Dorin Şerdean: Replică unor pioni cărora li se termină tura
Candidatul PP-DD la Primăria Alba Iulia răspunde atacului lui Mircea Hava
În urmă cu câteva zile, am acordat un interviu ziarului Unirea, în care am arătat cum actualul primar foloseşte sportivii albaiulieni ca obiecte de decor, referindu-mă nu doar la jucătorii de şah, ci şi la cei din alte sporturi – baschet sau powerlifting. Tot ce a găsit util să facă actualul primar, contracandidatul meu, a fost să pună un fost coleg de echipă, un fel de mână stângă a domniei sale (candidat pe lista de consilieri PDL undeva pe la poziţia 15) să îmi dea o replică.
Fac această menţiune necesară pentru locul şi momentul în care ne aflăm azi, şi dau această replică nu consilierului respectiv, ci primarului Hava, cu care am o dispută directă, şi cu a cărui indiferenţă crasă sportivii albaiulieni au o dispută directă de ani de zile. Numele meu este Dorin Pavel Şerdean, candidez la funcţia de primar al municipiului Alba Iulia din partea PP-DD şi ştiu foarte bine că scopul jocului de şah este capturarea regelui advers şi nu luptă surda cu pionii care au vaga impresie că îl apără pe acesta.
Deci, domnule Mircea Hava dacă aveţi ceva să-mi spuneţi, data viitoare spuneţi-mi-o direct! Pentru că eu vă dau replica la articolul deplasat scris cu mâna dumneavoastră stângă vineri, 25 mai 2012.
Aşadar, domnule Hava: Nu folosesc imaginea pozitivă a sportului minţii pentru a mă ajuta în competiţia politică, şahul este parte din identitatea mea. În toate luările de poziţie am folosit drept prioritară experienţa mea managerială, administrativă, şi niciodată calitatea mea de „şahist”. La afirmaţia că am sărit în PP-DD ca într-un tren în mişcare, vă spun că eu m-am înscris într-un partid de opoziţie şi am început de la zero construcţia filialei PP-DD Alba Iulia, nu am moştenit nimic de la antecesorul meu şi intru în bătălia localelor cu forţe proaspete şi proprii. Dumneavoastră, domnule Hava, aţi fost între primii membri ai PD din judeţul Alba şi aţi crescut acest partid până a dobândit putere discreţionară. Mai mult, odată această putere dobândită, aţi tăiat salariile şi pensiile unui întreg popor român, fiind vice-preşedinte pe ţară al PDL, şi părtaş la guvernarea Băsescu şi Boc.
Mâna dumneavoastră care dădea în mine zilele trecute s-a înscris în PD în 1996, când PD era un tren în mişcare, şi se pregătea de putere, pe care a exercitat-o dezastruos pentru România, în anii 1996 – 2000. Ghinion şi atunci şi acum cu PD(L)-ul ăsta pentru România.
Pledoaria sa pentru şah mă înduioşează, chiar mă gândesc să îi răsplătesc eforturile susţinând din postura de primar direct familiile copiilor care fac performanţă, nu SRL-urile care spală bani pe spatele acestor mici performeri inocenţi.
Domnule Hava, pe final vreau să vă mulţumesc pentru atenţia pe care mi-o acordaţi, atacându-mă cu diverse cozi de topor în publicaţiile Albei. Înţeleg astfel că sunt un contracandidat mai periculos decât finul dumneavoastră, pe care l-aţi dus la biserică dar şi la o grămadă de chefuri deşuchiate. Da, vorbesc de Călin Potor, al cărui naş sunteţi şi pe care nu îl atacaţi deloc. Să fie o înţelegere în familie? Sau teama că, dacă va cădea unul dintre voi, veţi cădea toţi?
Mulţumesc ziarului Unirea pentru acordarea dreptului la replică şi domnului Mircea Hava pentru atacul premeditat care mi-a deschis apetitul pentru bătălia de pe 10 iunie. Pe care o voi câştiga.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
![](https://ziarulunirea.ro/wp-content/uploads/2023/12/ziarulunirea.jpg)
Știri recente din categoria Politică Administrație
Dezvoltarea sistemului informatic în primăria comunei Doștat: Licitație lansată pe SEAP pentru simplificarea procedurilor administrative pentru cetățeni
Dezvoltarea sistemului informatic în primăria comunei Doștat: Licitație lansată pe SEAP pentru simplificarea procedurilor administrative pentru cetățeni Administrația comunei Doștat, a scos licitația, pe Sistemul Electronic de Achiziții Publice, care prevede implementarea unui sistem informatic pentru simplificarea procedurilor administrative în primărie. Citește și: Reabilitarea și modernizarea primăriei Doștat: Licitația de aproape jumătate de milion de lei, […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 21 de ore
Muntele Găina sau ”Muntele Dragostei” din Alba, unde are loc anual Târgul de fete, încărcat de legende și tradiție
-
Sportacum 2 zile
FOTO: Reunire la Metalurgistul Cugir, cu revenirile lui G. Goronea, S. Itu și M. Codrea
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
15 iulie: Ziua Mărcii Poștale Românești. Primele mărci poștale, tipărite în Moldova, în 1848
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
15 iulie, Ciurica, o altă zi a femeilor! Dacă îţi baţi bărbatul, îţi va merge bine tot anul
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
14 iulie: Ziua Transmisioniştilor Militari
-
Opinii - Comentariiacum 9 ore
18 iulie: Se stingea din viață Regina Maria, femeia care a influențat cel mai mult istoria României