BACALAUREAT 2024 în Alba: Un elev eliminat pentru tentativă de fraudă și 39 de absenți
BACALAUREAT 2024 în Alba: Un elev eliminat pentru tentativă de fraudă și 39 de absenți
La prima probă scrisă a examenului național de Bacalaureat din sesiunea iunie-iulie 2024 (Limba și literatura română) au fost prezenți 2214 de candidați din județul Alba din cei 2254 înscriși la această probă. Proba s-a desfășurat astăzi, 1 iulie, în 7 centre din județul Alba. Nu au participat 39 de candidați.
Pentru tentativă de fraudă a fost eliminat 1 candidat. Acesta nu va mai avea dreptul de a participa la următoarele două sesiuni ale examenului de Bacalaureat.
Subiectele și baremul de corectare vor fi publicate la ora 15:00, pe subiecte.edu.ro, de către Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație.
Citește și: VIDEO | Ce spun elevii din Alba despre subiectele la română la BACALAUREAT 2024: Prima zi, fără incidente majore în județ
Celelalte probe se vor desfășura conform următorului calendar:
• marți, 2 iulie – proba obligatorie a profilului
• joi, 4 iulie – proba la alegere a profilului și a specializării
• vineri, 5 iulie – Limba și literatura maternă..
Primele rezultate vor fi afișate în data de 8 iulie, până la ora 12:00.
Contestațiile pot fi depuse/transmise în aceeași zi, în intervalul orar 12:00 – 18:00, inclusiv prin mijloace electronice. În această situație, candidații completează, semnează și depun/transmit prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.
Rezultatele finale vor fi făcute publice în data de 12 iulie.
În conformitate cu prevederile art. 5 și ale art. 6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor – RGPD/GDPR), afișarea rezultatelor se efectuează prin anonimizarea numelui și a prenumelui candidatului.
Pentru a promova examenul, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească, cumulat, următoarele condiții:
• recunoașterea/echivalarea tuturor probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale;
• susținerea tuturor probelor scrise și obținerea notei 5 (cel puțin) la fiecare dintre acestea;
• obținerea unei medii a notelor, la probele scrise, de cel puțin 6.
Ministerul Educației și ISJ ALBA pun la dispoziția celor interesați linia TELVERDE 0800801100/0800816258 pentru sesizarea eventualelor disfuncționalități pe durata probelor scrise.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO | Un gest mic pentru o bucurie mare, în Parcul Unirii din Alba Iulia: Vești bune pentru pasionații de șah și vârstnicii dornici de socializare
FOTO | Un gest mic pentru o bucurie mare, în Parcul Unirii din Alba Iulia: Vești bune pentru pasionații de șah și vârstnicii dornici de socializare În cursul zilei de vineri, 22 noiembrie 2024, mai mulți muncitori și-au pus la treabă iscusința, priceperea și îndemânarea cu scopul de a oferi pasionaților de șah din municipiul […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Opinii - Comentariiacum 1 minut
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918