Rămâi conectat

Curier Județean

80 de șoferi testați de polițiștii din Alba pentru alcool și droguri, prin intermediul aplicației eDAC: Amenzi de peste 37.000 de lei

Ziarul Unirea

Publicat

în

80 de șoferi testați de polițiștii din Alba pentru alcool și droguri, prin intermediul aplicației eDAC: Amenzi de peste 37.000 de lei

În ultimele 24 de ore, polițiștii și jandarmii din județul Alba au continuat acțiunile, în sistem integrat, pentru combaterea faptelor de natură penală și contravențională și pentru prevenirea incidentelor care ar putea afecta liniștea cetățenilor din județ.

Citește și: SCANDAL la Tărtăria: Bărbat înarmat cu un topor, care amenința cu moartea două persoane, calmat de luptătorii SAS și ulterior reținut

În cadrul activităților desfășurate, au fost efectuate, prin intermediul aplicației eDAC, 343 de verificări de persoane și 207 de verificări de autovehicule, pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale.

Au fost constatate 225 de abateri de natură contravențională, majoritatea la normele legale privind circulația pe drumurile publice, care au fost sancționate cu amenzi în valoare totală de 37.195 lei.

Au fost efectuate 80 de testări privind conducerea sub influența alcoolului sau a altor substanțe, au fost reținute 10 permise de conducere unor conducători auto care au pus în pericol siguranța altor participanți la trafic, a fost retras un certificat de înmatriculare și au fost constatate 12 infracțiuni.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Aproape 100 de șoferi testați pentru alcool și droguri în Alba, în ultimele 48 de ore: Amenzi de peste 35.000 de lei

Ziarul Unirea

Publicat

în

Aproape 100 de șoferi testați pentru alcool și droguri în Alba, în ultimele 48 de ore: Amenzi de peste 35.000 de lei În ultimele 48 de ore, polițiștii și jandarmii din județul Alba au continuat acțiunile, în sistem integrat, pentru combaterea faptelor de natură penală și contravențională și pentru prevenirea incidentelor care ar putea afecta […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea