Dezvoltarea infrastructurii turistice a orașului Cugir și punerea în valoare a obiectivelor aflate în Patrimoniul zonei
Dezvoltarea infrastructurii turistice a orașului Cugir și punerea în valoare a obiectivelor aflate în Patrimoniul zonei
Primarul orașului Cugir, Adrian Teban a vorbit marți, 18 iunie, în cadrul unei conferințe de presă susținută la Muzeul Național al Unirii Alba Iulia, despre investițiile care se vor derula în Cugir, printr-un parteneriat cu Consiliul Județean Alba.
Citește și: VIDEO ȘTIREA TA | Urs filmat la Cugir, în toiul nopții, la plimbare pe Râul Mic, în zona Uzinei Mecanice spre Scăunel
Edilul de la Cugir a spus că prin această investiție se urmăresc două obiective principale, respectiv reconstituirea satului dacic și a Cetății din Cugir și restaurarea casei Ioan Mihu de la Vinerea, pentru a plasa aceste obiective pe harta turistică a zonei.
Se dorește „punerea în valoare a patrimoniului Cetățuiei din Cugir și reconstituirea cât mai autentică a Cetății” a declarat primarul. De asemenea, la baza Cetății se va amenaja o zonă de relaxare și se va dezvolta infrastructura necesară pentru organizarea de festivaluri. Suprafața totală care va fi dezvoltată este de peste 1 hectar.
Conform declarațiilor lui Adrian Teban, proiectul se află în etapa studiului de fezabilitate, care se estimează a fi finalizat la sfârșitul anului sau cel târziu la începutul anului viitor. Proiectarea pentru acest obiectiv se va lansa în zilele următoare, urmând ca săptămâna viitoare să fie lansată licitația publică.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Publicitate electorală | Mircea Hava: PNL Alba rămâne un partid al celor care au trecut în fișa postului, cu majuscule, „Fapte, nu vorbe!
Publicitate electorală | Mircea Hava: PNL Alba rămâne un partid al celor care au trecut în fișa postului, cu majuscule, „Fapte, nu vorbe! Da, sunt absolut convins că PNL va câștiga alegerile, și de data asta, în Alba! Și nici n-ar putea să fie altfel, când orice buletin de vot, pentru președinte sau parlament, este, […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum o zi
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan