Examen rezidențiat 2024: Lista specialităților deficitare pentru care se organizează concursul. Calendar și documente necesare pentru înscriere
Examen rezidențiat 2024: Lista specialităților deficitare pentru care se organizează concursul. Calendar și documente necesare pentru înscriere
În data de 17 noiembrie 2024, Ministerul Sănătăţii organizează concursul de admitere în rezidenţiat pe post şi pe loc în medicină, medicină dentară şi farmacie. Lista celor 23 de specialitățil deficitare și valoarea taxei de înscriere la concurs fost publicată în Monitorul Oficial.
Dintre cele 23 de specialități, 7 sunt de pediatrie: Cardiologie pediatrică, Chirurgie pediatrică, Gastroenterologie pediatrică, Nefrologie pediatrică, Oncologie și hematologie pediatrică, Ortopedie pediatrică, Pneumologie pediatrică, potrivit edupedu.ro
Citește și: FOTO | Medici noi la Spitalul Municipal Aiud: Dr. Arros Biankä- specialist Neurologie și Dr. Mitric Adriana- specialist Boli infecțioase, se vor alătura echipei medicale din 2 septembrie 2024
Se stabilesc specialitățile deficitare pentru care se organizează rezidențiat pe post în spitale clinice cu secții clinice universitare, institute sau centre medicale clinice în sesiunea 17 noiembrie 2024, conform Art. 1, după cum urmează:
-Anestezie și terapie intensivă,
-Boli infecțioase,
-Cardiologie pediatrică,
-Chirurgie pediatrică,
-Epidemiologie,
-Expertiza medicală a capacității de muncă,
-Gastroenterologie pediatrică,
-Hematologie,
-Igienă,
-Medicină de urgență,
-Medicină de familie,
-Microbiologie medicală,
-Medicină sportivă,
-Nefrologie pediatrică,
-Neonatologie,
-Neurologie pediatrică,
-Oncologie medicală,
-Oncologie și hematologie pediatrică,
-Ortopedie pediatrică,
-Pediatrie,
-Pneumologie pediatrică,
-Radioterapie.
-Sănătate publică și management.
Citește și: România pregătește cei mai mulți medici stomatologi din Europa, dar populația țării are cele mai mari probleme dentare din UE
A fost publicat în Monitorul Oficial și ordinul care stabilește cuantumul taxei pentru examenul de Rezidențiat 2024
Cuantumul taxei de participare la concursul de admitere în rezidențiat pe post și pe loc în medicină, medicină dentară și farmacie, sesiunea 17 noiembrie 2024, se stabilește la suma de 500 lei/participant.
Art. 1. — (1) Cuantumul taxei de participare la concursul de admitere în rezidențiat pe post și pe loc în medicină, medicină dentară și farmacie, sesiunea 17 noiembrie 2024, se stabilește la suma de 500 lei/participant.
Taxa se va plăti în contul IBAN nr. RO36TREZ70020E365000XXXX, CUI — 4266456, ATCP Mun. București (Activitatea de Trezorerie și Contabilitate Publică a Municipiului București), beneficiar — Ministerul Sănătății, adresa: str. Cristian Popișteanu nr. 1—3, sectorul 1, București, cod: 010024.
Înscrierile pentru concurs se fac prin direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, respectiv prin ministerele cu reţea sanitară proprie, în perioada 9 – 22 octombrie 2024.
„Programul de depunere a dosarelor va fi următorul: pentru zilele de luni până joi orele 9.00 – 16.00, respectiv 9.00 – 14.00 pentru zilele de vineri. Direcţiile de sănătate publică, respectiv ministerele cu reţea sanitară proprie îşi vor adapta numărul punctelor de depunere a dosarelor în funcţie de fluxul de candidaţi”, potrivit metodologiei de concurs publicate de Ministerul Sănătății.
Dosarele de concurs pot fi depuse prin poştă sau servicii de curierat, în perioada 9 – 22 octombrie 2024, inclusiv data poştei.
Citește și: Patru absolvenți de la Colegiul Militar din Alba Iulia, viitori MEDICI MILITARI: Au fost admiși și se vor pregăti pentru viitoarea carieră la Institutul Medico Militar, Catedra de Pregătire Medico-Militară Târgu Mureş, respectiv Oradea
Dosarul de înscriere a candidatului va conţine următoarele documente:
-cererea de înscriere la concurs, în care se vor menţiona:
-centrul universitar şi domeniul pentru care concurează;
-acordul pentru folosirea numelui şi pentru afişarea rezultatului pe internet;
-declaraţie de consimţământ pentru prelucrarea datelor cu caracter personal;
-copia buletinului, cărţii de identitate, paşaportului (paginile din care reies numele şi prenumele candidatului, precum şi data naşterii), respectiv permisul de ședere pe teritoriul României, documente ce trebuie să fie în termen de valabilitate;
-copia legalizată a diplomei de licenţă de medic, stomatolog (medic dentist) sau farmacist. Absolvenţii promoţiei 2024 pot prezenta, până la eliberarea diplomei de licenţă, copia legalizată a adeverinţei privind promovarea examenului de licenţă;
-adeverinţa (original) eliberată de unitatea în care este încadrat, din care să reiasă specialitatea în care este confirmat şi tipul contractului individual de muncă, numai pentru rezidenţi şi specialişti;
-certificatul medical (original) privind starea de sănătate, eliberat de unitatea sanitară teritorială desemnată de direcţia de sănătate publică judeţeană sau a municipiului Bucureşti, în care se precizează că este apt/inapt din punct de vedere medical (fizic şi neuropsihic) pentru exercitarea activităţii în domeniul pentru care candidează. Lista unităţilor sanitare desemnate în acest sens va fi afişată pe site-ul direcţiilor de sănătate publică începând cu data de 9 octombrie 2024;
-copia actelor doveditoare (certificat de căsătorie etc.) privind schimbarea numelui faţă de numele înscris în diploma de licenţă, dacă este cazul;
-chitanţa de plată a taxei de concurs. Taxa de concurs este stabilită de Ministerul Sănătăţii şi se achită în contul ministerului, care va fi indicat prin anunţul de concurs.
Persoanelor care nu îşi exprimă acordul pentru prelucrarea datelor cu caracter personal le vor fi respinse dosarele de concurs.
Candidaţii care nu doresc să depună documente în copie legalizată se pot prezenta pentru depunerea dosarului la orice direcţie de sănătate publică, având asupra lor şi documentele în original, în vederea certificării.
După finalizarea înscrierilor, respectiv la data de 22 octombrie 2024, candidaţii nu mai pot solicita schimbarea opţiunilor de a concurs într-un anumit centru universitar sub niciun motiv.
Un candidat poate depune un singur dosar de concurs.Depunerea mai multor dosare ale aceleiaşi persoane pentru unul sau mai multe domenii de concurs atrage măsura eliminării candidatului respectiv din concurs.
Listele cu candidaţii admişi în concurs, pe centre universitare şi domenii, se afişează pe site-ul rezidentiat.ms.ro la data de 1 noiembrie 2024.
Potrivit metodologiei de concurs stabilite de Ministerul Sănătății, punctajul minim de promovare a examenului de rezidențiat este de 60% din punctajul maxim realizat la nivel naţional.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
Alegeri prezidențiale 2024 în Alba | VIDEO. Șase posibile incidente electorale: 2 dosare penale și 2 sancțiuni contravenționale
Alegeri prezidențiale 2024 în Alba | VIDEO. Șase posibile incidente electorale: 2 dosare penale și 2 sancțiuni contravenționale Conform datelor centralizate la nivelul Centrului Județean de Conducere Integrată Alba, până la această oră, în județul Alba au fost sesizate 6 posibile incidente electorale, iar în urma verificărilor efectuate de către polițiști au fost aplicate două […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Sportacum 3 zile
Sâmbătă, CIL Blaj – Metalurgistul Cugir, ultimul derby „de Alba” al anului | Vineri, pe „Cetate”, CSM Unirea – meci în nocturnă, CSU Alba Iulia, deplasare la Dej
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum o zi
23 noiembrie 1940: România a semnat aderarea la Pactul Tripartit, alături de Germania, Italia și Japonia. Ce se urmărea prin acest act
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918