VIDEO/FOTO: Zilele Oraşului – Horia Brenciu & HB Orchestra au adunat 5.000 de oameni în Piaţa Cetăţii Alba Carolina
Duminică a fost ultima zi de manifestări dedicate zilelor oraşului Alba Iulia. Deşi pe parcursul zilei a plouat în mare parte, seara vremea a demonstrat că ţine cu albaiulienii.
Astfel că peste 5.000 de persoane s-au perindat prin Cetate, la concertul de muzică populară de pe scena din faţa Muzeului Naţional al Unirii, la spectacolul teatrului „Masca” din Bucureşti de pe scena din faţa Obeliscului, sau la concertele lui Brenciu şi Voltaj din Piaţa Cetăţii.
Horia Brenciu, cel mai bun showman din România a demonstrat şi la Alba iulia că ştie să facă spectacol, ştie să adune la concertele lui oameni de toate vârstele şi să îi facă pe toţi să se simtă bine împreună. Pentru acest lucru, alături de trupa sa au ajuns să fie cel mai bine cotaţi din ţară, din punct de vedere al onorariului pentru spectacol, depăşindu-l chiar şi pe cel care se afla de ani buni în topul clasamentului, Ştefan Bănică junior.
Oameni încântaţi, copii jucându-se, comercianţi satisfăcuţi sunt câteva din imaginile care mi-au rămas în memorie despre ultima zi a „Zilelor Oraşului”, iar acest lucru nu ar fi fost posibil fără o organizare foarte bună. Sper ca aceste evenimente să continue cel puţin la acelaşi nivel şi în anii următori, pentru ca într-adevăr Cetatea şi Alba Iulia să crească “mare”.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Cristian Păun, profesor ASE originar din Alba. Despre aur, moneda Bitcoin și NFT-uri: „Prost ești dacă te chinui să mai produci cartofi”
Cristian Păun, profesor ASE originar din Alba. Despre aur, moneda Bitcoin și NFT-uri: „Prost ești dacă te chinui să mai produci cartofi” Cristian Păun, profesor universitar în cadrul Academiei de Studii Economice București, originar din județul Alba, revine în atenția publicului cu un nou avertisment, de această dată cu privire la reforma sistemului monetar actual […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum 2 zile
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan