FOTO | Activități de prevenire ale specialiștilor Antidrog din Alba: Aproape 3.000 de elevi au fost informați despre efecte și riscuri, în ultimele 5 luni
FOTO | Activități de prevenire ale specialiștilor Antidrog din Alba: Aproape 3.000 de elevi au fost informați despre efecte și riscuri, în ultimele 5 luni
În perioada septembrie 2023 – ianuarie 2024, specialiștii Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog (CPECA) Alba au desfășurat activităţi de prevenire a consumului de droguri adresate elevilor din ciclul gimnazial și liceal de pe raza județului Alba, subsumate campaniei naționale “Consumul de droguri ne privește pe toți”.
Astfel, 2.857 elevi și 126 cadre didactice au fost informate despre efectele și riscurile consumului de substanțe psihoactive, factorii de risc și de protecție în ceea ce privește inițierea consumului, precum și despre serviciile de asistență specializată disponibile, la nivel local, în cazul în care se confruntă, direct sau indirect, cu probleme cauzate de consum.
Activitățile au fost derulate în 43 de unități de învățământ din 23 de localități de la nivelul județului Alba, atât din mediul urban, cât și din mediul rural.
Prin intermediul campaniei ”Consumul de droguri ne privește pe toți!”, CPECA Alba promovează în rândul adolescenților și tinerilor dezvoltarea unor abilităţi de viaţă necesare luării unor decizii informate, corecte şi responsabile în ceea ce privește consumul de substanțe psihoactive.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO | Discoteca Nostalgia, la Teiuș: Zeci de oameni au umplut ringul de dans, bucurându-se de ritmurile muzicale retro, la Casa de Cultură a orașului
FOTO | Discoteca Nostalgia, la Teiuș: Zeci de oameni au umplut ringul de dans, bucurându-se de ritmurile muzicale retro, la Casa de Cultură a orașului Discoteca Nostalgia, ediția a II-a, a început în această seară, la ora 19.00, la Casa de Cultură a orașului Teiuș. Zeci de oameni au umplut ringul de dans, bucurându-se de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Când urăm ”La mulți Ani de Sfânta Maria”, pe 15 august sau pe 8 septembrie?
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfânta Maria. Aproximativ 2,2 milioane de români își serbează onomastica
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Mesaje de SFANTA MARIA 2024. Urări şi felicitări pe care le poţi transmite persoanelor care îşi serbează onomastica
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Mesaje de Sfânta Maria 2024. Ce felicitări, urări și SMS-uri le poți trimite persoanelor care își serbează onomastica
-
Curier Județeanacum 3 zile
Mănăstirile din județul Alba care își sărbătoresc hramul în 15 august: Mănăstirea Râmeț, Schitul Izvorul Poșaga și Mănăstirea Oașa
-
Actualitateacum 3 zile
Sfânta Maria Mare – 15 august: Tradiții, superstiții și obiceiuri de Adormirea Maicii Domnului