Rămâi conectat
!-- Spot PNL - Parlamentare 2024 --> PNL - Alegeri Parlamentare 2024

Curier Județean

Tratamentele în străinătate a șapte pacienți din Alba, plătite de DSP Alba cu bani de la Ministerul Sănătății: Valoarea, peste 700.000 de euro. Modalitatea de depunere a dosarului și documentele necesare

Ziarul Unirea

Publicat

în

PSD - Alegeri Parlamentare 2024

Tratamentele în străinătate a șapte pacienți din Alba, plătite de DSP Alba cu bani de la Ministerul Sănătății: Valoarea, peste 700.000 de euro. Modalitatea de depunere a dosarului și documentele necesare

USR - Alegeri Parlamentare 2024

Tratamente în străinătate pentru pacienții care au nevoie de terapii și proceduri ce nu pot fi efectuate în România sunt decontate prin DSP. În perioada 2019 – 2024 DSP Alba a plătit, cu bani de la Ministerul Sănătății, tratamente în străinătate în valoare de aproape 730.000 de euro pentru 7 pacienți din județ.

DSP Alba a decontat în ultimii ani (2019 – 2024 până în prezent) tratamente în străinătate în valoare de 729.885,44 euro pentru un număr de 7 pacienți cu afecțuni grave care au epuizat toate căile de tratament în unități spitalicești din România, fără a obține o ameliorare a stării de sănătate. Precizăm că decontarea tratamentelor în străinătate se face în baza Ordinului Ministrului Sănătății nr. 50/2004 privind metodologia de trimitere a unor categorii de bolnavi pentru tratament în străinătate, modificat și completat de Ordinul nr. 814/2018.

Conform prevederilor Ordinului Ministrului Sănătății nr. 50/23.01.2004, privind metodologia de trimitere a unor categorii de bolnavi pentru tratament în străinătate, inițierea de către Direcția de Sănătate Publică Județeană Alba a procedurii de obținere a aprobării pentru efectuarea tratamentului medical în străinătate se face pentru bolnavii care au parcurs toate nivelurile de acordare a asistenţei medicale, respectiv asistenţa medicală primară de specialitate şi care au fost spitalizaţi în unităţi sanitare care oferă servicii medicale de înaltă calitate profesională şi tehnică, dar a căror sănătate nu a fost restabilită și există recomandarea medicului specialist de ultim nivel că pacientul are nevoie de un tratament care nu poate fi efectuat în România.

IMPORTANT! Dosarele sunt considerate complete atunci când conțin toate documentele menționate mai jos:

1. Cerere din partea bolnavului sau aparținătorului (depusă la Direcția de Sănătate Publică Alba);

2. Documentele medicale ale bolnavului (copie de pe fișa pacientului, bilet de ieșire din spital,analize, recomandarea medicului curant pentru tratament în străinate, etc.) depuse de către pacient sau de către aparținător (soț/soție, ruda de gradul IV sau reprezentant legal) sau de către bolnav la Direcția de Sănătate Publică Alba;

3. Declarația de consimțământ cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal;

4. Procesul verbal pentru trimitere la tratament medical în străinătate completat de comisia de specialitate teritorială în baza datelor transmise de DSP Alba; 5. Propunerile comisiei* teritoriale de specialitate cuprinzând cel puțin 3 clinici unde bolnavul poate efectua tratamentul recomandat, furnizând și datele de contact ale acestora (adresa, telefon, fax);

6. Corespondența cu clinica din străinătate (care se efectuează opțional de către DSP Alba sau pacient sau aparținător) în care să se precizeze: acceptul clinicii, costul estimativ al tratamentului, modalitatea de plată, numărul de cont al clinicii;

7. Declarația pacientului că este informat asupra procedurilor medicale și a riscurilor ce pot apărea;

8. Adresa de înaintare a Direcției de Sănătate Publică Alba către Ministerul Sănătății în vederea aprobării finanțării tratamentului;

Dosarul complet se trimite de către Direcția de Sănătate Publică Alba la Ministerul Sănătății prin Poșta Militară.

9. Angajamentul scris al pacientului/aparținătorului prin care se obligă ca în 3 zile de la întoarcerea de la tratament să prezinte Direcției de Sănătate Publică Alba justificarea sumelor primite ( facturi și deconturi de la clinica unde s-a tratat). În situația decesului pacientului, familia are obligația să anunțe aceasta situație în termen de 7 zile direcției de sănătate publică, în vederea întocmirii decontului de cheltuieli;

10. Este interzisă finanțarea retroactivă a tratamentelor în străinătate efectuate de către bolnavi, care nu au avut aprobarea prealabila a comisiei Ministerului Sănătății.

Județul Alba este arondat comisiilor teritoriale din Cluj-Napoca conform OMS 50/2004.

Cel puțin 3 pacienți au fost tratați cu succes și în prezent duc o viață normală

Pacienții, cu vârste cuprinse între 10 și 58 de ani au beneficiat de tratamente în clinici și centre universitare din Germania, Italia, Belgia sau Franța, pentru unii dintre ei fiind decontat pe lângă tratamentul propriu-zis și transportul aerian.

Cea mai tânără pacientă avea doar 5 ani în 2019 când medicii din România au stabilit că singura șansă la viață ar fi un transplant de ficat. Fetița a fost operată cu succes la o clinică din Belgia iar transplantul realizat cu material genetic de la unul dintre părinți a ajutat-o să ducă o viață aproape normală. Pentru cazul ei DSP Alba a decontat până acum în total 235.139,25 euro, bani aprobați și alocați de către Ministerul Sănătății. Pacienta beneficiază în continuare de decontarea controalelor pe care trebuie să le realizeze periodic în străinătate.

Un alt caz fericit este cel al unui tânăr în vârstă de 27 de ani care a beneficiat în 2023 de o intervenție salvatoare la o clinică din Italia pentru un anevrism cu complicații. Pentru cazul lui Ministerul Sănătății a alocat 55.786,82 euro.

De asemenea, o evoluție favorabilă s-a constatat pentru o tânără de 24 de ani care, pe fondul unei stări de sănătate șubredă determinată de afecțiuni preexistente încă din copilărie, a necesitat, de urgență, o procedură de de by-pass gastric, realizat la o clinică din Italia. Pentru ea, DSP Alba a decontat în total 120.130,57 euro (93.680,57 euro tratament și 26.450 euro transport), bani aprobați și alocați de Ministerul Sănătății.

În perioada 2019 – 2024 au mai fost trimiși la tratament în străinătate alți 4 pacienți: un tânăr în vârstă de 21 de ani, diagnosticat cu leucemie, care a beneficiat de un tratament în valoare de 220.000 de euro la o clinică din Germania; un bărbat în vârstă de 58 de ani pentru care a fost aprobată o sumă de 51.293, 25 euro ca să beneficieze de un tratament pentru o afecțiune cardiologică gravă la o clincă din Germania, un bărbat în vârstă de 50 de ani beneficiază în prezent de tratament pentru o tumoră oculară la o clinică din Franța (Statul Român a decontat pentru acest caz 18.937,96 euro); o tânără de 26 de ani beneficiază în prezent de un tratament oncologic în Italia, pentru cazul ei fiind decontați 28.597,59 euro.

”Deși medicina românească a evoluat mult în ultimul timp, și ca abordare dar și din punct de vedere al dotărilor din spitale, există încă destul de multe cazuri de pacienți cu afecțiuni grave ce necesită tratament la clinici și spitale din Europa. Dorim ca locuitorii județului Alba să știe că au la îndemână și această pârghie. Toate detaliile privind condițiile de depunere a unui dosar se regăsesc pe site-ul instituției www.dspalba.ro De asemenea, aici pot fi găsite și datele de contact ale persoanelor din cadrul instituției care pot oferi detalii în legătură cu depunerea unui dosar în vederea obținerii sprijinului pentru un eventual tratament în străinătate”, Alexandru Dumitru SINEA, director executiv DSP Alba.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

FOTO | Un gest mic pentru o bucurie mare, în Parcul Unirii din Alba Iulia: Vești bune pentru pasionații de șah și vârstnicii dornici de socializare

Cezar Lancrajan

Publicat

în

FOTO | Un gest mic pentru o bucurie mare, în Parcul Unirii din Alba Iulia: Vești bune pentru pasionații de șah și vârstnicii dornici de socializare În cursul zilei de vineri, 22 noiembrie 2024, mai mulți muncitori și-au pus la treabă iscusința, priceperea și îndemânarea cu scopul de a oferi pasionaților de șah din municipiul […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea