FOTO: Denisa Mărcuș, Miruna Măda și Radu Măda, cicliștii din Alba, pe podium la concursuri de Mountain Bike, în Cluj și la Cheile Grădiștei
Denisa Mărcuș, Miruna Măda și Radu Măda, cicliștii din Alba legitimați la CSM Mediaș, din nou pe podium la concursuri de Mountain Bike, în Cluj și la Cheile Grădiștei
Al doilea weekend de competitie din acest sezon de Mountain Bike a adus iarăși rezultate bune pentru ciciliștii din Alba legitimați la CSM Mediaș. Sâmbătă, la Aiton Bike (județul Cluj), mezina clubului, Denisa Mărcuș a terminat a doua din 20 de concurente la general la tura scurtă de 21 km cu 500 m diferență de nivel, și prima la categoria sub 35 de ani. Participarea feminină a fost numeroasă, rezultând o concurență acerbă. Denisa a împărțit podiumul cu o renumită maratonista de la categoria Master, Simona Pop, de la Voința Cluj (locul 1) și o altă sportivă obișnuită cu maratonul, Alexandra Albu de la clubul Biciclim din Alba Iulia (locul 3).
Categoria „grea” a participat la Cheile Grădistei, pe traseul viitorului Campionat European pentru Elite, care se va desfășura între 8 si 12 mai 2024, cu peste 200 de sportivi din 17 țări. Rezultatele cicliștilor din Alba au fost foarte bune, Radu Măda clasându-se al patrulea din 22 de cadeți. iar junioara Miruna Măda a reușit totuși a doua poziție pe podium în categorie și a patra la general în cursa feminină, deși a întâmpinat dificultăți tehnice survenite în urma unei defecțiuni la pedalele de tip SPD și nu a putut rula în condiții normale.
Denisa Maria Mărcuș din Geomal, elevă în clasa a VII-a la Școala Gimnazială „Timotei Ovidiu Tarnu” din Stremț, este o nouă speranța a mountain bike-ului din Alba, legitimată din acest an la CSM Mediaș, alături de frații Miruna și Radu Măda din Geoagiu de Sus.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
FOTO: Volei Alba Blaj – „U” NTT Data Cluj 3-0 | Victorie de serviciu pentru echipa din „Mica Romă”
Volei Alba Blaj – „U” NTT Data Cluj 3-0 | Victorie de serviciu pentru echipa din „Mica Romă” Volei Alba Blaj, vicecampioana României, s-a impus fără emoții în „Alba Blaj” Arena, scor 3-0 (25-15, 25-9, 25-13), în disputa cu „U” NTT Data Cluj, penultima clasată din ierarhie (un singur joc adjudecat), meci contând pentru etapa […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE de CRACIUN 2024. URARI şi FELICITARI de Sărbători pe care le puteţi trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 6 ore
Bradul de Crăciun. Cum și când se împodobește. Istoria împodobirii bradului
-
Sănătatea și naturăacum 11 ore
15 decembrie: Ziua Internațională a Ceaiului
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
12 decembrie: Sfântul Spiridon, cel ce pleacă din raclă pentru a ajuta credincioșii care îl cheamă prin rugăciune
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
13 decembrie: Ziua Tipografilor
-
Opinii - Comentariiacum 10 ore
15 decembrie 1989: Ziua în care a început Revoluția!