Rămâi conectat
MA-RA-MU

Politică Administrație

Drumul comunal Văleni-Helești, urmează să fie modernizat. Primăria Bucium a solicitat aviz din partea APM Alba

Bogdan Ilea

Publicat

în

Drumul comunal Văleni-Helești, urmează să fie modernizat. Primăria Bucium a solicitat aviz din partea APM Alba

Un drum de peste 3 kilometri dintre satele Văleni și Helești urmează să fie modernizat. Primăria comunei Bucium a solicitat aviz din partea APM Alba pentru realizarea lucrărilor.

Este vorba despre drumul comunal dintre Văleni și Helești. Încă suntem la faze de depunere a actelor, momentan nu am semnat nici un contract. Suntem în dezbatere în aceste momente, însă am câștigat licitația pentru drumul comunal dintre aceste sate, avem și firma care urmează să facă lucrările. Condițiile actuale ale drumului sunt rele, este un drum de pământ, pe unele porțiuni mai accesibile am pus și niște piatră. Peste două săptămâni o să mai scoatem la licitație și un drum care leagă Vâlceaua și Valea Poienii,” a declarat Cornel Napău, primarul comunei Bucium, pentru ziarulunirea.ro.

Citește și: Consiliul Județean Alba va cumpăra microbuze electrice cu bani din Administraţia Fondului de Mediu

Proiectul propune modernizarea unui sector de drum comunal, în lungimea totală de 3200 metri, pe raza localităților Văleni, comuna Bucium, județul Alba.
Traseul proiectat va urmări în principal traseul actual al drumului. Axul drumului va fi păstrat cât mai aproape de cel existent, realizându-se corecția acestuia numai acolo unde este strict necesară și numai în conformitate cu prevederile din normele și STAS-urile de specialitate, conform documentației.

Îmbunătățirile ce vor fi aduse, prin proiectare, vor consta în:

– asigurarea părții carosabile de 3,0 – 5,5m;
– introducerea șanțurilor/rigolelor de evacuare a apelor pluviale și a podetelor transversale.
– în profil longitudinal se va urmări în principal pantele existente ale drumului;

Local, pe sectoare izolate s-a corectat traseul limitând pantele longitudinale. Drumul este încadrat în clasa tehnică V cu o bandă de circulație și stradă secundară de folosință locală cu o bandă de circulație, cu intensitatea traficului foarte redusă.
Lucrări de modernizare propuse:

-lucrări pentru corecția și îmbunătățirea elementelor geometrice: terasamente, lucrări de stabilizare a terenului de fundare, lărgirea părții carosabile: 4,0 – 5,5 m;

– refacerea sistemului rutier existent; realizare acostamente – lungime 4410 metri;

– borduri, amenajare intersecții cu drumuri laterale/racorduri;

– amenajare acces la proprietăți; realizare rigole, podete laterale și podete tubulare, lucrări pentru protecție taluze, lucrări pentru siguranța circulației rutiere: parapeți metalici, semnalizare rutieră.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Comunicat de presă Bogdan Dogar, USR Alba: Finalul de an găsește administrația locală într-o veritabilă haiducie bugetară

Ziarul Unirea

Publicat

în

Comunicat de presă Bogdan Dogar, USR Alba: Finalul de an găsește administrația locală într-o veritabilă haiducie bugetară Luăm împrumut și nu ne rugăm de nimeni pare să fie motto-ul administrației Pleșa. Astăzi, în cadrul unei ședințe extraordinare, organizată online, fără ca publicul și cetățenii să fie martori ai ineficienței administrative, fără o dezbatere serioasă, datoria […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea