În Alba, peste 100 copii flămânzi, jerpeliți sau bolnavi găsiți de autorități și vecini, 3 fete au fost abuzate sexual, o adolescentă a fost exploatată sexual
3 fete au fost abuzate sexual, o adolescentă a fost exploatată sexual, iar un adolescent a fost exploatat pentru comitarea de infracțiuni, în timp ce 7 minori au fost abuzați fizic
În primul trimestru al anului curent, 101 copii au fost victimele neglijării din partea familiei, fiind flămânzi, zdrențuroși sau bolnavi, rezultă dintr-un raport al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Alba (DGASPC). De altfel, 82 de minori au fost găsiți de către profesioniști (educatori, asistenți sociali, preoți, psihologi etc.), iar DGASPC Alba care s-au autosesizat și în alte două cazuri de neglijare, iar în 17 situații instituția județeană a fost alertată de alte persoane, îndeosebi de către unii dintre vecinii familiilor din care proveneau cei mici, fie apelând telefonic DGASPC Alba (8 situații), fie personal, la sediul instituției, restul.
În 7 cazuri, copiii erau în asemenea hal încât directorul general al DGASPC Alba, Valentin Frăcea, a dispus plasamentul în regim de urgență și acordarea de servicii victimelor neglijării, iar în două dintre situații s-a inițiat urmărirea penală. Dintre cei 101 copii neglijați, 49 sunt băieți și 52 sunt fete, dintre care 42 din mediul urban și 59 de la țară.
Citește și: Impozit pe venit mai mic, pentru familiile cu cel puțin doi copii: Vor primi şi ajutoare pentru chirii şi dobânzi mici la credite
Vorbim despre 36 de adolescenți de 14 – 17 ani, 30 de elevi cu vârsta de 10 – 13 ani, 14 școlari 7 – 9 ani și 12 copii de grădiniță (3 – 6 ani). Mai grav este că printre familiile care și-au neglijat copiii, trimițându-i la grădiniță sau la școală nespălați, murdari sau chiar grav bolnavi se numără și părinți cu studii și posibilități financiare, de la care așteptările sunt mult mai mari.
Printre copiii care au mers la culcare cu burta goală, nu au fost duși la medic se numără însă și 8 copilași de 1 – 2 ani și chiar un sugar sub 1 an. Dintre minorii neglijați, 92 de copii au avut nevoie de consiliere psihologică, iar 7 victime ale neglijării au beneficiat și de asistență juridică. Dintre victimele neglijării, 94 de copii au rămas în familii, oferindu-li-se servicii conform planurilor de intervenție personalizate. Alte 28 de cazuri de neglijare reclamate nu s-au confirmat.
Potrivit sursei citate, tot în primele 3 luni ale anului 2024 au mai fost confirmate 7 cazuri de abuz fizic (6 fete și un băiat: 2 de 14 – 17 ani, 3 de 10 – 13 ani și câte unul de 7 – 9 ani și 3 – 6 ani), iar alte 3 cazuri nu s-au confirmat.
De asemenea, o minoră de 10 – 13 ani și două adolescente de 14 – 17 ani au fost abuzate sexual și o altă tânără de aceeași vârstă a fost exploatată sexual, iar un alt adolescent a fost exploatat pentru comitarea de infracțiuni.
Orice suspiciune de neglijare, abuz sau exploatare a copiilor poate fi sesizată apelând gratuit „Telefonul copilului”, la numărul 0.800.82.00.10 sau DGASPC Alba, la numerele de telefon 0258/81.82.66 sau 0358/40.15.38 sau la sediul din Cetate, situat vizavi de Colegiul Național „Horea, Cloșca și Crișan” Alba Iulia.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
6 decembrie 2024 | Concert de colinde „Îmbucură-te, om bun!”, organizat de ASCOR Alba Iulia la Casa de Cultură a Sindicatelor din orașul Marii Uniri
6 decembrie 2024 | Concert de colinde „Îmbucură-te, om bun!”, organizat de ASCOR Alba Iulia la Casa de Cultură a Sindicatelor din orașul Marii Uniri Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Irineu, ASCOR Alba Iulia organizează a doua ediție a concertului de colinde tradiționale „Îmbucură-te, om bun!”. Citește și: FOTO | ASCOR Alba Iulia: Pregătiri intense […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 17 ore
23 noiembrie 1940: România a semnat aderarea la Pactul Tripartit, alături de Germania, Italia și Japonia. Ce se urmărea prin acest act
-
Opinii - Comentariiacum o zi
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii