Femeie atacată noaptea de doi tineri într-un gang din Alba Iulia
Femeie atacată noaptea de doi tineri într-un gang din Alba Iulia
Doi tineri din Alba Iulia, dintre care unul minor, au fost condamnați la pedepse cu închisoare pentru tâlhărie calificată. Cei doi au atacat noaptea o femeie și i-au smuls geanta. Femeia nu s-a lăsat, astfel încât unul dintre agresori i-a răsucit mâna până când aceasta a cedat.
”La data de 21.03.2023, în jurul orei 21:35 (pe timp de noapte), aflându-se în zona străzii Tulnicului, din municipiul Alba Iulia, inculpații T.A. și T.B., prin exercitarea de violențe, au sustras geanta care aparținea femeii.
În concret, în momentul în care persoana vătămată traversa un gang, cei doi inculpați s-au apropiat de aceasta prin spate și, în timp ce inculpatul T.B. o ținea de brațul stâng, inculpatul T.A. a încercat să îi smulgă geanta de pe brațul drept, dar întrucât persoana vătămată a opus rezistență (și-a încrucișat brațele în încercarea de a opri smulgerea genții), inculpatul T.A. i-a întors mâna la spate, reușind astfel să intre în posesia bunului”, se precizează în rechizitoriul procurorilor.
Victima a declarat că, în seara respectivă, în jurul orei 21:35, s-a întors de la muncă cu autobuzul. „Aceasta a mers printr-un gang, poziţionat între o farmacie veterinară şi o agenţie de turism, cu scopul de a ajunge pe str. Tulnicului, având asupra sa o geantă de dimensiuni medii, pe care o purta pe umăr şi, în acelaşi timp, ţinea de ea.
Citește și: Turistă adolescentă ATACATĂ de URS în parcul central din Sinaia: un paznic a sărit în ajutorul ei
La capătul gangului, înainte de a intra pe str. Tulnicului, a simţit cum din spatele său o persoană îi trage cu forţa mâna la spate şi îi smulge geanta de pe umăr. În continuare, persoana vătămată a arătat că în momentul în care s-a întors a văzut în partea sa dreaptă un bărbat, mai precis pe cel care îi luase geanta, iar pe partea cealaltă un alt băiat.
A precizat că s-a opus în momentul în care bărbatul i-a luat geanta, însă din cauza faptului că are probleme la umăr nu a putut să îl oprească. Bărbatul care i-a luat geanta, înalt şi slab, a început să fugă pe str. Tulnicului, spre tomberoanele de gunoi, unde se aflau mai multe persoane care l-au văzut, iar în faţa acestuia alerga şi cealaltă persoană, de statură mai mică”, a spus femeia, potrivit hotărârii instanței de judecată, din 14 mai 2024.
Unul dintre cei doi tineri a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani de închisoare, cu suspendare sub supraveghere pe un termen de 4 ani. În cazul inculpatului minor, care este recidivist, instanța a prelungit măsura internării într-un centru educativ, de la 1 an la 2 ani. Hotărârea Judecătoriei Alba Iulia poate fi contestată la Curtea de Apel.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO | Un gest mic pentru o bucurie mare, în Parcul Unirii din Alba Iulia: Vești bune pentru pasionații de șah și vârstnicii dornici de socializare
FOTO | Un gest mic pentru o bucurie mare, în Parcul Unirii din Alba Iulia: Vești bune pentru pasionații de șah și vârstnicii dornici de socializare În cursul zilei de vineri, 22 noiembrie 2024, mai mulți muncitori și-au pus la treabă iscusința, priceperea și îndemânarea cu scopul de a oferi pasionaților de șah din municipiul […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 2 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii