline U16”, desfășurată luna trecută în Cluj-Napoca, Mircea a urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului, performanță care evdențiază subliniază dedicația și pregătirea continua.
*Promovând viitorul tenisului românesc
Aceste rezultate extraordinare sunt o dovadă a impactului pe care proiectele organizate în colaborare cu Federația Română de Tenis și Ministerul Învățământului îl au asupra tinerelor talente. Un exemplu remarcabil este proiectul „Născuți pentru Tenis”, derulat de Tenis Club Sun, clubul de care aparțin acești sportivi. În cadrul acestui proiect, echipa clubului a organizat activități la Școala Gimnazială „Ion Agârbiceanu” și Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” din Alba Iulia, unde copiii au avut ocazia să descopere frumusețea acestui sport. Entuziasmul și curiozitatea elevilor au transformat aceste întâlniri într-o experiență memorabilă. Mai mult decât atât, 6 copii au fost selectați pentru un program de pregătire intensivă de trei luni, oferindu-le șansa de a-și dezvolta abilitățile și de a face primii pași către performanță. „Sprijinul acordat copiilor pasionați de tenis și extinderea acestor inițiative sunt esențiale pentru dezvoltarea viitorilor campioni. Tinerii jucători demonstrează că viitorul tenisului le aparține, iar rezultatele lor sunt o sursă de mândrie pentru toți cei care iubesc acest sport”, a transmis Cristina Moldovan, reprezentantul TC Sun Alba Iulia, un club extrem de apreciat.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
Gala Dansantă „Life is Dance” Alba Iulia, spectacol de zile mari, miercuri, 18 decembrie, în Cetatea Marii Uniri
Gala Dansantă „Life is Dance” Alba Iulia, spectacol de zile mari, miercuri, 18 decembrie, în Cetatea Marii Uniri În pragul Sărbătorilor de iarnă clubul de dans sportiv „Life is Dance” Alba Iulia încheie sezonul competițional cu brio și se pregătește intens de cel mai așteptat moment al anului, Gala Dansantă „Life is Dance”. Evenimentul va […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 8 ore
12 decembrie: Sfântul Spiridon, cel ce pleacă din raclă pentru a ajuta credincioșii care îl cheamă prin rugăciune
-
Actualitateacum 3 zile
9 decembrie: Zămislirea Sfintei Fecioare Maria de către Sfânta Ana
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
10 decembrie: Ziua internațională a drepturilor omului
-
Actualitateacum 4 zile
8 decembrie – Ziua Constituției României
-
Oameni şi locuriacum 2 zile
10 decembrie: Sfinții Mucenici Mina, Ermoghen și Eugraf, pomeniți în calendarul creștin ortodox
-
Actualitateacum 8 ore
12 decembrie 1916: Consiliul de Miniștri a aprobat transferul Tezaurului României în Rusia