Un medic din Sebeș de ”Medicina Muncii” care a falsificat trei fișe de aptitudini a scăpat cu o amendă penală
Un medic din Sebeș de ”Medicina Muncii” care a falsificat trei fișe de aptitudini a scăpat cu o amendă penală
Un medic specializat în domeniul „Medicina Muncii”, din Sebeș, a fost condamnat penal pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată. Medicul a încheiat un acord de recunoaștere cu un procuror din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Alba. Pe 30 mai 2024, Tribunalul Alba a validat acordul care prevede achitarea unei amenzi penale în valoare de 18.000 de lei.
Acesta a primit și o serie de interdicții, respectiv interzicerea dreptului de a fi ales, de a ocupa o funcţie publică și o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public pe o perioadă de 2 ani. Procurorii l-au acuzat pe medic (S. I.) că a întocmit în data de 20 septembrie 2023, la solicitarea unei alte persoane, trei fișe de aptitudini falsificate prin antedatare (aprilie 2023), „menționând împrejurări necorespunzătoare realității, referitoare la data întocmirii lor și la prezența la medicul de medicina muncii a persoanelor pe numele cărora au fost emise înscrisuri pe care le-a pus la dispoziția SC (…) SRL pentru a fi folosite în cadrul controlului efectuat de către ITM Alba, cu scopul de a face dovada îndeplinirii condițiilor legale la angajare astfel încât societatea să nu fie sancționată contravențional”.
Reprezentantul firmei era beneficiarul unui contract de finanțare din fonduri europene pe domeniul ”Incluziune socială și combaterea sărăciei”.
Citește și: Munca în tura de noapte: Ce angajați se încadrează și care sunt condițiile speciale de care beneficiază
Pentru înființarea a patru noi locuri de muncă, ajutorul de minimis era cuprins între 70.000 și 85.000 de euro. Nivelul ajutorului de minimis acordat per entitate de economie socială înființată depindea de numărul minim de locuri de muncă create de către entitatea înființată. Astfel, suma mai mare de 290.370,00 lei și maximum 387.160,00 lei se va acorda pentru crearea a minimum 4 locuri de muncă, dintre care 2 locuri de muncă sunt ocupate de tineri șomeri din mediul rural, cu vârsta între 16 – 29 de ani.
Pentru că nu avea angajate persoanele respective și pentru a nu pierde tranșa 1 din bani, administratorul societății, presat și de controlul inspectorilor de la ITM, a depus mai multe documente false la administratorul schemei de minimis, care la rândul său a întocmit rapoarte de monitorizare în baza acestor înscrisuri, pe care le-a transmis, alături de înscrisurile primite, către Ministerul Fondurilor Europene.
Folosind documente false pentru a face dovada îndeplinirii obiectivelor asumate prin planul de afaceri, firma beneficiară de finanțare „a ajuns să eludeze scopul pentru care au fost acordate fondurile europene, în sensul în care personalul din mediul rural nefiind angajat conform celor asumate nu se va putea vorbi de respectarea principalului obiectiv respectiv reducerea decalajelor economice , sociale și teritoriale”. Din probele administrate a rezultat faptul că au fost folosite înscrisuri false pentru a dovedi operaționalizarea activității societății, dar și pentru a face dovada îndeplinirii obligațiilor referitoare la angajarea persoanelor din categoria tinerilor șomeri. Celelalte fapte, care ar fi fost săvârșite de administratorul societății, fac obiectul unui dosar penal separat.
„Instanţa reţine că din probatoriul administrat în faza de urmărire penală rezultă vinovăţia inculpatului mai presus de orice îndoială rezonabilă. Pedeapsa propusă în cadrul acordului şi modalitatea de executare sunt legale şi proporţionale cu gravitatea infracţiunii comise, reţinând că inculpatul nu are antecedente penale, își câștigă existența prin muncă, este absolvent de studii superioare, fiind medic, și a recunoscut comiterea infracțiunii.
Toate aceste elemente conduc la concluzia că inculpatul are posibilități reale de îndreptare. De asemenea, instanţa apreciază că aplicarea pedepsei este suficientă pentru a atrage atenţia inculpatului asupra conduitei sale viitoare, apreciind că inculpatul nu va mai comite alte infracțiuni”, se precizează în hotărârea Tribunalului Alba.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
Mesaje, urări și felicitări de Crăciun fericit 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Mesaje de Crăciun pentru prietenii din străinătate în limba italiană Dacă aveți prieteni care cunosc limba italiană vă propunem să le trimiteți, în preajma sărbătorilor, unul dintre mesajele de mai jos. Surpriza va fi pe măsură. Buon Natale / Buone […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
Bradul de Crăciun. Cum și când se împodobește. Istoria împodobirii bradului
-
Curier Județeanacum 2 ore
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Sănătatea și naturăacum 5 zile
15 decembrie: Ziua Internațională a Ceaiului
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui
-
Curier Județeanacum 6 ore
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Mesaje de Sfântul Daniel 2024: URARI, FELICITARI și SMS-uri de LA MULȚI ANI pe care le poți trimite celor dragi