Comunicat de presă privind începerea derulării proiectului „Modernizare activitate Intercarpatica SRL”
Comunicat de presă
Intercarpatica SRL, identificată prin CUI/CIF 16106017, număr de ordine în Registrul Comerţului J1/111/2004, cu sediul în Com. Vidra, România, Str. Sat Lunca Bisericii nr. 50, , judetul Alba, cod postal 517848, anunţă începerea derulării proiectului „Modernizare activitate Intercarpatica SRL”, cod SMIS 160275, cofinanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională, prin Programul Operațional Competitivitate 2014-2020, implementat la nivel național de către Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, prin AM – POC în calitate de Autoritate de Management.
Valoarea totală a proiectului este de 760.607,74 lei, din care: 545.426,94 lei valoare eligibilă nerambursabilă şi 215.180,80 lei cofinanțare.
Obiectivul general al proiectului îl reprezintă:
Dotarea Societatii Intercarpatica SRL cu un buldoexcavator si un sistem de panouri fotovoltaice”. Obiectivul principal este congruent cu obiectivul tematic al programului de finantare, respectiv „Promovarea repararii daunelor provocate de criza în contextul pandemiei de COVID-19 si pregatirea unei redresari verzi, digitale si reziliente a economiei”, precum si cu obiectivul specific al acesteia, respectiv: Consolidarea pozitiei pe piaþa a IMM-urilor afectate de pandemia COVID-19
Obiectivele specifice ale proiectului sunt:
Obiectivul secundar ale proiectului este Cresterea cifrei de afaceri la sfarsitul anului 3 de sustenabilitate in raport cu cea inregistrata in anul pandemiei, 2020 cu minim 15%. Aceasta crestere va fi posibila ca urmare a dotarii cu un utilaj modern si eficent cu ajutorul caruia se vor putea oferi servicii de inalta calitate, intr-o zona in care investitiile in infrastructura sunt in plina derulare.
Proiectul are printre principalele rezultate, următoarele:
- Rezultatul direct al obiectivului principal este
– 1 buldoexcavator achizitionat si pus in functiune
– 1 sistem de panouri fotovoltaice montat si pus in functiune
- Rezultatul direct al obiectivului secundar este cresterea cifrei de afaceri a societatii sfarsitul anului 3 de sustenabilitate in raport cu cea inregistrata in anul pandemiei, 2020 cu minim 15%.
Durata de implementare a proiectului: 06.06.2023 – 31.12.2023
Proiect cofinanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operaţional Competitivitate 2014-2020
Axa Prioritara 4 – Sprijinirea ameliorării efectelor provocate de criză în contextul pandemiei de COVID-19 și al consecințelor sale sociale și asupra pregătirii unei redresări verzi, digitale și reziliente a economiei
Acțiunea 4.1.1 Investiții în activități productive
Date de contact:
Denumire beneficiar: INTERCARPATICA SRL
Nume, prenume: RUS EMILAN-MARIUS
Telefon: 0753343433
E-mail /website: [email protected]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Economie
Profesor de la ASE, despre ”iluzia creșterii economice pe datorie” Cristian Păun, originar din Alba Iulia, a făcut pe contul său de socializare o analiză succintă a ”creșterii economice pe datorie”. Profesorul de la ASE examinează modul în care a crescut datoria publică a României din anul 2020 până în 2024, cocluzionând câ ”ne îndreptăm […]
Secțiune Articole Similare
-
Sănătatea și naturăacum 4 zile
Efectele miraculoase ale ceaiului negru: Ajută la slăbit, combate ridurile și menține dantura sănătoasă
-
Actualitateacum 2 zile
Micii producători, taxați de la 1 iulie 2024 pentru transportul propriilor produse la piață: Noul impozit este impus de ANAF
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
16 mai – Cuviosul Teodor cel Sfințit, un mare sfânt al cărui nume îl poartă foarte mulţi români
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
15 Mai: Ziua Naţională a Medicului Veterinar
-
Sportacum 2 zile
Liga 3, etapa a 9-a, se apropie vacanța: jocuri interne pentru Metalurgistul Cugir și Industria Galda, deplasări pentru albaiuliene
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
16 mai: Ziua Internațională a Luminii