FOTO: CS Unirea Alba Iulia a aniversat 50 de ani de la înființare: Peste 150 de sportivi și antrenori prezenți la eveniment
FOTO: CS Unirea Alba Iulia a aniversat 50 de ani de la înființare: Peste 150 de sportivi și antrenori prezenți la eveniment
Clubul Sportiv Unirea Alba Iulia a aniversat, marți, 7 mai, împlinirea a 50 de ani de la înființare, printr-un eveniment în cadrul căruia conducerea instituției, respectiv directorul Corneliu Mureșan, și-a exprimat recunoștința față de foștii sportivi, antrenori, conducători și angajați, respectiv față de cei care, în prezent, duc tradiția clubului mai departe.
„Cu ocazia împlinirii a 50 de ani de la înființarea Clubului Sportiv Unirea Alba Iulia, am dorit să exprim recunoștința față de toți cei implicați în dezvoltarea acestui club sportiv emblematic al județului Alba.
La evenimentul aniversar, ne-am bucurat de prezența a peste 150 de sportivi și antrenori, care au făcut sau fac cinste județului prin performanțele lor. O parte dintre aceștia reprezintă modele pentru generațiile viitoare. Mulțumesc pentru prezență vicepreședintelui Agenției Naționale pentru Sport, Thomas Răzvan Moldovan, care a remarcat evoluția bună a clubului, dar și vicepreședintelui Comisiei pentru Sport din Parlamentul European, Victor Negrescu, care a prezentat programele de finanțare destinate sportului de performanță. Pentru aprofundarea acestui subiect, va fi organizată o vizită de lucru la Bruxelles cu o delegație din cadrul clubului.
În spatele fiecărui succes sportiv stau multe sacrificii, nenumărate ore de muncă și renunțări. Mulțumesc fiecărui sportiv, antrenor și angajat al CS Unirea Alba Iulia care a muncit pentru a scrie această frumoasă carte, de 50 de ani. Peste 7.000 de medalii au fost obținute și peste 10.000 de tineri s-au format aici, nu doar ca sportivi, ci și ca oameni. Sportul formează adevărate caractere. Mulțumesc foștilor directori ai clubului, prezenți la eveniment: Nistor Nicolae, Anghel Marius, Liviu Coacăză și Daniela Moșneag, dar și celorlalți foști conducători.
Citește și: LIVE VIDEO Răzvan Burleanu și Mihai Stoichiță, vizită la baza sportivă de la Micești, Alba Iulia
Sunt convins că performanța pe care am realizat-o, alături de echipa CS Unirea Alba Iulia, se poate transpune și în administrația județeană, cu aceeași bună credință și folosind aceleași principii solide. Vreau o sală polivalentă în Alba Iulia, un stadion modern, proiecte serioase în domeniul sportiv. Vreau mai mult pentru Alba și mai bine pentru oameni!”, a transmis Corneliu Mureșan.
Sportivii CS Unirea Alba Iulia au obținut, de-a lungul anilor, cele mai mari performanțe sportive, atât pe plan național, cât și pe plan internațional, dintre cluburile sportive din județul Alba. Sportivii CS Unirea Alba Iulia s-au impus categoric la competiții naționale și au obținut rezultate foarte bune la întrecerile europene și mondiale, având reprezentați la cea mai prestigioasă competiție – Jocurile Olimpice. Astfel, prin rezultatele obținute, sportivii CS Unirea Alba Iulia au devenit ambasadori ai județului Alba.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
Intervenție ISU Alba pentru îndepărtarea unor elemente de construcție desprinse, pe o stradă din Alba Iulia
Intervenție ISU Alba pentru îndepărtarea unor elemente de construcție desprinse, pe o stradă din Alba Iulia Detașamentul de pompieri Alba Iulia intervine pentru îndepărtarea unor elemente de construcție pe strada Vasile Goldiș din municipiul Alba Iulia. Potrivit primelor informații transmise Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă ,,UNIREA” al judeţului Alba la fața locului a fost alocată […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 3 ore
23 noiembrie 1940: România a semnat aderarea la Pactul Tripartit, alături de Germania, Italia și Japonia. Ce se urmărea prin acest act
-
Opinii - Comentariiacum 11 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918