Violența domestică, în creștere în România: Polițiștii au intervenit la peste 100.000 de cazuri, în 2023
Violența domestică, în creștere în România: Polițiștii au intervenit la peste 100.000 de cazuri, în 2023
Datele Poliției Române, pentru anul 2023, arată faptul că violența domestică este în creștere în România. Șeful Poliției Române a precizat la câte cazuri au intervenit oamenii legii și câte ordine de protecție au fost emise anul trecut.
”În anul 2023, polițiștii au intervenit la peste 100.000 de cazuri de violență domestică sesizate, ocazie cu care au fost emise peste 13.000 de ordine de protecție provizorii.
Pe parcursul anului 2023, numărul faptelor penale care constituie faptă penală din sfera violenței domestice a fost de 57.851 de infracţiuni, în creştere cu 4,8% faţă de anul 2022. Cele mai multe fapte, 35.897, au fost de loviri sau alte violenţe.
Există un număr mare de infracţiuni din sfera celor de violenţă domestică, ceea ce arată amploarea fenomenului şi necesitatea de a interveni cu toate mijloacele legale pentru diminuarea lui, dar, în același timp, acest număr indică faptul că victimele violenței domestice au din ce în ce mai mare încredere să sesizeze Poliția Română”, a declarat Benone Matei, Inspectorul general al Poliției Române.
La nivelul Poliţiei Române se urmăreşte eficientizarea modului de intervenţie la alertele generate de Sistemul Informatic de Monitorizare Electronică (SIME), potrivit principiului „cel mai apropiat poliţist intervine”, prin dezvoltarea aplicaţiei de monitorizare GPS a echipajelor auto de poliţie ce acţionează în segmentul stradal, instalarea unor camere video montate pe autospeciale.
Dacă sunteți victima violenței domestice sau martor la astfel de abuzuri, puteți cere ajutor la numărul de telefon 0800 500 333, disponibil 24 de ore din 24.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Alegeri prezidențiale 2024 | Rezultate exit-poll, ora 20.00: Un candidat s-a desprins pentru locul II
Alegeri prezidențiale 2024 | Rezultate exit-poll, ora 20.00: Un candidat s-a desprins pentru locul II Pentru ora 20.00 partidele politice au centralizat noi date tip exit-poll. Potrivit surselor din partide, lupta pentru intrarea în turul II, este una strânsă, iar unul dintre candidați s-a desprins ușor pentru calificarea pentru locul al doilea. Citește și: Alegeri […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Sportacum 3 zile
Sâmbătă, CIL Blaj – Metalurgistul Cugir, ultimul derby „de Alba” al anului | Vineri, pe „Cetate”, CSM Unirea – meci în nocturnă, CSU Alba Iulia, deplasare la Dej
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
23 noiembrie 1940: România a semnat aderarea la Pactul Tripartit, alături de Germania, Italia și Japonia. Ce se urmărea prin acest act
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918