Rămâi conectat

Curier Județean

Proiectul „Mindful. Creative. Green.” în domeniul educației adulților, finanțat de Erasmus+, a ajuns la final. Care sunt rezultatele obținute după 18 luni de la implementare

Bera Larisa

Publicat

în

Proiectul „Mindful. Creative. Green.” în domeniul educației adulților, finanțat de Erasmus+, a ajuns la final. Care sunt rezultatele obținute după 18 luni de la implementare

Asociația Centrul de Dezvoltare Personală și Combatere a Comportamentelor de Risc (www.psihokit.ro) anunță finalizarea cu succes a proiectului „Mindful. Creative. Green.” derulat pe parcursul a 18 luni (martie 2023 – august 2024) și finanțat în cadrul programului Erasmus+.

Citește și: FOTO | Proiectul „ABC pentru Succes” 2023-2024: Un an de reușite în educația pentru carieră a peste 3000 de elevi

În prima parte a implementării proiectului, 6 formatori din cadrul asociației au participat la activități specifice de învățare în trei țări europene, în urma cărora au fost atinse următoarele obiective:

– dezvoltarea competențelor de adoptare a unor practici responsabile și durabile din punct de vedere al mediului (printr-un job shadowing în Ankara, Turcia, în mai 2023);
– dezvoltarea gândirii creative (printr-un curs structurat în Amsterdam, Olanda, în iunie 2023);
– dezvoltarea abilităților de gestionare a emoțiilor, ascultare activă și comunicare eficientă (printr-un curs structurat în Split, Croația, în iulie 2023).

Rezultatele proiectului sunt deja vizibile la nivelul organizației, dar și la nivelul formatorilor, în acțiunile realizate cu beneficiarii și în interacțiunile cu alte asociații naționale și europene care activează în domeniul educației adulților. Aceste rezultate sunt concretizate prin următoarele activități:

-Un plan de măsuri privind economisirea resurselor și adoptarea unor practici responsabile și durabile din punct de vedere al mediului, realizat în luna iunie 2023 și aflat în curs de implementare în cadrul organizației. Planul este disponibil pe site-ul asociației și poate fi descărcat de pe pagina dedicată proiectului: https://www.psihokit.ro/proiecte/mindful-creative-green-proiect-erasmus/;

-O broșură cu peste 60 de activități și metode concrete pentru dezvoltarea gândirii creative, adresată personalului care activează în domeniul educației adulților a fost realizată în perioada noiembrie – decembrie 2023 și este disponibilă, de asemenea, pe pagina proiectului;

-Un program de dezvoltare emoțională a adulților prin metode creative a fost realizat de către formatorii asociației la finalul anului 2023 și a fost destinat în special personalului din organizațiile care activează în domeniul educației adulților (psihologi, asistenți sociali, profesori, educatori, psihopedagogi, ergoterapeuți etc). Conceput ca o serie de ateliere de lucru intensive, desfășurate pe parcursul a cel puțin 6 ore, programul vizează în principal conștientizarea și înțelegerea stărilor emoționale, comunicarea și concretizarea lor prin intermediul metodelor de acțiune și învățarea unor tehnici și metode creative de gestionare a emoțiilor. În perioada aprilie – iunie 2024, acest program a fost susținut de către cei 6 formatori din cadrul asociației pentru un număr de peste 150 de participanți din rândul a 11 organizații care activează în domeniul educației adulților.

-Conferința Națională „Orizonturi creative în educație” a fost organizată online, în luna mai 2024, și a avut peste 90 de participanți direcți la sesiunile interactive. Prezentările și atelierele interactive din cadrul conferinței au fost structurate pe tematici referitoare la educație, dezvoltare personală și metode creative pentru dezvoltarea unui stil de viață sănătos. O secțiune aparte a fost dedicată sustenabilității și consumului redus de resurse în organizații, iar ultima parte a conferinței a fost rezervată pentru diseminarea unor exemple de bune practici în proiecte din domeniul educației adulților.

„Acest proiect a însemnat pentru asociația noastră un pas important în direcția consolidării competențelor formatorilor noștri și în îmbunătățirea calității activităților pe care le desfășurăm. Participarea la activitățile de învățare din Ankara, Amsterdam și Split ne-a oferit nu doar oportunitatea de a ne dezvolta profesional și personal, ci și de a stabili parteneriate valoroase cu alte organizații din domeniul educației adulților din Europa. Prin implementarea acestui proiect, am reușit să integrăm noi practici și metode inovative în programele noastre, contribuind astfel la dezvoltarea sustenabilă și la îmbunătățirea gândirii creative și emoționale a beneficiarilor noștri.

Pe viitor, ne propunem să continuăm aceste demersuri, să extindem rețeaua de colaboratori și să promovăm în continuare importanța adoptării unor practici sustenabile și inovative în domeniul educației adulților”, a spus Ioana-Mirela Popescu, președintele Asociației Centrul de Dezvoltare Personală și Combatere a Comportamentelor de Risc.

„Mindful. Creative. Green.”, derulat de Asociația Centrul de Dezvoltare Personală și Combatere a Comportamentelor de Risc, a fost finanțat în cadrul programului Erasmus+, Acțiunea cheie KA122-ADU – Proiecte pe termen scurt pentru mobilitatea cursanților și a personalului în domeniul Educației Adulților, nr proiect 2022-2-RO01-KA122-ADU-000093676. Valoarea totală eligibilă a proiectului a fost de 20.740 de euro, iar durata de implementare de 18 luni.

Asociația Centrul de Dezvoltare Personală și Combatere a Comportamentelor de Risc a fost înființată în anul 2015 și își desfășoară activitatea în domeniul educației formale și nonformale, consilierii psihologice și a psihoterapiei pentru dezvoltare personală și profesională a copiilor, tinerilor și adulților.

Persoană de contact:
Ioana-Mirela Popescu – responsabil coordonare și implementare proiect
Email: [email protected]
Telefon: 0753.063.882
Web: www.psihokit.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

FOTO | Târg de Crăciun la LPS „Florin Fleșeriu” Sebeș: Standuri cu produse specifice sărbătorilor de iarnă, organizat de fiecare clasă

Ziarul Unirea

Publicat

în

Târg de Crăciun la LPS „Florin Fleșeriu” Sebeș: Standuri cu produse specifice sărbătorilor de iarnă, organizat de fiecare clasă Pentru Liceul cu Program Sportiv “ Florin Fleșeriu “ Sebeș a fost o zi specială, luni: a început Săptămâna Altfel. Și cum altfel putea să debuteze, dacă nu cu cel mai frumos Târg de Crăciun 2024, […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea