Reacții controversate după momentul omagial dedicat eroului Avram Iancu la UNTOLD: „De la Gheboasă la Furdui Iancu – Legitimizare reciprocă sau simplă oportunitate?”
Reacții controversate după momentul omagial dedicat eroului Avram Iancu la UNTOLD: „De la Gheboasă la Furdui Iancu – Legitimizare reciprocă sau simplă oportunitate?”
Duminică, pe scena principală a festivalului UNTOLD, Furdui Iancu a interpretat cântece patriotice, inclusiv „Deșteaptă-te române”, în semn de omagiu adus lui Avram Iancu cu ocazia bicentenarului nașterii Crăișorului Munților. Timp de 15 minute, pe Cluj Arena au răsunat de melodii precum „Dragu-mi-i mie să joc” și „Din Țara Moților noi am venit”. Tiberiu Groza, președintele Societății Cultural Patriotice „Avram Iancu”, a subliniat că momentul a fost gândit pentru a aduce un omagiu eroului național și pentru a-l prezenta tinerei generații la unul dintre cele mai mari festivaluri de tineret din România.
Sursa foto: www.foaiatransilvană.ro
Cu toate acestea, reacțiile nu au fost pe măsura așteptărilor organizatorilor. Profesorul universitar din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj- Napoca, Irimie Popa, a criticat public momentul, exprimându-și opiniile pe Facebook.
„UNTOLD- metamorfoza de la Gheboasă la Furdui Iancu
De la Gheboasă la Furdui……este,să recunoaștem, mare progres! Și totuși, Cine pe cine legitimează?
Un festival controversat, pe spinarea unui oraș întreg, trebuie să recunoaștem, are marketing șmecheresc. Ia să mai iasă vreunul să spună că nu este de acord cu festivalul și sponsorii lui morali, că i se va pune în față icoana cu Furdui și ……..”marș acasă învechiților!”
Pot să mă gândesc doar la două variante:
1. Că domnul Furdui Iancu a cântat dezinteresat, din naivitate, pătruns de nevoia de a converti la folclor și românism hipsterimea festivalieră;
2. Că domnia sa a venit, a cântat, așa ca la orice paranghelie, pe bani.
O combinație între cele două ipoteze nu poate fi exclusă! Adevărul este că după ”păpușoiul” în rochie, sau după Gheboasă- ăla de rupea banca anul trecut, un Deșteaptă-te române! cântat de domnul Furdui Iancu cu drag, se impunea.
Și totuși, cine pe cine legitimează? Furdui Iancu legitimează UNTOLDUL și părinții lui morali, sau UNTOLD îl legitimează pe Furdui Iancu? Sau o fi vreo legitimare reciprocă! Nu prea cred! Prima variantă este cea în care cred! Oricum, pentru mine, un mare artist a coborât pe Pământ, din constelația în care mintea mea îl așezase!
În anii care vin, dacă mai ține balamucul, poate, nu ar fi de mirare dacă la fața locului, la UNTOLD, s-ar începe cu o feștanie, tămâie și…….vreun sobor de preoți. Măcar am ști că lupta cu necuratul a început!
În orașul de cinci stele, cu miros de iarbă fină………este posibil orice!
Dar mă simt liniștit: dacă sună mobilizarea, după scena aceasta, toți vor fi cu mâna pe arme! Vor crea o perdea de fum de se îneacă inamicii, să vadă cum e să mori de fum de iarbă uscată!” a transmis profesorul.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Rezultate EXIT POLL alegeri prezidențiale: Ce institute de sondare realizează sondaje și când se vor publica rezultatele
Rezultate EXIT POLL alegeri prezidențiale: Ce institute de sondare realizează sondaje și când se vor publica rezultatele Primele rezultate de la alegerile prezidențiale 2024, turul I, vor fi anunțate imediat după închiderea urnelor, la ora 21:00, când vor fi publicate sondajele exit-poll. Pentru realizarea exit-poll-urilor Biroul Electoral Central (BEC) a acreditat în acest an patru […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Sportacum 3 zile
Sâmbătă, CIL Blaj – Metalurgistul Cugir, ultimul derby „de Alba” al anului | Vineri, pe „Cetate”, CSM Unirea – meci în nocturnă, CSU Alba Iulia, deplasare la Dej
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum o zi
23 noiembrie 1940: România a semnat aderarea la Pactul Tripartit, alături de Germania, Italia și Japonia. Ce se urmărea prin acest act
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918