Rămâi conectat
MA-RA-MU

Ştirea zilei

Percheziții efectuate la două persoane fizice și o firmă din Alba, pentru evaziune fiscală: Au cauzat prejudicii de peste 600.000 de lei

Suciu Andra-Ioana

Publicat

în

Percheziții efectuate la două persoane fizice și o firmă din Alba, pentru evaziune fiscală: Au cauzat prejudicii de peste 600.000 de lei

Procurorul sef secţie urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba a confirmat, la data de 06.11.2023, efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de trei suspecţi, două persoane fizice şi o societate comercială cu sediul în municipiul Sebeş, judeţul Alba, pentru săvârşirea a două infracţiuni de evaziune fiscală, prevăzute de art. 9 alin. 1 lit. b, respectiv art. 9 alin. 1 lit. c din Legea nr. 241/2005, ambele în formă continuată.

În fapt, s-a reținut că, cei doi suspecţi persoane fizice, în calitate de administrator statutar, respectiv administrator de fapt ai societăţii comerciale, în numele şi în interesul persoanei juridice, în perioada 2017-2019, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale datorate bugetului de stat, au înregistrat în evidenţa contabilă a societăţii pe care o administrau, facturi fictive de achiziţie bunuri emise de către şase societăţi comerciale diferite, facturi fără un conţinut economic real, în condiţiile în care mărfurile proveneau de la persoane fizice şi prin a căror înregistrare s-a eludat reţinerea şi declararea impozitului pe veniturile obţinute de la persoane fizice din alte surse, fiind stabilit un impozit pe venit suplimentar în cuantum de 606.420 lei, cu care a fost prejudiciat bugetul de stat.

De asemenea, cei doi reprezentanţi ai persoanei juridice suspecte, în numele şi interesul acesteia din urmă, în perioada iulie – decembrie 2019, nu au înregistrat în evidenţa contabilă şi în declaraţiile fiscale, venituri realizate din vânzarea de bunuri în valoare de 661.462 lei, prejudiciind astfel bugetul general consolidat al statului cu suma de 6.615 lei.

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 613.935 lei, plus dobânzi şi penalităţi ce urmează a fi calculate de la data comiterii faptelor şi până la plata integrală a prejudiciului. Prin ordonanţa din 10.11.2023, în scopul garantării reparării pagubei produse prin comiterea presupuselor infracţiuni, procurorul a dispus instituirea măsurii asiguratorii a sechestrului asupra sumelor de bani existente, precum şi poprirea sumelor ce vor alimenta conturile bancare deţinute de suspecţi. La data de 14.11.2023, au fost efectuate percheziţii la domiciliile, respectiv sediul suspecţilor, fiind ridicate mai multe mijloace materiale de probă, în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt şi de drept ale comiterii faptelor.

În cauză, urmărirea penală este efectuată, sub supravegherea procurorului de caz, de către ofiţeri din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Alba – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

VIDEO | O tânără din Alba, câștigătoarea Cozonacului de Aur, ediția de Crăciun 2024, în emisiunea ”La Măruță”: Ce preparat i-a adus 10.000 de lei și un cuptor special

Ziarul Unirea

Publicat

în

O tânără din Alba, câștigătoarea Cozonacului de Aur, ediția de Crăciun 2024, în emisiunea ”La Măruță”: Ce preparat i-a adus 10.000 de lei și un cuptor special O tânără din Alba Iulia este câștigătoarea Cozonacului de Aur, ediția de Crăciun 2024, din cadrul emisiunii La Măruță, difuzată de PRO TV. După o jurizare la sânge, […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea