Comunicat de presă | Marius Hațegan: Singurul mod de a prețui oamenii este să le oferi mai mult decât ar putea chiar ei pretinde de la tine
Comunicat de presă | Marius Hațegan: Singurul mod de a prețui oamenii este să le oferi mai mult decât ar putea chiar ei pretinde de la tine
Acum, când mai e puțin până la Ziua Națională și Alba Iulia devine, ca în fiecare an, cel mai important punct românesc, iar orașul este în stadiul în care este, e clar pentru toată lumea că administrația publică trebuie să se întoarcă la modelul de eficiență impus de PNL. Nu putem să continuăm să ne hrănim cu promisiuni și iluzia unui viitor mai bun, cât timp nu suntem în stare să ne îngrijim de prezent. Nu putem să mai aplecăm urechea la promisiuni, cât timp nu suntem în stare să ducem la bun sfârșit proiectele găsite la cheie.
Am considerat, tot timpul, că lucrurile care contează cu adevărat nu se rezumă doar la curent, apă și asfalt. Și mai cred cu tărie că singurul mod de a prețui oamenii este să le oferi mai mult decât ar putea chiar ei pretinde de la tine. Pentru mine, fundația oricărei comunități o reprezintă economia, sănătatea și educația. Asfaltul, canalizarea și iluminatul nu pot fi, singure, motive de mai bine. Din contră, devin obide ale unei obsesii limitate. Răspunsurile mele la frământări pe care le avem cu toții, de la cei tineri la cei cu zeci de ani de viață în Alba Iulia, sunt simple și mai actuale ca oricând.
Mai presus de toate, formula de lucru care poate garanta dezvoltare pentru Alba Iulia este asocierea și colaborarea pe care o putem avea cu vecinii noștri, cu toată echipa liberală. Proiectele comune, care unifică administrațiile apropiate, înseamnă milioane de euro ce pot fi atrași și investiți pe diverse culoare de dezvoltare. Dincolo de a-i da orașului ceea ce este normal și banal, de la străzi curate și drumuri de calitate, e esențial să ne îndreptăm atenția spre noi zone de dezvoltare.
Zona Nodului de Autostradă Alba Iulia Sud și Zona Alba Iulia Oarda- Lancrăm – Sebeș, au un potențial foarte ridicat, cu condiția ca DEER să realizeze proiectul stației de transformare 110/20 KV, Alba Sud. Un parteneriat Alba Iulia – Sebeș poate contribui suplimentar la dezvoltarea zonei, prin locuințe noi care să fie căminul celor care vor lucra fie pe platformele industriale din Sebeș, fie în Alba Iulia.
Zona de Vest, pe lungimea viitoarei șosele de centură Alba Iulia Nord, are un potențial ridicat deoarece beneficiază suplimentar si de infrastructura feroviară, cu perspectiva unui foarte important centru logistic din zona. Pentru asta, am în vedere asumarea unui parteneriat Alba Iulia – Ighiu, susținut de Consiliul Județean Alba.
Zona Nodului de Autostradă Alba Nord, are avantajul unei perspective imediate de dezvoltare, existând condiții optime din punct de vedere al infrastructurii de transport și energetic. Realizarea unui parteneriat între UAT-urile Alba Iulia, Ciugud, Sântimbru poate garanta acest proiect
Sunt multe alte obiective în care consider că e important ca primăria Alba Iulia să devină partener serios, cu o implicare cu mult peste ambalajul promisiunilor electorale. Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia poate fi susținut și de către administrația locală pentru a deveni unitate clinică. Adică, o atitudine care ar garanta posibilitatea ca zona de pregătire medicală universitară să se poată face, aici, în Alba Iulia.
Fără exemplul a tot ce s-a făcut până acum pentru Alba Iulia, de către PNL, fără dovada că mai toți banii pentru proiectele importante la care asistăm, azi, au fost aduși tot de o administrație liberală, n-aș fi avut energia, dorința și mobilizarea de a crede că Alba Iulia merită, din nou, o astfel de echipă. Iar Alba Iulia merită o astfel de echipă, una care nu doar să ducă la bun sfârșit proiectele în implementare, dar să le continue, să vină cu proiecte noi și soluții viabile.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Alegeri prezidențiale 2024 în Alba | Florin Tomuța, secretar executiv PSD Alba: Am votat candidatul care oferă garanția respectării demnității seniorilor noștri, un viitor decent pentru toți românii și sprijin real pentru dezvoltarea comunităților locale
Alegeri prezidențiale 2024 în Alba | Florin Tomuța, secretar executiv PSD Alba: Am votat candidatul care oferă garanția respectării demnității seniorilor noștri, un viitor decent pentru toți românii și sprijin real pentru dezvoltarea comunităților locale Social democratul Florin Tomuța, secretar executiv PSD Alba și consilier local al municipiului Alba Iulia, a votat duminică, 24 noiembrie […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Sportacum 4 zile
Sâmbătă, CIL Blaj – Metalurgistul Cugir, ultimul derby „de Alba” al anului | Vineri, pe „Cetate”, CSM Unirea – meci în nocturnă, CSU Alba Iulia, deplasare la Dej
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
23 noiembrie 1940: România a semnat aderarea la Pactul Tripartit, alături de Germania, Italia și Japonia. Ce se urmărea prin acest act
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918